Fără cablu

towingLegăturile dintre oameni sunt importante, dar nici legăturile dintre maşini nu sunt de neglijat.

Astăzi am dus una dintre maşinile Agenţiei la revizia tehnică periodică. Chiar dacă aveam programare pentru o anumită oră, am găsit rampa blocată de un alt autovehicul, într-o hală care părea abandonată, însă cuprinsă de un murmur nedesluşit. Uitându-mă prin jur, am găsit şi sursa zumzetului: într-un birou ascuns vederii, un inspector RAR şi proprietarul maşinii se certau cumplit pe motiv că vehiculul nu putea trece ITP-ul din cauza trusei de prim-ajutor expirate şi a extinctorului cu termen de valabilitate depăşit.

Ca să le las răgaz omuleţilor să termine sfada, am început să mai deretic prin maşină [cine a împărţit vreodată o maşină de serviciu cu alţi colegi ştie la ce mă refer]; inevitabil am ajuns în portbagaj, unde se aflau merele discordiei: kit-ul sanitar şi extinctorul (din fericire, cu toate avizele, ştampilele şi termenele de valabilitate în termen) – dotări obligatorii prin lege… Care lege, însă, ca multe altele din Românica, este perfectibilă sub foarte multe aspecte.

Spre exemplu, eu unul aş include obligatoriu în trusa de prim ajutor… tehnico-sanitar un set de cabluri pentru “tras” curent la baterie şi o şufă pentru remorcare.

În cei aproape şase ani de când cutreier în lung şi-n lat drumurile patriei, am rămas cu maşina-n şanţ ori m-a lăsat bateria-n drum numai de două ori – slavă Domnului!

Prima dată s-a întâmplat în 2008, în prima mea iarnă ca şofer. Şi ce iarnă! Am avut nişte sărbători ca-n basme, cu troiene de zăpadă demne de poeziile lui Alecsandri ori Coşbuc. Tocmai pentru a mă bucura de peisajul nins, m-am pornit să urc într-o seară dealul Buciumului. Odată cu mine, alţi câţiva şoferi inconştienţi, de ne-am încolonat vreo cinci-şase maşini pe firicelul firav de drum rămas încă practicabil. La un moment dat, cel din capul coloanei a încercat să evite un câine, frânând brusc, derapând, ieşind pe contrasens şi izbindu-se frontal de un alt nefericit participant la trafic. Următorul din rând s-a speriat şi el, frânând pe aceeaşi pojghiţă de gheaţă şi răsucindu-se cu noroc în loc. Eu, al treilea din şir, n-am rămas decât cu opţiunea de trage dreapta de volan şi a frâna concomitent. Gheaţa m-a aruncat în singurul ciot de copac de pe-o rază de vreun kilometru. Faţa maşinuţei albe a fost şifonată serios (aripă dreapta-faţă, spoiler, proiector de ceaţă şi bloc optic – toate făcute praf), însă fără pagube semnificative din punct de vedere funcţional (roata şi toate cele au scăpat întregi, sistemul de direcţie rămânând relativ necompromis). Singura problemă era că lemnul se prinsese între fiarele maşinii şi, din cauza gheţii şi a zăpezii, trebuia să fiu obligatoriu tractat din fundătura în care mă găseam.

Astfel, am rămas imobilizat la mai puţin de un metru de şosea. Ca ghinionul să fie complet, niciun şofer din zonă nu avea cablu sau bară de remorcare, iar singurul ţăran care îndrăznise să scoată nasul afară din casă pe o asemenea iarnă s-a făcut nevăzut în spatele porţii, imediat ce şi-a dat seamă că vrem ceva de la el. Colac peste pupăză, cei de la Dacia Asistenţă şi-au declinat orice responsabilitate, atât timp cât maşina nu era cu toate roţile pe carosabil. Când le-am spus că, oricum, aveam şi două vehicule avariate pe şosea, au ridicat din umeri – gestul suprem al românului rămas fără argumente pentru indiferenţa sa. A fost nevoie de vreo două ceasuri şi o grămadă de telefoane ca să mobilizăm din oraş două platforme, care să ridice maşinile lovite şi să mă tragă şi pe mine din şanţ…

Necazul cu bateria l-am avut cinci ani mai târziu. N-a dus la o situaţie la fel de incomodă, căci maşina a rămas imobilizată într-o parcare, însă, dacă aş fi avut o pereche de cabluri pentru baterie, sigur m-aş fi întors acasă pe patru roţi, în loc să fac o plimbare de vreo trei sferturi de oră, încheiată pe o ploaie torenţială. Cum se întâmplă în lumea legilor lui Murphy, niciunul dintre prietenii pe care i-am sunat nu avea “crocodili”, astfel încât mi-am recuperat maşina abia a doua zi, după ce mi-am cumpărat propriile mele cabluri. Acum toţi prietenii mei stau liniştiţi – au pe cine să cheme în ajutor la nevoie…

Şansele ca ghinioanele mele să-i lovească şi pe alţii sunt mari, mult mai mari – cred eu – decât posibilitatea ca maşina să ia foc, ori vreun pasager să aibă nevoie de folia de supravieţuire izotermă (vorbim de cazul fortuit, nu de situaţiile când şoferi pleacă la drum lung, iarna, ignorând cu bună ştiinţă riscul de a rămâne blocaţi în nămeţi în mijlocul pustietăţii). Prin urmare, n-ar fi rău ca dotarea standard a maşinilor să cuprindă şi cablurile de remorcare ori pentru pornirea bateriei.

Oricum, pentru siguranţa voastră şi pentru a evita problemele cu poliţia, asiguraţi-vă că aveţi în portbagaj triunghiuri reflectorizante, trusă medicală şi stingător de incendiu – toate în termen de valabilitate, cu inscripţionările, etichetele, avizele şi certificările cerute de codul rutier.

* * * * *

Articol susţinut de www.auto-hak.ro, magazin online de cârlige pentru remorcare şi accesorii.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *