Dincolo de linie

La un moment dat, lăsând la o parte toate emoţiile, viaţa şi moartea nu sunt decât suma unor cifre.
Prima dată am avut viziunea asupra morţii, când, trecând pragul firmei de pompe funebre, durerea noastră copleşitoare s-a transformat într-o sumă de probleme mai mici, fiecare sunând cam aşa: 1 x sicriu… 1 x 12 punţi (respectiv 12 x faţă de masă albă simplă, 12 x cană, 12 x cutie chibrituri, 12 x bancnotă 1 RON, 12 x punguţă)… 16 x prospop… 6 x coroană flori… În final, o pagină întreagă de cifre şi sume, al căror total nu e decât un alt număr – moartea unui om transpusă într-o matematică lugubră, de cioclu.

[Să nu credeţi că am ceva cu firma de pompe funebre. Din contră, într-o lume în care aproape orice poate fi cuantificat şi mercantilizat, am avut şansa nesperată de a întâlni nişte oameni care ne-au înţeles suferinţa şi au ştiut să se raporteze la ea, oferindu-ne un sprijin nesperat cu tot ceea ce a însemnat procedura/obiceiurile de înmormântare]
Viziunea asupra vieţii m-a izbit câteva zile mai târziu, când taică-miu şi-a pus problema lichidării tuturor conturilor pe care M. le-a deţinut la bănci. Din nou, tragedia pierderii cuiva drag s-a transformat într-o aritmetică simplă: câţiva euro dintr-un cont, strânşi acolo de M. în vederea excursiei la Paris de astă-primăvară, în care n-a mai plecat nimeni; un card pentru folosirea acestor bani în străinătate; alţi bănuţi, rămaşi dintr-un depozit de pe vremea când M. încă mai lucra; alt card, odată pentru salariul de angajat.
Aşadar, lipsită de suflul cald al vieţii, existenţa unui om poate fi redusă la suma unor cifre – matematică elementară.
Însă, ca orice formulă matematică, dacă introduci prea multe cifre în ecuaţie, lucrurile tind să se complice neaşteptat, să treacă la un alt nivel.
Pentru noi, trecerea s-a făcut prin saltul de la o simplă speţă bancară la una juridică: dezbaterea moştenirii. Pe scurt, de la bancă ne-am dus la notar.
L-am găsit pe om în biroul său, înconjurat de patru sau cinci inşi, care făceau aceeaşi chestie: dezbăteau o moştenire. Judecând după ţipetele şi urletele ce răzbăteau din spatele uşilor închise, indivizii erau mai mult decât pasionaţi de subiect.
Cumva încurajat de faptul că notarul era gata “încălzit” în privinţa moştenirilor, taică-miu bagă capul pe uşă:
Domnu’ notar, haideţi să luaţi o pauză, că prea s-au încins lucrurile aici!
Bărbat dintr-o bucată, notarul îi zâmbeşte şi se ridică imediat. Imediat ce a părăseşte camera şi trage uşa în urma lui, fundalul sonor se amplifică şi se diversifică – izbituri, răgete:
Nu te las! Ăia e banii mei, pe care i-o dat bunica pentru mine… Nu-i dau!
Care bunica, mă, porcule?!… Se-aude un scaun trântit cât colo… Că bunica era femeie deşteaptă, nu lăsa ea banii pe mâna unui beţivan ca tine…
Pliscu’, fa…Un pumn bufneşte în masă… Aicea te lipesc de perete!
Cu mâinile-i zdravene în şold, notarul ne priveşte zâmbind, ca şi cum s-ar bucura că mai asistă şi altcineva la scenele de care el are parte aproape zilnic. Din interior răzbate o nouă izbitură, cineva înjură de nişte linguri, iar sticlele de prin cabinet tremură uşor.
Domnu’ notar, da’ ăştia vă strică totul…
Şi eu ce să le fac, să mă pun pe ei cu paru’?… Atât timp cât şandramaua-i asigurată…
Ridică din umeri şi se interesează de problema noastră. Îl informăm pe scurt asupra momentului delicat în care ne aflăm şi, după zece minute de discutat în picioare, se întoarce la bătăuşii lui. Îl urmărim cum dispare în spatele uşii (prin deschizătură mai “prindem” ceva despre cruci şi cristoşi), cu priviri de câini plouaţi.
Chestiunea noastră monetară este, de fapt, o problemă juridică în toată regula:
Conturile nu pot fi golite şi închise decât după dezbaterea moştenirii şi constatarea drepturilor de moştenitor. Aspect care trebuie clarificat între soţul supravieţuitor şi cei doi fii, ambii cu drepturi egale… Ceea ce n-ar fi o problemă, dacă V. şi-ar putea exercita drepturile – lucru imposibil, dată fiind condiţia lui medicală. Şi nici asta n-ar fi atât de grav, dacă ar exista cineva care să-l reprezinte pe V… Dar, după moartea lui M., acel cineva a dispărut, astfel încât – momentan – drepturile lui V. nu pot fi protejate de nimeni (exceptând, poate, statul român, care, după cum ştim, e egal cu zero).
Prin urmare, soluţia e doar una: să mergem de la notar la tribunal, unde să solicităm punerea sub interdicţie a lui V. şi acordarea unei tutele prin care să poată fi luate decizii în numele său. Procedură care, în cel mai fericit caz, durează “doar” câteva luni.
Te-oi aştepta eu cum aşteaptă dracu’ pe popă să-l spovedească!… Credeai că ţi-ai găsit prostu’ cu mine?
Măcar dilemele noastre sunt în armonie cu celelalte probleme ale lumii…
Şi, uite-aşa, mă pregătesc pentru ceva ce n-am mai făcut niciodată: să merg la tribunal. Trebuie să las deoparte romanul lui Coehlo şi să mă obişnuiesc cu Codul civil, pregătindu-mă pentru hârtii şi dosare fără cap şi fără coadă.
Pentru că, nu-i aşa?, la un moment dat, lăsând la o parte toate emoţiile şi trăgând linie, viaţa unui om devine doar o problemă de cifre şi hârtii.

Comments

  1. Cum reusim noi sa ne complicam existenta! Nici moartea nu mai e simpla, e atata tevatura inainte si atatea complicatii dupa incat ajungi sa-l invidiezi pe cel pleca, macar el e scutit de toate astea.Singurul lucru bun e faptul ca toata alergatura asta te tine ocupat, nici n-ai timp sa realizezi ce pierdere ai suferit.

  2. Oare si in alte tari civilizate sunt asemenea legi tampite? Adica eu fac un copil cu barbatul meu, dar nu putem fi amandoi tutori pentru el? Trebuie sa umblam prin tribunale ca sa devenim legal ceea ce de fapt am fost mereu, dar fara acte doveditoare.
    Dar Adelina are, ca de obicei, dreptate. Te tine ocupat alergatura asta.

    1. In destule tari mai civilizate, lucrurile astea sjuridice si testamentare se rezolva inca de cand oamenii sunt in viata, nu se asteapta ca omul sa moara. Incurcaturi de genul asta se intampla mai mult daca decesul este total accidental si neasteptat. Dar nu as putea spune daca asa ceva e cultural obsinuit pe toate tarile mai dezvoltate, sau doar pe unele, plus nu stiu daca si cat din aceasta diferentiere depinde si de starea si vechimea sistemului juridic si bancar.

    2. A, sorry, abia acum imi dau seama ca vorbeai mai mult de tutela, nu de mostenire. Pai in general, in multe tari, inca de cand e copilul mic se cere uneori o confirmare scrisa de la scoala care dintre parinti are voie sa comunice cu scoala in legatura cu copilul, sau invers, si in multe situatii in care fie ca parintii sunt despartiti, fie copilul are un anumit handicap scolar se va ajuge oarecum sa se rezolve si chestia de tutela juridica cu ajutorul restrictiilor si regulamentelor din cadrul sistemului scolar, de ex cine semneaza daca copilul trebuie sa mearga intr-o tabara dar cel care are tutela principala este momentan indisponibil, adica exista mereu o alternativa clara la tutela deja determinata din timpul vietii maj parintilor, si este de obicei impinsa/incurajata de sistemul scolar, sau chiar de sistemul sanitar, daca acel copil are si probleme medicale, pt ca in general spitalele nu vor face tratament unui copil daca nu au un consimtamant de la parintele tutelar, si spitalele in general avand avocati, prefera ca in hartiile lor legale sa figureze si o hartie legala, (nu doar asa ceva scris de mana si semnat la un notar, adica prefera un act judecatoresc care sa spuna si care e alternativa tutelara nr 2). Chestiile astea scris ede mana si semnate doar de notar se practica mai mult in caz de adulti care vor sa comunice cat de mult tratament vor sa primeasca de la spital in caz ca sunt intr-o stare ff grava si irecuperabila, adica sa ii mai resusciteze sau sa ii lasa sa moara, si efectiv se accepta asa ceva daca e facut cat e inca omul in poutere, tocmai ca sa nu se iste certuri monstru in spitale in legatura cu matusa X care vrea sa ii puna perfuzii + aparat de respirat bunicii Y, si unchiul Z care zice sa o lase in pace, ca a trait 99 de ani si acum macar o sa luam vila…de aia, de cate ori vine o bunica Y la spital si pare cat de cat nedementa prea tare, spitalul o sa o roage sa se decida ea singura de dinainte cat tratament sa vrea, ca sa nu ajunge sa se certe matusa X cu unchiul Z, si de obicei vasta majoritate a bunicilor, zau, sunt ff modeste, ele semneaza ca sa le lase in pace cu perfuziile si cu aparatele, ca ele si-au trai viata si acum e si randul copiilor sa ia vila.

    3. As putea sa spun ca a existat destula propaganda educativ politica in mass-media internationala in ultimii ani de cand am eu acces la Internet, pt a convinge bunicile Y sa se gandeasca asa in general modest, just in case ca nu or fi mai modeste din fire. Eu personal, deoarece nu cred ca voi fi vreodata bunic, eu NU am de gand sa devin chiar asa de modest. Eu am sa pretind sa se cheltuie miliarde de bani bugetari sa fiu tinut in viata cat mai mult timp posibil…ca la mine, daca si asa s-a chetuit bugetar masiv la nivel de asa de multe tari ONU ca sa fiu eu intretinut de cand m-am nascut, ce mai conteaza cateva miliarde de Euro ? BINE ca a scapat Romania de mine, zau va aduceam la sapa de lemn pe toti contribuabilii ei, cu ce pretentii de bunic as fi avut eu daca eram in Romania !

    4. Eu am vazut cum arata un fel de act din asta de cat tratament vrei sa primesti in caz ca esti intr-o stare grava si considerata terminala, de obicei contine casute pe care trebuie sa le bifezi, daca vrei de ex si perfuzii, si antibiotice, si hranire artificiala, si aparat de respirat, si resuscitare de nu stiu cate ori, etc. ZAU daca as semna eu un acest fel de act, as fi facut eu o lista cu absolut toate procedurile posibile sa fiu tinut in viata si salvat, efectiv indiferent de creier, cu liste intregi de protocoale de medicamente scumpe si experimentale, plus cu samani adusi din Papua Noua Guinee sa imi descante, plus cu hranire artificiala cf meniu NASA + restaurant de 5 stele, si o gramada de aparate, si inima artificiala, si transplantul tuturor organelor fie cu organe naturale de brand de lux designer clonate si/sau de animale rare si exotice in mare pericol ecologic, si cu baterii, plus cu congelare artificiala de tip criogenic pt a astepta asa in coma insa teoretic resuscitabil sa se dezvolte stiinta cu noi si noi tratamente, zau cred ca as fi supt tot bugetul tuturor tarilor ONU daca ar fi dupa mine ce sa scriu eu intr-un astfel de act de ce proceduri vreau eu…dar nu cred ca te lasa sa scrii ce vrei, poti doar sa alegi din ce ti se ofera, asa ca la McDonalds, hamburger simplu, sau hamburger + cartofi prajiti si suc, etc

    5. Eu nu inteleg de ce nu pot avea ambii parinti tutela unui copil pe care il cresc impreuna, cu care se chinuie impreuna? De ce trebuie sa treaca oamenii prin tribunale pentru asa ceva, ca doar este vorba despre propriul copil, pe care l-a ingrijit de mic.

  3. @adelinailiescu: problema e ca de ocupatie nu duc lipsa absolut deloc. Ma descurcam si fara complicatia asta.

    @elly weiss: cu avocat sau fara, totul se face la Bacau. Ceea ce mie imi este complet peste mana.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *