G.I. Joe – The Rise of Cobra (2009)

220px-GijoemovieposterG.I. Joe este o serie de figurine (sau action figures, singurul termen general acceptat pentru a descrie păpuşile pentru băieţi) concepută şi dezvoltată de-a lungul timpului de americanii producători de jucării de la Hasbro. Începută în 1964 cu modele de 30 de centimetri, reprezentând patru dintre cele cinci ramuri ale forţelor militare americane (US Army, US Navy, US Air Force, US Marine Corps) [a cincea fiind US Coast Guard], linia de jucării a fost îmbogăţită pe parcurs cu vehicule militare şi accesoriile acestora, precum şi cu o poveste destul de elaborată, în care echipa G.I. Joe luptă împotriva ameninţării teroriste numite Cobra Command.

G.I. Joe – Rise of Cobra este primul film inspirat de jucăriile Hasbro, în 2009, sub influenţa succesului nebun repurtat de piraţii strămutaţi de la Disney la Hollywood de Gore Verbinsky şi Johnny Depp. Din păcate, spre deosebire de Pirates of the Caribbean – o aventură pentru cei mari şi mici deopotrivă –, impactul lui G.I. Joe a fost mult mai limitat, filmul având încasări mediocre pentru un blockbuster.

Fără a intra în prea multe detalii, la fel ca strămoşii lor din plastic şi cauciuc, soldaţii Joe trebuie să împiedice periculoasa grupare Cobra să distrugă lumea, la mijloc fiind implicată o super-armă dezvoltată de NATO. În fapt, scenariul se rezumă la a-i pune faţă în faţă pe vajnicii Joes cu urâcioşii agenţi Cobra, astfel încât privitorul se găseşte în postura unui spectator de tenis: întorcând mecanic capul de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, după cum adversarii schimbă mingi împuşcături şi explozii între ei. În G.I. Joe lucrurile pur şi simplu se întâmplă, fără a avea neapărat o cauză (logică) aparentă, iar cea mai bună dovadă a lipsei oricăror subtilităţi este un schimb de replici dintre protagonistul Duke (Channing Tatum) [liderul Joe-ilor, atât pe ecran, cât şi în lumea Hasbro de zi cu zi] şi partenerul său, Ripcord (Marlon Wayans):

Ripcord: I’ve been thinking.
Duke: I’ve warned you about that.

Dacă la nivel narativ filmul nu contează, vizual G.I. Joe este un asalt asupra simţurilor. Pe principiul big boys with big toys, lucrurile sar în aer la foc automat. Într-un cadru o armă trage, iar în următorul o ţintă explodează, scenariul acesta binar repetându-se la nesfârşit. Violenţa este, însă, sterilă; nu prea ţâşneşte sânge de nicăieri, astfel încât toată agitaţia devine repede plictisitoare. E adevărat că nimeni nu aşteaptă implicare şi profunzime emoţională de la un film de acţiune, dar măcelul pe care sexagenarul Rambo îl face în ultima sa escapadă are mai mult dramatism decât haosul din G.I. Joe.

În afară de Tatum, Wayans şi Adewale Akinnuoye-Agbaje (?!?), în film mai apar câteva feţe cunoscute: Dennis Quaid, Joseph Gordon-Levitt, Rachel Nichols, Arnold Vosloo sau Jonathan Pryce. Chiar şi-aşa, G.I. Joe rămâne un film la care cel mult băieţii de 9-10 ani se pot entuziasma – peste această vârstă, vor descoperi cu siguranţă că shooter-ele online au un grad de realism mult superior. Dincolo de spectrul juvenil, G.I. Joe n-are absolut nimic de oferit, being all brawn and no brains.

Finalul filmului vesteşte de la o poştă (cel puţin) o continuare, dar nimic în afara aspectului comercial nu o justifică.

Comments

  1. De ce sa mint si sa nu zic ca imi place. Nu e genul de film care sa iti provoace emotii, insa e cu actiune si are si o distributie cat de cat bunicica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *