Ghiveta şi mămăliga

La un an după ce mi-am cumpărat apartament, am reuşit să intru în bucătărie.
Nu, nu vă închipuiţi că de-atâta amar de vreme mănânc în oraş sau pe la vreo gagică bucătăreasă – vremurile alea au trecut demult [studenţie, dulce studenţie…]. Ce vreau să spun este că în sfârşit a venit timpul să renovez şi bucătăria.

Iar astăzi am făcut un pas important în această direcţie – am dat comandă de chiuvetă. Cea de-acum e o tablă ordinară, luată de prin Dedeman la ceas de seară, aşa că mi-am zis să trec şi eu la nivelul următor: granixit. Prima dată când am auzit despre chestia asta, mi-am zis că trebuie să fie vreo substanţă din care, adăugând apă şi sare după gust, se fac bombele atomice. Apoi am mai citit pe net, în reprize scurte de un sfert de oră, cât îmi permite laptop-ul meu cel virusat, şi cică n-ar fi aşa de rău.
În consecinţă, astăzi m-am înfiinţat la “magazinul de chiuvete”, nerăbdător să o întreb pe o tanti de-acolo cum intru şi eu în posesia minunii. Tanti mi-a arătat un mostrar de culori, mai multe variante de dimensiuni şi poziţionare, iar eu am trecut la fapte:
Să dăm comanda!
Să dăm. Tanti dispare de lângă mine şi începe să răscolească nişte hârtii pe un birou. Mă aşez cuminte pe un scaun, cu palmele pe genunchi şi unghiile (netăiate dar îngrijite) pregătite pentru inspecţie. Tanti mă înştiinţează că a pierdut listele de preţuri, după care începe să sune la alte magazine pentru informaţiile care ne interesează.
La punctul de lucru dintr-un alt cartier nu răspunde nimeni. La magazinul dintr-un alt oraş găseşte pe cineva, dar şi persoana respectivă trebuie să caute. Abia la magazinul dintr-un-alt-oraş-numărul-doi se oferă cineva să-i trimită pe mailpreţurile. Tanti răsuflă uşurată:
Mersi fain, tu, aştept. Pupici.
Între timp, tanti îmi cere cartea de identitate ca să completeze fişa de comandă, moment în care sună telefonul. Un anume domn Cazan (desluşesc din conversaţie) are o problemă cu uşa unui şifonier. Tanti încearcă să-l lămurească, scriind totodată datele mele personale pe o foaie. Încerc să-i explic (prin semne) că nu mă grăbesc, să rezolve cu clientul şi apoi avem tot timpul să finalizăm – dar ea îmi dă de înţeles că se descurcă. Revin în poziţia de stand-by, când o aud:
Nu-i nimic, domnu’ Întuneric, veniţi cu uşa defectă în magazin şi găsim o soluţie pentru dumneavoastră.
După care, pe fişa meade comandă încep să apară numele unei doamne, un număr de telefon şi nişte specificaţii tehnice. Mă precipit, de data asta verbal:
Stiţi, chiuveta…
Tanti îmi semnalizează că totul este sub control, după care continuă să înşire dimensiuni de mobilier pe fişă. Câteva clipe mai târziu, îşi ia la revedere de la domnu’ Cazan şi-mi întinde foaia:
Aşa, acuma vă rog aici o semnăturică…
Îmi arunc o privire pe noianul de informaţii care nu mă privesc şi reiau placa:
Ştiţi, chiuveta…
Tanti mă priveşte, la fel de electrizată ca omul care a descoperit prima data focul, roata, apa caldă şi, poate, chiuveta (mea):
O, vai, mă scuzaţi, unde mi-a fost capul?
Greu de răspuns. Momentan nu ştim unde sunt listele cu preţuri la chiuvete, d-apăi elemente complexe de anatomie.
Tanti scoate o fişă nouă şi o ia de la capăt cu datele mele:
Deci ghiveta dumneavoastră…
Abia mă abţin să nu-i răspund că nu vreau nici ghivetă, nici uşă de dulap, nici altceva. Vreau doar o chiuvetă simplă, de granixit, să pot pune apă şi să fabric o bombă atomică, pe care să i-o dau ei de cap.
Momentul este dezamorsat de telefonul care sună iarăşi: de la magazinul din celălalt cartier s-au trimis listele cu preţuri. Eh, tanti le-a primit între timp din altă parte, dar nu-i nimic – e bine când oamenii se ajută între ei. Închide.
Sună un alt telefon: colega de la magazinul din alt oraş a găsit şi ea listele. Vai, ce drăguţ, dar nu mai e nevoie. Însă, dacă tot a sunat, ce-i mai fac copiii, când vine în Iaşi?… Hihihi, hahaha şi, într-un târziu, tanti închide.
Nu-i nimic, undeva există un al treilea telefon, care începe şi el să sune. Cei de la magazinul-dintr-un-alt-oraş-numărul-doi vor să ştie dacă s-a primit mail-ul cu preţurile. Şi, de asemenea, de ce nu a răspuns nimeni pe primul număr de telefon. Sau pe al doilea. Şi, dacă tot sunt pe fir, cum merg vânzările. Hihihi, hahaha şi, într-un târziu, tanti închide.
Revenim la fişa de comandă, tanti mai trece nişte detalii, după care completează încă două hârtii, mai tipăreşte una şi încheie duplicându-le pe toate. Trebuie doar să mai plătesc avansul.
Achitaţi cash sau cu cardul?
Cu cardul.
Am răspuns privindu-mi ceasul – stau deja de 20 de minute la biroul femeii. Noroc că nu vroiam o mobilă, că nu terminam până la închiderea programului. Ridic ochii la fix ca să primesc în plin ochiada înţepată a femeii.
Păi, şi eu ce-am zis?
Până să mă dezmeticesc, tanti schiţează un gest ca să înţeleg că sufletul ei bun mi-a iertat greşeala (oricare ar fi fost). N-apuc să dau replica, fiindcă tanti răspunde iar la telefon:
Da, aici Alina.
Un bec roşu mi se aprinde automat în cap. Iau cardul, foile, dau bună ziua, mă ridic şi plec rapid. Abia afară privirea îmi cade pe factura de avans, unde tanti mi-a lăsat datele ei de contact şi numele complet.
Alina Mămăligă.

Comments

  1. Cand am citit la inceputul articolului ca abia dupa un an ai reusit sa intri in bucatarie m-am gandit”Doamne, ce casa mare are asta de i-a luat un an sa gaseasca bucataria!” Apoi m-am lamurit…Sigur o chema Alina si nu Veta, ca parca aia strica ghiveta?…Ce culoare ai ales?

  2. Cum stim noi sa radem de acest aliment sfant, care ne-a hranit mii de ani mosii si stramosii. :)) Dar i se potrivea de minune numele. :))
    Nu stiu cum este pe la voi, dar eu am intalnit atat de multi oameni care spun ghiuveta, ghiveta si alte variante, de care nu imi amintesc acum, incat incepeam sa am dubii. :))
    Sa o stapanesti sanatos!

  3. Eu nu vad ceva deosebit de interesant sau ciudat in aceasta poveste, care mi se pare chiar destul de similara cu realitatea unuia dintre locurile mele de munca norvegiene. Pot sa relatez, in caz ca o fi util pt ceva anume, ca, desi din fericire eu personal nu lucrez direct cu publicul larg + totodata am si un serviciu misto in afara de ala ne-misto, datorita experientei mele din ultimii 2 ani, cred ca am ajuns sa inteleg chiar destul de bine si punctul de vedere al acelei d-ne vanzatoare de ghivete, PLUS totodata pot sa iti comunic ca esti exagerat excesiv de pretentios, si nu este cazul. Eu am fost si raman si mai pretentios decat tine si mie mi s-a comunicat chiar ff deslusit ca nu e cazul, si inca si de oameni care stiu despre ce vorbesc, si al carui punct de vedere il inteleg si il accept si pe ala (nu chiar 100 % ca efectiv mi-ar sta in gat, dar 57 % tot il accept, desi mai corect ar fi poate doar 53 %). Acest comentariu a fost o mustrare, dar te rog sa nu o iei personal. Este in fond o mustrare fata de mine insumi, nu fata de tine sau fata de perspectivele si pretentiile tale asupra oamenilor care lucreaza in customer service pt diverse treburi + echipamente casnice.

    1. Sunt pretentios pentru ca si eu lucrez in vanzari si, implicit, direct cu clientii.

      Si sunt pretentios pentru ca am intalnit si vanzatori de la care am plecat cu ceva numai fiindca mi-a placut de oamenii aceia.

  4. In Romania nu exista cultul ”clientul nostru, stapanul nostru”. Daca am nevoie de un serviciu la care am dreptul sau pentru care platesc, trebuie sa ma astept sa fiu tratata cu sictir sau nesimtire. Nu-i trist? Ca dealtfel, suntem un popor ospitalier. :))))

  5. Ahh, da, Alina..:)
    Da' aici parcă trebuia să fie dl. Cazan, nu Întuneric, nu?

    “Nu-i nimic, domnu’ Întuneric, veniţi cu uşa defectă în magazin şi găsim o soluţie pentru dumneavoastră.” Ori te-ai încurcat tu, ori a fost ea copleşită de prezenţa ta, şi te ştia fata de mare vedetă a Cronicii şi s-a pierdut, ce mai…

    Ei, deci te-ai făcut cu o ghivetă nisipie năşită de Alina. Na, noroc să ai la ea.

  6. Eu am o ghiuveta primita de la un vecin, este din fonta si cred ca are 30 kg. dar visul meu este o ghiuveta de inox dun aceea cu doua cuve :D… sant bestiale ca intr-o cuva poti spala vasele si in cealalata sa le lasi la uscat :)))

    problema este ca in zona mea o ghiuveta de inox cu doua cuve este cam 230 RON… asa ca mai astept sa se mai ieftineasca 😀 😀

    1. Inoxul arata bine, dar e foarte greu de sters, in sensul ca se vede fiecare strop de apa.

      Cat despre pret, asta pe care o am acum am luat-o din Dedeman, la vreo 150 RON. Mira-m-as sa nu gasesti si pe-acolo la pretul asta.

  7. M-ai bagat si pe mine in intuneric cu ceea ce spune frmshk…
    Nu ma mira ce ti s-a intamplat mai ales ca pe tipa o cheama Mamaliga. Eu am stat saptamana asta la o banca 35 de minute ca sa imi faca un biet card. In care sa intre niste bani. Un simplu card de depozit. 35 de minute! Am zis ca innebunesc mai ales ca aveam programare la stomatolog. Cred ca asa e la noi…

  8. @ Intuneric: inteleg PERFECT ce ai vrut sa spui in rapsunsul de mai sus. Tocmai acum sunt pe cale de a fi educat cultural ca nu e cazul sa gandim in felul asta. Este ceva deosebit de sfasietor de trist si de greu sa renunti la acest mod de gandire, si sa accepti si Revolutia Culturala si Maoismul, si produsele sau activitatile de calitate corespunzatoare RP Chineze. Este infiorator de greu. Pe de alta parte, orice reeducare culturala, te face mai tolerant. Dar undeva trebuie sa existe o linie de demarcatie astfel incat sa iti poti pastra identitatea culturala si convingerile valorice proprii. Si eu inca nu o intrezaresc. E un mare pericol sa iti pierzi sau sa fii fortat sa iti pierzi sistemul de judecata de valoare interna. (Daca nu intelegi nu face nimica, ca eu nu stiu sa ma exprim inteligibil in scris oricum, doar voiam sa spun ca te inteleg, plus ca si eu gandeam exact ca tine, si inca chiar te aprob dar nu 100 % cum as fi facut-o poate cand aveam varsta ta, acum te aprob numai cca 25 %, dar NU e pt ca nu ai avea tu dreptate, ci e pt ca eu am fost reeducat cultural. In realitate cel mai probabil e ca ai dreptate 50 %, nu doar 25 %.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *