De_zăpezirea bizonului

Să nu doreşti niciodată răul altuia. Decât aşa, puţin.

Iniţial, mi-am spus că săptămâna asta Codul bizonilor va lua o pauza – pretextând, monden, că a rămas înzăpezit şi uitat pe sub nămeţi. Nu Codul, ci obiectul muncii sale: bizonul. La urma urmei, între un bizon şi un gândac de bălegar nu mai e nicio diferenţă când sunt îngropaţi, blocaţi în făina de-afară.

Şi într-adevăr, nu e. Deosebirile încep să apară când bizonul este eliberat din strânsoarea albă şi lăsat să alerge, din nou, liber pe străzile troienite.
Fiindcă, da: când zăpada e până la genunchi, când dintr-un bulevard cu patru benzi (la origine şase, dar deh, locul de parcare este o nevoie imperativă) mai rămâne ceva mai mult de una – şi aia vai de capul ei, înghesuită pe liniile de tramvai –, când traficul se încolonează pe un singur fir, înaintând chinuit ca un miriapod gigantic şi anemic, da, când strada aglomerată e redusă la o zbatere în slow-motion, mereu se va găsi un bizon care să depăşească în trombă zeci de maşini, forţând ieşirea pe contrasens ori apropierea la câteva degete de maşinile înşirate pe drum.
Cu fiecare metru străbătut pe carosabilul incert, bizonul se apropie tot mai mult de unul dintre următoarele trei… patru… trei patru finaluri:
0. Nu se întâmplă nimic. Bizonul îşi vede mai departe de drum; nici n-are rost să-l înjuri, că – până ţi-o bagi tu – el e departe. Ăsta e un deznodămând atât de anost (şi de real)… un zero pe scara creativităţii… că nici nu merită să-i acordăm atenţie.
1. Când mai sunt două maşini şi jumătate de picior de pieton până la capătul coloanei, copita stânga spate ratează prinderea pe o pojghiţă de gheaţă şi bizonul este trimis direct într-o altă maşină – care, eventual, mai striveşte şi un om, aşa, pentru puţină culoare… Asta e varianta cea mai nefericită, pe care nu şi-o doreşte nimeni. Nici măcar bizonul. Ba chiar, el nu şi-o doreşte cu asemenea tărie, încât a ridicat-o la rangul de credinţă: Imposibil să mi se întâmple mie!
2. Proaspăt trecut de coloană, bizonul are din nou probleme de aderenţă la una dintre copite şi se trezeşte proiectat într-un blind-spot: singurul punct-orb de pe şosea, unde utilajele nu pot ajunge să împrăştie zăpada de un metru adunată acolo. În consecinţă, bizonul nu păţeşte nimic, dar se vede nevoit să recurgă la un gest sub demnitatea lui: trebuie să apeleze la ceilalţi din trafic, aceiaşi amarâţi pe care i-a sfidat ca un maestru, să-l ajute să iasă de-acolo… Asta e varianta cea mai de dorit, fiindcă nimeni nu păţeşte nimic (iar naivii se amăgesc cu gândul că bizonul a învăţat o lecţie din toată întâmplarea).
3. Proaspăt trecut de coloană, bizonul are din nou… N-am mai zis chestia asta? Ba da… Atunci, sa trec direct la idee: se repetă ghinionul de la punctul doi, numai că bizonul ajunge într-un stâlp (sau cap de pod, după apetitul fiecăruia pentru violenţă) şi nu mai poate fi scos de-acolo decât pe platformă – dar nu mai puţin eroic decât un viteaz pe scut… Hmm, deşi nu ne place s-o recunoaştem, abia asta e varianta la care cobesc în acel moment ceilalţi din trafic. Lasă-l, dom’le, să se înveţe minte! Nimeni nu păţeşte nimic, în afara bizonului care rămâne fără maşină – Las’, că la banii lui şi-o repară el… Sigur are CASCO şi nu mai poate el c-a buşit bunătate de maşină… Măcar de-ar fi învăţat ceva din beleaua asta… –, şi nici nu mai trebuie să-şi bată alţii capul să-l scoată din nămeţi.
Aproape că ţi-e dor de the good old days, când soarele strălucea peste câmpiile verzi şi asfaltul negricios, iar bizonii goneau liberi peste câmpuri (unde erau proiectaţi în urma impactului nimicitor cu vreun TIR), peste liniile de tren (luaţi în plin de locomotiva pe care n-au văzut-o [Mereu m-am întrebat: cum poţi să nu vezi ditamai trenul la o trecere de cale ferată?]) şi, în general, peste drumurile aglomerate, aruncând trombe de praf peste gândacii de bălegar şi buburuzele ieşite la plimbare.

Comments

  1. Legat de coloane, mie îmi place momentul când vine câte un bizon din ăsta, (după ce a depășit zeci de mașini) și încearcă să forțeze intrarea înapoi în coloană. Eu niciodată nu-i las. Măcar așa să mă răzbun și eu… Mă înjură cât mă înjură, și caută pe altul care să-l lase. Dacă nici un participant la trafic nu i-ar mai ierta, poate se vor învăța și ei minte că nu e șoseaua lor…

    1. Daca vad ca ii incurca si pe aia din fata, ii mai las. Daca asa e mai simplu pentru toata lumea, treaca-mearga. Daca, insa, am si eu propriile mele manevre, gen ocolit pe vreunul “plantat” pe avarii in mijlocul drumului, ori prins semaforul, atunci ii ignor.

  2. Am ras la toate articolele din aceasta serie, dar la asta comentez doar ca sa spun ca mi-a placut formularea: “a ridicat-o la rangul de credinţă: Imposibil să mi se întâmple mie!”

    1. Probabil ca toti ne inchipuim ca unele lucruri vor ocoli marea majoritate a oamenilor, dar din cand in cand ne gasim in “mica minoritate” si regretam aroganta si condescendeta (nu stiu daca exista cuvantul asta… sau daca asa se traduce din engleza) noastra.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *