Crevetele spaniol

Blue AirDuminică, la umbra unei pădurici de pe Copoul înverzit, am mâncat un crevete. Mă privea dintr-o tigaie încinsă, unde trona peste o porţie înmiresmată de paella. L-am privit şi eu în ochii ca două mărgele negre, umflate de căldura ucigătoare a cuptorului, şi – dintr-odată – povestea a început să curgă.

O poveste pe care am trăit-o aievea, în 2011 – acel minunat 2011, când Europa se lăsase cutreierată în lung şi-n lat, iar oamenii încă mai aveau puterea să zâmbească şi să viseze, împreună, la vremuri mai bune –, dar pe care izul marin al creaturii mi-a readus-o în minte cu o forţă copleşitoare. O poveste spaniolă.

În 2011 am descoperit Barcelona. Încă din timpul zborului Bucuresti-Barcelona am presimţit că va fi o aventură ca niciuna de până atunci. Dar metropola catalană ne-a întrecut orice aşteptări.

Privesc în ochii negri ai crevetelui şi întunecimea lor pare să crească, până cuprinde totul împrejur, transformându-se într-un bizar ecran de proiecţie, pe care încep să se perinde imaginile: hotelul stil boutique, cu neîncăpătoarea dar pitoreasca piscină de pe acoperiş. Forfota necontenită de pe Rambla. Culorile calde şi pline de viaţă ale Boqueriei. Fântâna luxuriantă din Parc de la Ciutadella. Font Magica şi apele ei dansatoare. Barcelonetta şi imaculatele nave din Port Vell. Placa d’Espanya cu şuţii care vor să te facă la buzunare, prefăcându-se că nu pricep o boabă româneşte. Sălbăticia pioasă de la Montserrat. El Poble Espanyol şi spectacolele de flamenco printre portocali. Tibidabo şi Iisus îmbrăţişând oraşul de pe Sagrat Cor.

Imagini, sunete, gusturi, mirosuri care se contopesc într-o moleşeală plăcută, o săptămână mai târziu, pe plajele Costei del Sol. Zile de leneveală şi de soare pe promenada din Salou, orăşelul-staţiune aflat la doi paşi de un alt vulcan de energie – Portaventura.

O mână mi se lasă uşor pe umăr şi un chelner amabil mă întreabă dacă este vreo problemă cu mâncarea. Pesemne că el nu poate vedea filmul pe care îl retrăiesc cu ochii minţii, ci doar se miră de clientul care priveşte fix la crevetele din farfurie, ca şi cum omul şi creatura ar fi legaţi de energii misterioase. Încep să mănânc, ferindu-mă să ameninţ în vreun fel crustaceul cu ochi de mărgică. Boabele de orez se răsfiră ca nisipul de pe plajele Mediteranei.

Următorul zbor spre Spania va fi Bucuresti-Madrid. [Cine ştie, poate ca escală în drum spre Tenerife] Evident, cu bilete online de la Blue Air. Aşa cum gustul şi mirosul sunt cei mai puternici declanşatori ai memoriei involuntare, Blue Air este principalul intermediar al vacanţelor mele.

Povestea crevetelui s-a sfârşit. Aşteaptă să fie mâncat într-o poziţie ciudată, ca şi cum ar privi cerul cu ochii săi negri.

În înălţimile albastre, un avion sclipeşte vesel.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *