Fluviul virtual, iepurele cibernetic şi ţestoasa englezească

Magie neagră pe pipăitelea.
Sugându-şi burta sorbindu-şi ciorba de burtă, Coolnewz m-a întrebat admirativ crucindu-se (dacă n-ar fi existat riscul de-a rata ţinta şi de-a nimeri în mâncare, probabil că şi-ar fi scuipat şi-n sân):
Da’ tu cum scrii? Te-aşezi la calculator şi gata, îţi vin ideile?… Că ai unele însemnări – Dumnezeule – fluviu… Nu se mai termină!

L-am privit candid şi întunecat, după care i-am explicat că, în mare, cam aşa funcţionează: mă aşez pe tron în faţa laptop-ului şi îmi dau drumul încep să scriu. Ideile se leagă firesc, deoarece nimic nu-mi distrage atenţia, nici măcar tastele, fiindcă degetele mele ştiu singure unde trebuie să se ducă.
Pe scurt, stăpânesc magia neagră a blind-typing-ului. Dar, ca orice magie, poate fi o armă cu două tăişuri – aspect cât se poate de evident în activitatea de zi cu zi de la Agenţie.
Prin natura job-ului, trebuie să fac o sumedenie de verificări asupra clienţilor mei, pe site-uri dintre cele mai diverse. Însă, oricât de colorate ar fi ele, au un element comun – funcţia de căutare: scriu numele, dau search; scriu numele, dau find… Şi tot aşa de vreo… maxim zece ori, până la inerentul mesaj: Verificare utilizator uman. Din cauza rapidităţii cu care introduc comenzile, la un moment dat, site-ul se dă peste cap şi nu mai ştie dacă este accesat de un om sau de vreun iepure cibernetic.
Dacă nu păţesc chestia asta de câteva ori pe zi, se cheamă că nu utilizez internetul… Culmea este că, o dată, site-ul a reuşit să mă facă şi pe mine să mă îndoiesc de ceea ce sunt în realitate: am introdus caracterele din captcha, am dat Verifică şi… m-am trezit cu o nouă solicitare de verificare a naturii mele prezumtiv umane.
Atunci a fost prima dată când m-am gândit că mi-ar fi util să mă preschimb într-o ţestoasă. Liniştit, calm, având tot timpul din lume să-mi dau seama ce vreau şi să exprim asta – în scris sau verbal. Spre exemplu, sunt convins că mi-ar prinde bine la telefoanele pe care le dau, când – tot prin natura job-ului – trebuie să mă prezint folosind denumirea englezească a Agenţiei. Am observat de multe ori că lumea nu înţelege, oricât aş repeta eu şi, poate, le-ar fi mai uşor dac-aş rosti câte o literă pe minut, ca un ţestos british bonom.
Pentru că asta mi-e apartenenţa: i-n-t-r-a-d-u-c-t-i-b-i-l-ă.
P.S. Ca să înlăturăm orice dubii, Coolnewz nu are burtă.

Comments

  1. Of, ce bine ca nu sunt in pericol de a fi luata drept un robotel, un iepuras cibernetic( nici cu un iepuras Play boy nu e pericol sa fiu confundata:)),degetelul meu bate constant, fara graba , chiar ca un lord englez.de asta nici nu tastez cu doua degete, sa nu prind viteza mare, sa am probleme cu radarul.Nici eu nu scriu dupa un plan, de obicei dau drumul la scris fara nici o idee in cap, dar dupa ce scriu titlul…restul vine de la sine.Ca melcul, dar sigur :))

  2. Tu semeni oarecum cu Rattatouile
    De-aia mi-e dor de Cool ca limbajul dansului nu il inteleg
    Si de fapt nici pe al tau cateodata
    Nu am inteles ce ai vrut sa spui prin acest articol:)

  3. Nici eu nu sunt in pericol sa fiu confundata cu un robotel. Am doar doua degete pricepute la mangaiat tastele.
    In schimb, Ionut este ca si tine, nu are nevoie sa se uite unde pune mana si se enerveaza la culme cand ma vede tastand ca broasca testoasa. :))
    Dar sa si vorbesti la fel cum tastezi?????

    1. Deci asta, in Germania, numele de cod pentru bere: ciorba de burta.

      – Iubi, unde esti?
      – Uite cu baietii, la o ciorba.
      […]
      – Vezi, mama, ce barbat am? Eu mi-l inchipuiam cu baietii la beri si friptane, si cand colo el e grijului cu colesterolu' – mananca numai ciorbe, light asa…

  4. M-ai amuzat.
    Stiam ca asa scrii…se vede, se simte 🙂
    Desi scriu la doua maini inca n-am fost confundata cu un robot. Acolo unde ai bagat codul si totusi ai avut probleme…sigur ai identificat gresit vreun semn…asta mi s-a mai intamplat si mie, desi le tot zapacesc, sa vina unul mai inteligibil…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *