Diplomaţie fără costum

366900-shorts-suitUn slogan patriotard tocit spune că noi nu ne vindem ţara [iar prin “noi” înţelegeţi fiecare ce vreţi]. Cei mai mulţi ar spune că aşa e, nu ne vindem ţara – decât pentru preţ bun. Şi eu înclin să fiu de acord că nu ne-o vindem, dar din simplul motiv că vânzarea presupune un efort comercial: cosmetizarea mărfii, promovarea acesteia şi adăugarea unui plus de valoare (fie şi numai la un nivel declarativ), căutarea unui cumpărător, evaluarea potenţialului său şi – în cazul unei concluzii satisfăcătoare – “curtarea” lui într-o manieră cât mai convingătoare. Ori România nu are faţă de Europa, eforturile de a ne face cunoscuţi în lume sunt sintetizate foarte bine de imaginea aleasă să ne reprezinte în parcul Europa din Bruxelles – castelul Mogoşoaia, un monolit căcăniu şi lipsit de graţie, iar în materie de prospectare de clienţi, circul iscat de vânzarea Oltchim este cel mai grăitor exemplu.

În ultimii ani, diplomaţia românească a pierdut constant lupta cu vremurile. Ultima dată când am simţit că există cineva capabil să vorbească pentru noi printre străini a fost în timpul mandatului (mandatelor?) de ambasador al lui Mircea Geoană. Încă mai cred că omul are o vocaţie deosebită pentru latura aceasta a politicii, iar revenirea “pe intern” şi implicarea în combinaţiile autohtone i-au fost fatale ca persoană publică… De-atunci, zic eu, am rămas lipsiţi de aportul unei figuri credibile pe plan internaţional.

Cel mai recent exemplu al incapacităţii de a ne exprima în public este zarva creeată de neprimirea (oare a câta oară?) României în Schengen. Fără a intra în detalii (vă pot sugera, totuşi, un articol-sinteză bunicel), părerea mea este că orice declaraţie validă, îndreptăţită a premierului român sau a ministrului de externe a fost anulată de lipsa de tact a celor doi.

Iar dacă e să ne referim la propriu la incapacitatea de exprimare, amintiţi-vă de intervenţia televizată a ambasadorului Jinga. Faptul că, în urma acelei apariţii, domnul ambasador a devenit celebru ca “nenea Jinga”, în timp ce formula de adresare la acest nivel este “Excelenţa Sa”, vorbeşte (?!) de la sine.

În aceste condiţii, adevăraţii purtători ai mesajului României în lume sunt – printre alţii – nişte oameni pentru care costumul şi eticheta ţeapănă a cercurilor înalte au doar caracter incidental: sportivii. Deşi aflat pe marginea prăpastiei, ca multe alte sectoare ale vieţii româneşti, sportul reuşeşte într-o singură săptămână de competiţii, ori chiar numai pe parcursul a câteva zeci de minute de joc, să spună mai multe despre noi decât zilele ori săptămânile în şir de sforăială diplomatică.

Este şi cazul meciului de aseară al Stelei, care, cuplat şi cu victoria recentă împotriva olandezilor de la Ajax, au născut efeverscenţă printre românii saturaţi de mediocritate şi neputinţă, iar celor din afară le-a insuflat respect – lucruri pe care niciun politician de dată recentă nu le-a reuşit.

Din punctul meu de vedere, partida de-aseară n-a fost una deloc strălucită. Chelsea – câştigătoarea din 2011 a Ligii Campionilor, după un meci dramatic, în care am ţinut cu ei şi am strigat pentru ei până la golul izbăvitor – a arătat prea puţină determinare. Pe de altă parte, Steaua, atât de incisivă în meciul cu Ajax, s-a pierdut într-un mix ciudat de giumbuşlucuri inutile în apărare şi ezitări temătoare în atac. Dar, at the end of the day, fotbalul se joacă pe goluri şi singurul gol marcat de români – şi ăla din penalty, fiindcă doar aşa şi-a asumat cineva responsabilitatea de a trage la poartă – le dă acum dreptul să facă linişte printre cele şaisprezece aspirante la trofeu la etapa următoare.

S-ar putea ca un singur gol să fie suficient şi Gigi Becali, un individ care este orice, numai diplomat nu, se va bucura de reuşita echipei sale. De ce nişte oameni cu mai mult ştaif (vreau să cred), printre care chiar primul ministru al României, nu învaţă lecţia asta?

Comments

  1. sunt 100% de acord cu opinia referitoare la Geoana. Incerc insa o frustrare de fiecare data cind citesc treaba cu sportivii care ne duc faima in lume. Mai sunt si altii care percuteaza la un nivel mai aproape de baza piramidei, de firul ierbii.
    Oricum, ramin la parerea ca treaba cu Steaua este un foc de paie. Sa nu subestimam puterea lui Becali de a distruge totul intr-o zi! As vrea sa nu fie asa …

    1. Ca sa fie limpede: eu cred ca SI sportivii fac o treaba buna reprezentandu-ne in lume. Doar ca insemnarea de fata nu si-a propus sa vorbeasca si despre alti mesageri, fiindca vroiam sa fac trecerea la meciul de-aseara.

      Cateodata, un foc de paie vesel si stralucitor face mai mult bine decat un foc “asezat” si mistuitor.

  2. Sportivul lucreaza 20 de ani 12 ore pe zi sa ajunga la o performanta. Si vine politicianul tamp si slinos si printr-un discurs de 10 minute anuleaza toata munca sportivului.

  3. Meciul acesta inseamna pentru multi ca le-am dat peste nas britanicilor :)) Cand defapt, pentru aia meciul acesta nici nu reprezenta mare lucru…

  4. Momentan, România n-are ce căuta în Schengen… părerea mea. 🙂
    Cât despre Steaua, ai dreptate, dar sunt curios ce vor face în retur. Deși am o presimțire nu prea plăcută 🙂

  5. Cu fotbalul nu prea le am dar ma bucur ca au castigat pentru ca sunt ai nostri… cat despre vinderea tarii… ce sa mai vindem dom’le? Poate numele, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *