Dezamăgiri în lanţ

Se spune că aşchia nu sare departe de trunchi. Doar se spune…
Mi-a fost clar de-acum foarte mulţi ani că mi-am dezamăgit familia. De când furam bani din casa bunicilor pentru gume Turbo [asta că înţelegeţi exact la ce mă refer prin “foarte mulţi ani”], ori de pe cardul pe care bunicul meu încasa ajutorul de însoţitor pentru V., ca să-mi cumpăr cartele Romtelecom, pe care să le irosesc vorbind ore-n şir la Braşov, cu O. cea de demult.

Apoi mai târziu, când am picat admiterea la liceu şi a fost nevoie de o clasă suplimentară, care să acomodeze 30 de rataţi, al căror noroc chior au fost părinţii, ce s-au bătut până-n pânzele albe ca odraslele să aibă şanse la o educaţie decentă… şi, ulterior, să devină una dintre cele mai bune clase din liceu.
Sau după alţi patru ani, când cinciul chinuit de la BAC, la info – proba de suflet a lui taică-miu – a făcut să nu mai conteze nimic, nici chiar restul notelor, toate peste nouă, obţinute la celelalte probe.
Ori puţin după aceea, când n-am reuşit să prind un loc “la buget” decât la FEAA, celelalte trei facultăţi la care mă înscrisesem primindu-mă cu braţele deschise – dar pe bani.
Şi chiar doi ani mai târziu, când – poate pentru prima dată în viaţă ştiam ce vreau – am ales să mă specializez în marketing, în dauna informaticii (e drept, economice), rămasă la fel de dragă lui taică-miu.
Totuşi, unul dintre avantajele unei copilării petrecute printre betoane, între două familii, e că înveţi de fiecare dată să te ridici şi să mergi mai departe. Şi asta am făcut: am căutat mereu lucrurile bune şi am pornit de-acolo, având în minte lucrurile rele şi străduindu-mă să nu le mai repet.
Şi a funcţionat. Chiar dacă ai mei nu au văzut-o aşa, eu m-am călit după fiecare experienţă de genul celor descrise mai sus. Iar astăzi nu regret cu nimic cine sunt. Aproape că nu i-aş dori nimănui să fi fost în papucii mei de-a lungul timpului, dar nu regret.cine sunt.
Însă acum se conturează tot mai clar o nouă dezamăgire – poate cea mai cruntă dintre toate: am dezamăgit-o pe M. că, după plecarea ei, eu şi taică-miu nu ne putem înţelege sub nicio formă. El e singurul părinte ce mi-a rămas, iar eu sunt singurul lui fiu valid. Cu toate astea, ruptura dintre noi e mai mare ca niciodată…
Acum mulţi ani, una dintre sporadicele seri petrecute acasă s-a încheiat cu mâna lui în beregata mea. Nu mai ştiu exact ce se întâmplase [deşi cred că mi-aduc aminte foarte bine, dar nu vreau să ştiu], dar i-am jurat atunci că nu voi fi niciodată ca el.
Iar acum stau şi mă întreb dacă momentul acela nu s-a întipărit în mine ca o arsură pe viaţă.

Comments

  1. Mai nu prea stiu ce sfat sa-ti dau (in caz ca ai simti nevoia de unul), fiindca eu mi-am cunoscut tatal biologic ca adult. Si tot asa, ajungem la cafteala daca stam in aceeasi camera. Iar cu amantii maica-mii am avut lupte si trante toata copilaria, asadar nici eu nu stiu care-i calea spre pace. Dar, zic eu, asa trebuie sa fie. Trebuie cumva sa ne faca mama natura sa vrem sa fim sefi pe tarlaua noastra, nu sa stam in umbra aluia batran. De aia administreaza femeile relatiile pe la intalnirile de familie. Fara ele ne-am cafti ca chiorii.

  2. Dragul meu, un copil nu isi dezamageste niciodata parintele! Daca un parinte nu intelege asta, nu isi merita copilul.Daca un parinte face copii doar ca sa aiba motiv de a se lauda, de a se umfla in pene cu realizarle lui, fara sa ii inteleaga si esecurie si caderile, nu merita titlul de parinte. Daca vezi in copil doar posibilitatile de a-ti implini visurile pe care tu insuti nu ai avut puterea sa ti le implinesti , esti un esec ca parinte. Daca nu ai decenta sa iti vezi copilul ca pe o entitate distincta de tine, cu pesonalitatea, dorintele , nazuintele si aspiratii lui, esti intr-o grava eroare la aceasta materie.
    Well…vorbesc in cunostinta de cauza, ca mama a doi prunci ( majori la momentul acesta, baiat si fata) care mi-au spus candva: stim ca ai fi vrut sa ai copii olimpici ! Am gandit atunci cu voce tare: nu, nu vreau copii olimpici, vreau copii normali , care sa stie sa se descurce cu viata. Cand pui pe primul plan copilul nu este greu sa ajungi sa stii (aproape) totul despre el, sa il formezi sa aiba incredere nelimitata in tine. O mama, un tata, trebuie sa fie FAR pentru urmasul sau, iar daca rateaza asta, rateaza totul. Nu ne facem copii ca sa aiba cine ne aduce o cana de apa la batranete. Daca se intampla asta inseamna ca acel parinte chiar a meritat paharul cu apa.
    Vorbesc …cu revolta, pentru ca de cealalta parte a baricadei, lucrurile sunt la fel.Pruncii mei nu ai fost sefi de promotie pe tara, (ca tatal lor) dar sunt omuletii mei pe sufletul carora ma pot sprijini oricand. Nu au cazut in fanatism religios, lustruind icoanele si pentru asta au dzamagit cumplit(pe tatal lor) insa viata merge mai departe pentru ca le-am sadit in minte samanta adevarului iar in suflet gustul zborului. Nu am facut din casa familiei axa lumii ci am facut ca fiecare locsor in care ei respira sa devina pentru mine axis mundi. Adica, sunt eu muntele care se duce la Mahomed daca Mahomed este prea prins cu jobul sau proiecte la facultate…Iar daca domnul-tata e dezamagit de toate astea, sincer, isi merita soarta. Ia parta buna a vietii: cand vei fi parinte, vei sti, sper , sa fii altfel decat au fost ai tai cu tine. Asa m-a invatat un mentor, demult, cand eram foarte tanara iar mama mea gasise de cuviinta sa plece la manastire sa se calugareasca, lasand in urma doi copii minori doar cu tatal lor;(ne)norocul nostru a fost ca nu au primit-o.
    Nu dau sfaturi, nu din principiu, ci pentru ca pur si simplu nu se potrivesc. Ma revolta( a cata oara?!) faptul ca ar putea fi atat de simplu iar noi complicam lucrurile. Daca dragoste nu e, nimic nu e…
    Big hug!

  3. Eu am avut o libertate deplina si niciunul dintre parinti nu si-a permis sa-mi redefineasca perspectivele de viitor. Am aflat ulterior ca asta ar fi o raritate.
    Pot sa afirm sincer ca pana acum am facut doar ce am vrut eu, profesional vorbind, si in limita posibilitatilor gandind.

    Tu chiar ai avut probleme.

  4. Vrei sa te intelegi cu tatal tau pentru ca asa simti tu sau pentru a incerca sa n-o dezamagesti pe M.? Daca tu gasesti o punte proprie spre el, e bine, daca nu, nu te forta, falsitatea nu rezolva nimic.Mai bine va intersectati cat mai putin pentru a evita conflictele, asa ar vrea poate si M.

    1. Eu vreau sa ma inteleg cu el pentru ca m-am saturat de-atata cearta, mi-a ajuns de-atatia nervi.

      Vreau sa ma inteleg cu el ca, urmatoarea data cand ma duc acasa, sa n-am senzatia c-am intrat intr-o casa de oameni straini.

      Iar faptul ca nu sunt capabil de chestia asta, ma intristeaza. Pentru ca M. mi l-a lasat in grija…

    2. Mai bine sa ai senzatia ca ai intrat in casa unui strain decat a unui dusman.As vrea sa-ti urez noroc in demersul tau, dar nu cred ca ai vreo sansa.Peste unele prapastii nu pot face punti nici cei mai priceputi arhitecti.Daca M. te lasa pe tine in grija lui s-ar fi schimbat ceva, crezi ca ar fi fost mai simplu?

  5. Eram colegi in acelas club si nici nu stiam asta…
    Tatal meu a incercat chiar sa ma omoare, dandu-mi pastile in mancare… noroc ca a fost descoperit la timp de o vecina…

    Uneori viata e dura, noroc ca noi santem si mai duri decat ea !

    1. Pai nu o stii pe Olguta a lui Ionel Teodoreanu ? Eu nu am fost indragostit dee ea, dar mi-a parut asa de rau de ea, si am vrut sa o apar. Era personajul cel mai simpatic din toata cartea aia, desi dl Teodoreanu nu s-a purtat prea frumos cu ea. Eu nu stiu nici o Olivia…in afara poate de Olive Oyl, prietena lui Popeye marinarul. Cum sa ma gandesc la o Olivie inaintea Olgutei ?

    2. Da, e din La Medeleni, dar nu e nici o branza daca nu ai citit cartea, si oricum daca nu ai citit-o atunci cand trebuia, pe la vreo 12 ani, e deja prea tarziu si nu merita, deoarece personajul respectiv se regaseste descris in nenumarate alte opere de arta literare si cinematografice, dar daca afli de el in lb romana plus in cadrul scenografic specific bucolic pastoral al d-lui Teodoreanu atunci cand ai cca 11-12 ani si incepi asa oarecum sa te intrebi despre sex si droguri, desi inca oarecum vag si confuz…e totusi o experienta destul de educativa sa “intalnesti” pe Olguta…mai tarziu e deja inutil, dupa parerea mea. Ce e important e ca mesajul principal de retinut este SAY NO TO illicit DRUGS !!

  6. te inteleg perfect. Intr-un fel straniu ma bucur. Ma bucur ca nu sunt singur 🙂 Si eu am avut o scena contondenta intr-o gara, inainte de o plecare de-a mea, scena in care am facut o criza de nervi urita de tot. Tot ca pe o urma de fier rosu simt si acum acea scena …

  7. Nu stiu ce sa spun. Eu sunt fata, ma inteleg bine cu ai mei si nu mai e nimic de spus despre asta.
    Poate ar trebui a te vezi cu tatal tau fara sa ai vreo asteptare anume si, mai ales, nu cu gandul ca tu il ai in grija. Cat va trai, tatal tau nu va gandi asa si nu va accepta pentru ca e nefiresc. Tatal trebuie sa aiba grija de copii. Chiar de nu are cine stie ce talente de parinte model.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *