În mintea întunericului – 2. Capra vecinului şi comoara invizibilă

Sunt un tip OK cu el însuşi. Am calităţi – de care încerc să mă folosesc cât mai bine, am defecte – al căror impact în viaţa mea încerc să-l minimalizez, am parte de bucurii – din care îmi încarc bateriile, am probleme – care-mi pun mereu la încercarea perechea de coarne tari şi răsucite… dar, mai ales, am capacitatea de a înţelege care-mi este locul între oameni.

În România vremurilor noastre e de un bonton patetic să vorbeşti despre tine cu regret pentru ceea ce nu ai – şi, bineînţeles, are altul. Exemple? Multe şi banale, culese de pe stradă: banii lui Becali, luxul băieţilor de bani gata, silicoanele pitzipoancelor de la televizor, job-ul vreunei pitzipoance corporatiste, a cărei singură preocupare este să i-o tragă şefului, maşina de spălat cu al şaselea simţi şi marşarier a vecinei de palier, plasma de doi metri şi sistemul surround ale vecinului de deasupra, pilele doctorului de familie, care şi-a înscris plodul de clasa întâi la cea mai tare şcoală din oraş etc.

A devenit un stereotip să ne descriem prin ceea ce nu este al nostru, încât nu mai ştim cine şi ce suntem – iar când cineva devine conştient de propria-i identitate, îl privim ca pe un emanat, care nu vrea decât să ne dea peste nas cu bogăţia lui… Ăsta e un păcat cumplit, ca el să aibă şi ceilalţi nu! Ori au toţi, ori niciunul!… Şi cum capra vecinului e doar una singură, nu există o altă variantă decât să moară.
Eu m-am dezis de capra vecinului. În primul rând pentru că şi vecinul este mai degrabă iubitor de câini, iar în al doilea rând, fiindcă eu trăiesc pentru mine, nu pentru vecinu’. Şi astfel, rămas singur cu mine însumi, am descoperit că deţin şi eu o micuţă comoară – invizibilă pentru majoritatea celor din jur şi imposibil de cuantificat în bani, aur, maşini, case ori cutii de chibrituri: o brumă de calităţi şi defecte, care, într-un echilibru relativ, îmi asigură viaţa de zi cu zi.
Care sunt alea? Nu contează – din punctul meu de vedere, nu ele sunt cele care mă individualizează. Primul şi cel mai important motiv pentru care sunt OK cu mine însumi (iar într-o abordare şi mai pozitivă, sunt bucuros că sunt eu) este capacitatea de a-mi conştientiza aceste trăsături: de a-mi folosi calităţile pentru a şti care sunt provocările la înălţimea cărora mă pot ridica, de a mă ghida după defecte pentru a înţelege care-mi sunt limitele.
E mare lucru să ştii cine eşti cu adevărat. Eu nu sunt pe deplin lămurit, dar încerc mereu să descopăr noi piese din puzzle-ul ăsta enorm care este firea umană.
P.S. Însemnarea de faţă şi niciuna dintre cele care vor urma [Doamne-ajută!] în această serie nu au intenţia de a discrimina. Mă uit la oamenii de pe stradă şi sunt conştient  că sunt mai înzestraţi decât mulţi dintre ei [la fel cum, uneori, uitându-mă la alţi oameni, de pe alte străzi – câteodată de pe alte meleaguri – cad pradă unui mohorât sentiment de inferioritate]; pentru natura mea competitivă, e firesc să nu ascund acest lucru. Ceea ce citiţi este o introspecţie cu public; dacă vă simţiţi lezaţi în vreun fel, soluţia e să daţi pagina.

Comments

  1. Obiceiul de a privi peste gard e specific romanesc. In alte tari isi poate lua vecinul tanc, nu e nimeni sa se intrebe de ce. Incercarea de afi cel putin ca cel de langa tine e un concurs spre nimic, sustinut de invidie.

    1. Hai sa nu-i spunem nivel minim de nefericire (are un sound de negatie a negatiei si ideea devine neclara).

      Deci, ai dreptate – daca limita dintre nefericire si fericire ar fi situata undeva mai sus, o parte dintre problemele astea s-ar rezolva. Avem impresia ca ne trebuie atat de mult pentru a fi fericiti… Nu stiu, o fi o chestie tipic romaneasca?

  2. Toti avem dorintele noastre; important este sa nu imprumutam de la altii, pentru ca oricum primim ce ni se cuvine. Stiu cazuri de oameni foarte invidiati, care au multi bani si tot orasul crapa de invidie sau ii judeca cu ciuda, insa familia (din care fac si ai mei parte, asa, mai indepartat) stie ca situatia nu e roz acasa, din motive destul de serioase – chiar daca nu de sanatate.
    Eu nu-mi doresc ce au altii. Simplist spus: daca o individa are o geaca roz, scumpa, care ii vine superb, eu nu o sa ma zbat sa-mi cumpar si eu, pentru ca poate culoarea nu ma avantajeaza. Eh, dar nu toti pot intelege! Eu nu vreau ce au altii pentru ca, dupa cum zice o vorba inteleapta, “ce-i al meu e pus deoparte”.
    Toti avem calitati si defecte, si nu-i obligatoriu sa fim pe placul tuturor; intai si-ntai, trebuie sa apreciem sincer persoana din oglinda. 🙂

  3. Anunt pt studentii cursului Starea de Fericire a diverselor Popoare si Natiuni pe varste si pe sexe: Bibliografia partiala re Fericire si Satisfactie care trebuie citita inainte de a dezbate iar la nivel de incepatori aceste subiecte se afla pe blogul Casei cu Nuci. Pt bibliografie suplimentara re diferentieri pe grupe de varsta si sexe (barbat, femeie, persoane transsexuale, personae intersex) va urma ca mai trebuie sa fac niste cercetari cu ajutorul motorului de cautare critica pe Internet (daca stii sa-l pacalesti astfel ca sa-l utilizezi in cercetari relevante pt ce doresti tu sa obtii) numit Google.

    1. Da, dar nu era un post prea recent, era mai in urma, dar nu mai tin minte cum se chema. Dar in general eu am remarcat ca pe blogul Casei cu Nuci eu scriu chiar sincer si destul de serios, pt ca acolo s eridica totusi probleme serioase, desi uneori poate parea asa 1/2 in gluma, uneori chiar e 1/2 in gluma, ca totusi nu scriu asa relaxat, ca doar nu am impresia ca pot tine vreo prelegere, si totodata stiu ca ce scriu sunt concluzii trase de mine insumi care poate mi se potrivesc numai folosului meu personal, ca doar nu o sa scriu o concluzie care mie nu-mi face placere pe timul meu liber. Eu, in general prefer sa imi limitez facutul autocriticii pt orele de birou special destinate sedintelor de autocritica in fata colectivului, si in timpul liber doresc sa ma relaxez.

  4. erata: voiam sa zic ca pe blogul Casa cu Nuci NU scriu asa la modul incrancenat-incordat, sau ca pe acel blog scriu total relaxat. Mi-am dat seama ca la mine pe blog scriu asa la nivel mai incapatanat-incordat. Sunt si ff atent sa nu fac greseli gramaticale. Zau daca nu e o corvoada scrisul la mine pe blog !

  5. Ei, dacă ne simţim lezaţi înseamnă că nu înţelegem căutarea asta a sinelui… Da, e mare lucru să îţi dai seama cine eşti. În cazul ăsta, porneşti de la un punct clar şi, poate, rătăceşti mai puţin.

  6. Ba eu zic ca sportul cu “ia sa vedem ce faci azi capra vecinului” si tzushti peste gard sa ne holbam a reprezentat motorul progresului (pe langa lene despre care sunt ferm convins ca a facut progresul, macar asta tehnic). Chiar si tu “te dezici de capra”, alegi sa o ignori, dar tot esti constient de ea si prezenta ei te-a impins la asa o atitudine. Vorbesc sa n-adorm, recunosc, dar eu zic ca starea aia de bine care te face sa nu mai vrei tot timpul sa-ti faci raportul de stare in functie de altii, vine cu succesele si multumirea de sine. Cuiva multumit si recunoscut de succes ii vine NET mai usor sa ignore capra. Stii cum e? E usor sa fii amabil si decent in autobuze in occident unde stai jos, nu te calca nimeni pe picioare si vin si la timp. Arta e sa fii amabil in autobuz in Est cand ai 13 subsori de gospodina in jurul nasului, unul care cara varza acra si 2 cu acordeonul, la 40° cu toate ferestrele inchise. Cam asa si cu capra. Daca esti educat, te simti bine cu tine si mai ai si succes (adica..cumva esti confirmat) e foarte usor sa ingori capra. Altfel nu. Eu ii inteleg si pe aia care sar disperati sa vada peste gard.

  7. Cred ca mi-a ramas cuvantul capra in cap de la postul tau, pt ca azi am raspouns comentariului cuiva la mine pe blog si am folosit cuvantul capra in legatura cu un vecin, insa in alt sens decat l-ai folosit tu aici, (eu ziceam ca in Norvegia lumea se adreseaza altora la nivel profesional cu apelativul “tu, Ionele”, indiferent de ierarhie, dar asta nu inseamna ca Ionel sta cu mana pe genunchiul tau si tocmai se apleaca catre tine, ci inseamna pur si simplu ceva spus de un vecin la altul peste gard de genul, “tu, Ionele am auzit ca ti-a fatat capra trei iezi”). Si efectiv nu stiam de UNDE naiba mi-a venit mie acest gand si comparatie, ca mie nu-mi vin des chestii din astea creative, si abia acum mi-am dat seama ca imi ramasese probabil in cap postul asta al tau si numai la capre m-am gandit toata noaptea probabil ! (nu mai tin minte ce-am visat, sper, totusi, ca daca continea o capra, sa fi fost un vis rated G, nu R)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *