În derivă

Întâi am renunţat la Dinamo. Apoi la partid. Apoi la Ĉ.
Mă rog, ca pentru mine să existe Dinamo, a trebuit să renunţ la FCM Bacău, dar asta e o altă poveste. Important e că, la un moment dat, descoperisem sensul existenţei: să fii câine. Se merita: toată gaşca (stelistă în majoritatea ei covârşitoare, doar cu un rapidist rătăcit aiurea) mă privea ca pe-un ciudat, echipa încerca să câştige campionatul – era bine.
Necazurile au început când Dinamo chiar a câştigat campionatul şi, dintr-o dată, 11 jucători + un antrenor + nişte patroni bezmetici au început să se creadă o forţă.
Lăsaţi-ne să ne pregătim de Champions League!
Atunci s-a rupt totul. Până să ajung eu în facultate, clubul ajunsese deja de râsul lumii, fără semne de vindecare, aşa că mi-am pierdut credinţa. Dintr-odată, nu mai avea niciun sens să fiu câine, ori să-mi placă fotbalul (românesc). Era în derivă.
Am rămas doar cu fotbalul de pe terenul Agronomiei şi cu trupa de căminişti. Aşa l-am cunoscut pe C. – un tip, pare-se, extrem de popular. Când i-am descoperit secretul succesului, am vrut şi eu partea mea: C. era în organizaţia de tineret a PSD Iaşi, aşa că m-am înscris şi eu. Era bine – o groază de lume nouă (printre care şi sora lui C., Ĉ. – dar, din nou, asta e o altă poveste), tot felul de întâlniri.
Apoi a venit campania electorală. Zile întregi de hoinăreală prin cartierele Iaşului, îngheţând împărţind fluturaşi, fluturând pancarte sau zbierând în cinstea primarului [de fapt, cred că urlam mai mult de frig şi de draci, că nu mai venea nimeni să ne-aducă şi nouă nişte ceai cald, să ne dezmorţim oasele degerate]. Nu era un necaz prea mare; e drept, pe C. îl vedeam tot mai rar, însă petreceam tot mai mult timp cu Ĉ.. Şi unde mai pui că aveam un nou crez:
Năstase, preşedinte! Geo-ană – premier!
Aşa ieşea replica, cu numele rupt în două, ce să-i fac?
Au venit alegerile şi, iarăşi, s-a rupt totul. PSD-ul a pierdut alegerile, ăştia de la organizaţie s-au ofticat, ceata noastră de răspândaci s-a împrăştiat şi ea. Am mai rămas doar eu, C., soră-sa şi încă trei-patru căminişti, dar scânteia dispăruse. Eram, o dată-n plus, în derivă.
Iar la Ĉ. Am renunţat imediat după aceea, la un chef de ziua mea, gândit special în jurul ei. Ĉ. a venit printre noi aşa cum o regină coboară printre slujitori şi a plecat precum un trădător îi părăseşte pe cei care au avut încredere în el: s-a cuplat cu un “boboc” de anul I. S-au giugiulit un pic, individu’ s-a îmbătat, s-au trântit într-un pat şi s-au mai giugiulit puţin, după care individu’ a borât în braţele ei şi a adormit lemn. Bobocu’ rătăcea prin fumurile beţiei şi eu eram, pentru a câta oară?!, în derivă…
Fast forward.
2011. Personajele de mai sus încă există şi sunt toate în derivă. Dinamo e iar în vârful clasamentului, dar va capota cât de repede. De când Năstase a pierdut alegerile în 2004, iar Geoană pe cele din 2009, într-o manieră (Mihaela, dragostea mea!) atât de teatrală, PSD-ul e în cădere liberă. Ĉ. s-a rătăcit pe undeva prin ţară. Bobocu’ s-a trezit din somnul dulce şi i-au sărit fumurile din cap, cu tot cu Ĉ.. Iar eu – cu cine votez?

Nu, pe bune acuma, eu cu cine votez? Sunt în derivă în ciorba asta politică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *