Fundaţia

fundatia

Isaac Asimov (1951, 1952 şi 1953)
Stalin afirma că moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică. Într-un viitor neprecizat, în care omenirea a colonizat întreaga Galaxie, matematicianul Hari Seldon ştie că adevărata statistică – analizabilă, interpretabilă şi capabilă de a furniza o predicţie exactă asupra viitorului – o constituie nu o sută, ci un miliard de oameni.

Umanitatea înseamnă acum Imperiul Galactic, un colos care înglobează milioane de lumi, întinzându-se de la un capăt la celălalt al nemărginitei spirale duble, cunoscută sub numele de Calea Lactee. Iar Imperiul Galactic se află în plină prăbuşire.

Folosindu-se de capacităţile de predicţie ale psihoistoriei – ştiinţa cea mai avansată cunoscută omului, îmbinând matematica, statistica şi psihologia –, Hari Seldon înţelege că declinul Imperiului nu poate fi împiedicat, ci doar haosul provocat – limitat.

Prăbuşirea continuă şi accelerată a civilizaţiei, o civilizaţie incapabilă să-şi înţeleagă soarta, se va solda cu treizeci de mii de ani de anarhie, până când un nou Imperiu se va ridica din ruine. Seldon întemeiază două Fundaţii, la capetele opuse ale Galaxiei, plasarea lor în spaţiu şi evoluţia lor în timp fiind gândite astfel încât, în decurs de numai un mileniu, să fie determinate a se uni într-un Al Doilea Imperiu, mai puternic şi mai durabil.

Publicată în 1951, Fundaţia spune povestea primei… Fundaţii, pe parcursul a două sute de ani.

Iniţial o comunitate de oameni de ştiinţă, adunaţi la unul dintre capetele extreme ale Căii Lactee pentru a alcătui cel mai cuprinzător compendiu al cunoaşterii – Enciclopedia Galactică –, Fundaţia se extinde în cel mai puternic stat al Galaxiei. Izolaţi într-un context geopolitic ostil, singura armă a cercetătorilor este propria lor inteligenţă, cu ajutorul căreia îşi prezervă şi perfecţionează tehnologia nucleară. În timp ce lumile adiacente îşi pierd cunoştinţele tehnologice şi regresează către industrii bazate pe cărbune şi petrol, Fundaţia devine unica deţinătoare a energiei atomice, pe care o transformă mai întâi într-o veritabilă religie, apoi în argumentul suprem pentru câştigarea unui război economic. Urmându-şi destinul previzionat de Hari Seldon, Fundaţia devine principalul inamic al Vechiului Imperiu, redus acum la treimea centrală a Căii Lactee, evitând practic orice război – cu toate pierderile materiale şi umane inerente –, pe principiul că violenţa este ultimul refugiu al incompentenţei.

Desăvârşirea planului Seldon de dominaţie a lumii de către Fundaţie este urmărită în celelalte două volume ale trilogiei, Fundaţia şi Imperiul (1952) şi A doua Fundaţie (1953). Sunt cărţi pe care le-am citit şi în copilărie, însă abia acum le-am descoperit adevăratul farmec.

Marele talent al lui Asimov, asemenea altor nume mari ale literaturii SF (Arthur C. Clarke, Frank Herbert), este de a transforma componenta science-fiction într-un vector de transmitere a unui mesaj ancorat cât se poate de bine în contemporaneitate (sau, cel puţin, un mesaj general valabil indiferent de timpul în care este descifrat). Lumea Fundaţiei este plasată într-un viitor nedefinit – în care Pământul, ca sursă a răspândirii omenirii în univers, este mai mult o legendă –, dar tezele subtile despre dominarea prin non-violenţă, despre construirea unei religii în jurul unui “miez” cât se poate de laic (tehnologia nucleară), iar apoi folosirea acestei religii drept cel  mai eficient mijloc de manipulare în masă, sunt extrem de actuale.

Până la un SF în sensul comun al cuvântului, cu lasere, nave spaţiale şi civilizaţii extraterestre, Fundaţia este un thriller politic extrem de captivant.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *