Întunecarea lui Zen

405169793-1Zilele astea, într-o discuţie incidentală cu mătuşa mea, am aflat că unchiul meu a suferit un episod de pierdere a cunoştinţei. S-a dus la baie şi… ceva mai târziu s-a trezit pe podea, lovit la cap şi incapabil să-şi explice cum a ajuns acolo. În urma unor investigaţii medicale ulterioare, s-a dovedit că unchiul meu suferă de atrofie cerebeloasă.

Asta nu este o boală în sine, ci o denumire generală pentru toate bolile degenerative ale cerebelului. Ştiţi voi, creierul ăla mic, responsabil de coordonarea mişcărilor şi reglarea echilibrului şi a tonusului muscular. N-am să intru în detalii foarte “tehnice”, dar este suficient să vă spun că, în limbaj obişnuit, creierul unchiului meu este la fel de obosit ca al unei persoane de 60 de ani. În condiţiile în care proprietarul are doar 45.

Principala cauză identificată de medici este – cum altfel? – stresul.

Într-adevăr, unchiul meu este un tip hiperactiv, cu un consum de energie impresionant – şi inutil, în unele cazuri, căruia îi place să se implice în tot felul de iniţiative – fără un rezultat concret, sau cu unul mult sub aşteptări. Dar, în acelaşi timp, unchiul meu este şi unul dintre cei mai self-aware indivizi pe care-i cunosc, un bărbat care se îngrijeşte şi se respectă.

Pe lângă gusturile rafinate în materie de mâncăruri sau băuturi (alături de el, orice ieşire într-un loc necunoscut, cu oameni şi obiceiuri noi, capătă o savoare aparte), unchiul meu face drumeţii cu bicicleta prin păduri, merge regulat la saună şi masaj – într-un cuvânt, se întreţine şi are, în general, o viziune extrem de optimistă asupra vieţii.

Cu alte cuvinte, unchiul meu este una dintre cele mai zen persoane pe care le cunosc. Şi iată că, într-o manieră absolut nebănuită, este o victimă a stresului…

Dar nu condiţia materială şi socială privilegiată a unchiului meu doream s-o evidenţiez în această însemnare, ci întrebarea următoare: dacă el, cu statutul pe care-l are şi nivelul de trai pe care şi-l permite, se confruntă cu asemenea probleme la 45 de ani, ce aşteptări să mai am pentru mine?

Am 28 de ani (aproape), lucrez de cinci ani într-un mediu corporatist extrem de stresant şi am mari “probleme” în a fi nesimţit – atitudinea cea mai de succes în Românica zilelor noastre. În plus, am trecut deja printr-o serie de împrejurări epuizante psihic, astfel încât perspectiva mea asupra vieţii nu este una tocmai euforică…

Comments

  1. De peste 25 de ani lucrez in ture.O noapte din 4 sau chiar din 3 stau treaza, in ritm alert.Pana acum n-am avut probleme, sunt o veritabila pasare de noapte(bufnita , nu cucuvea!)dar in ultima vreme simt ca nu mai pot.Plec dimineata cu dureri groaznice de cap, am insomnii,momente de dezorientare.Poate intr-o zi o sa cad si n-o sa mai stiu de mine…Asta e cel mai mare cosmar al meu!

  2. Ma apucasem sa-ti fac aici o teorie a chibritului cum ca majoriatatea din noi habar nu au ce inseamna sa fi in controlul propriei vieti. Apoi m-am gandit ca sti deja asta si am sters:D
    E usor sa te uiti la cineva si sa spui “uite domnule ce om organizat, educat, norocos, fara nicio grija” dar cu siguranta ca fiecare dintre noi avem temeri, griji, dileme, pe care le traim constient sau nu. Poate ca eu am probleme Freudiene despre care habar nu am si mai apoi ma supar atunci cand unii ma considera ciudata. Poate ca altii ma invidiaza pentru ca ei au o alta scara e valori… si asa mai departe. Niciodata nu stim ce “zace” in noi (nici cu + si nici cu -) dar iata ca “afectiunile” noastre ne spun de multe ori ca ceva, ceva ar mai fi pe acolo de rezolvat. Sanatate multa unchiului <3

  3. @ Adelina & Casa cu nuci: M-a pus pe ganduri intamplarea despre care am povestit mai sus. Omul asta e unul dintre cei mai pozitivi pe care-i stiu, chestie care se vede imediat in jurul lui. Uneori am senzatia ca astrele s-au aliniat special pentru el. Prin urmare, nu-l vedeam afectat tocmai de asa ceva.

  4. Vreo 6-7 ani am, lucrat câte 12-14 ore pe zi. Ca să-ţi faci o idee, duminica lucram doar 8 ore. Eram ziarist, mă ocupam de mai multe publicaţii şi îmi trebuia timp să le fac pe toate.
    Situaţia mea materială era foarte bună, în schimb, din cauza stresului, am făcut diabet. Am mai rezistat vreo 5 ani, lucrând normal, câte 8 ore zilnic, după care a trebuit să pun jurnalistica în cui. Era prea stresant.
    Ce vreau să spun e că la munca pe care o ai, cu siguranţă, eşti stresat. Cât eşti tânăr, nu-ţi faci probleme, dar după câţiva ani, organismul tău va protesta cum ştie el. Va ceda undeva, iar tu îţi vei spune că n-a meritat să-ţi sacrifici sănătatea…

    1. Corectie: nu prea-mi faceam probleme, dar patania asta m-a pus pe ganduri.

      Te inteleg foarte bine cu diabetul. Eu am un istoric in familie – un motiv in plus de ingrijorare…

  5. Parerea mea ff sincera, desi nu imi place sa raspandesc panica in public, e ca poate nu prea trebuie pasat totul chiar asa de ff rapid pe stress din prima sau prim factor, mai ales daca apare asa cam hodoronc tronc + specific cerebelar (si nu in alta parte) la un om relativ tanar de 45 de ani cu stilul de personalitate si de viata descris de tine, (care chiar pare oarecum diferit si chiar mai mic decat cel resimtit chiar de tine chiar asa cum l-ai descris tu). Cred ca ar fi bine, asa just in case, sa consulte un neurolog cu ceva experienta mai universitara, de ex la Bucuresti la Universitar (fost Municipal), sau de pe la Colentina.

    Adica daca ar fi unchiul meu si as citi articolul tau ca un e-mail venit din partea lui catre mine, eu asa i-as zice, dar eu sunt si panicos, si unchiul meu ar sti sa corecteze la nivel mai realist si pt asta atunci cand mi-ar cere si ulterior si primi vreun sfat de la mine, (mai realist fiind ca nu imi va cere tocmai mie nici un sfat de la bun inceput !)

    Am vazut (pe Internet desigur) ca pot exista diverse cauze pt o afectare cerebelara specifica la un om inca totusi relativ tanar, si una din ele fiind si de tip ereditar (desi nu cred ca e din asta in cazul unchiului tau, pt ca altfel ar fi aparut poate mai devreme + ar mai fi avut si alte probleme asociate, nu doar o problema de echilibru), poate ar fi recomandabil sa intri in panica si tu, ca nepot, si din cauza asta in plus de alte posibile cauze de panica si stress pe care le-ai avea…

    …desi am citit si vestea incurajatoare ca in clipa asta se recruteaza subiecti umani in tara ff placuta turistic Italia, pt a testa un medicament numit Riluzole pt acest tip ereditar, plus ca observ ca acest medicament ajuta si ca antidepresiv + mai prelungeste viata si la altii care ar putea avea si alte boli severe degenerative neurologice, fara legatura principala neaparat specifica in toate cazurile numai cu cerebelul, deci e un medicament de tip panaceu posibil miraculos marketabil cat mai larg, inclusiv si pt persoanele de sex feminin care pot observa ca au inceput sa dezvolte ataxie similara, adica probleme de echilibru, din cauza efectului toxic pe cerebel al cuprului din niste dispozitive contraceptive introduse uterin.

    Desigur ca trebuie incurajate si invatate si metode de a evita stressul si de a imagina metode placute de relaxare intre timp, asa pana cand se mai clarifica situatia, care sa cam evite cat mai puternic alcoolul + pestele posibil continator de mercur (care e si ala toxic pe cerebel) + chiar si mersul pe bicicleta, ca totusi e cam sus, si ar fi mai bine un tip de miscare in aer liber cu picioarele mai pe pamant + poate si tai chi in parcul din apropierea casei decat pe bicicleta undeva pe langa o padure, dar de ex m-am gandit ca s-ar putea apuca in mod chiar placut pt altii ca hobby de de-stress sa se joace de-a teatrul de papusi pe post de manuitor de marionete (atat manusa ca si cu sfori), sau sa cante la pian (desi asta nu stiu daca ar fi chiar asa de placut pt altii din jur), pt ca cerebelul ajuta si la coordonarea unor miscari mai fine din incheietura mainilor, nu numai la echilibru general, deci poate e bine sa exerseze si asta ca sa dea ceva de facut acelor neuroni in mod mai blajin, in timp ce mai incerca sa afle despre ce o putea fi vorba si in afara de stressul tipic pt un barbat de 45 de ani, care totusi nu ar trebui sa aiba afectare de la el tocmai acolo si numai acolo pe cerebel, (desi o fi si asta posibil sa inceapa acolo si pe urma sa apara si in alte parti, Doamne fereste).

    ======

    Te IMPLOR sa nu intri in panica, mai ales in legatura cu paragrafele 3 si 4 + finalul patetic. NU e cazul. Cel mai probabil e poate intr-adevar o combinatie de stress + alcool, (NU neaparat ca ar bea el mai mult sau mai nesabuit decat altii, dar pt ca a fost poate mai sensibil de la alcool pe creier din cauza stressului sau a altor motive, ca doar nu toti oamenii pot bea orice si oricat si sa fie si in putere pana la 199 de ani, efectiv unii au neuronul mai sensibil la alcool, chiar daca nu beau la nivel de alcoolic, si primul loc unde ataca alcoolul la nivel de posibila “toxina” e tocmai cerebelul, efectiv nu stiu de ce, ca asta nu am mai cautat sa aflu), si chestiile astea de tip mai toxic pe cerebel sunt de obicei ff real REVERSIBILE (inclusiv alea de la cuprul din femei, sau mercurul din peste), imediat ce dispare acea posibila toxina, plus stresul care e si ala probabil o toxina, sau oricum functioneaza ca o toxina, adica chiar poate recapata cerebel de 30 de ani…ceea ce la nivel de posibile reversibilitati legate de afectari de nivel asa vizibil radiologic pe creier si neuron uman e chiar ff incurajator de citit.

    1. P.S. Pt cei carora le face placere sa reflecteze in mod profund si prelungit intelectual asupra conspiratiilor universale care afecteaza mediul nostru inconjurator obisnuit cu diverse toxine, mai ales chimicale, recomand filmul artistic Safe, 1995, r Todd Haynes, cu d-na Julianne Moore. Nu va descurajati din cauza trailerului de calitate cam proasta relativ la film…e totusi un fel de SF psiho-thrilller decent, mai ales prin atmosfera, desi nu ofera decat o prezentare frumos gradata si orchestrata pt nivelul emotional al spectatorului, nu ofera absolut nici o solutie sau rezolutie, iar mesajul politic, daca exista vreunul, e ffffffffff ultra-subtil, mai mult de nivel academic, desi poate chiar jigni unele persoane de sex feminin, care sunt prezentate printr-o expozitie de caz specific feminin ca personaj principal in acest film, ca fiind oarecum posibil mai sensibile decat barbatii la acest fel de afectari toxice din mediu, (si intr-un fel mai grosolan fizic chiar ca pot fi, inclusiv la alcool, din cauza masei musculare relativ mai scazute si a depozitului mai mare de adipocite unde multe toxine pot gasi un loc de stocare).

      Pe de alta parte, tocmai recent femeile au capatat drept de a ocupa mai multe pozitii si functii in armata SUA, sunt deja in 90 % din pozitiile/functiile posibile si in armata Israelului de mult, cu know-how si expertiza buna in legatura cu asta, si daca vine vorba sa vina vreo chimicala din mediu, e chiar mai bine sa ai femei antrenate si real capabile sa te apere, si la nivel profesionist.

      1. Daca tot am discutat pe teme de sanatate, nu mai stiu daca am invitat si pe toata lumea de pe acest blog sa rezolve ultima mea leapsa culturala cu indicatii deosebit de confuze de a face PR (inclusiv de injurat, ca tot PR se cheama) unor diversi oameni ai muncii din istoria sistemelor sanitare ale lumii.

  6. Stresul e cauza multor boli psiho-somatice. Stiu ca e greu, dar trebuie sa gasim o cale de a diminua stresul, mai ales cand avem antecedente in familie. Renuntarea la un job corportarist pe praful asta poate parea o tampenie, dar poate fi si o investitie in sanatatea ta. Stiu ce zic, pentru ca am trecut si eu prin Agentii.

  7. Pai inseamna ca tocmai ti-ai mai adaugat un stres in plus de cand ai aflat vestea… Ia-o asa. Daca e sa te loveasca, dupa cum vezi, te loveste oricata grija ai avea. Omul avea nivel bun de viata, aparent o ducea bine si tot s-a ales cu asta. Pe de alta parte, toate astea tin si de predispozitii genetice, nu sunt doar cauzate de factorii de mediu (dupa cum bine o demonstreaza unchiul tau). Daca genetica ta e “proasta” fie ca te stresezi fie ca nu, probabil tot te alegi cu asta, drept care ce rost are sa-ti pierzi timpul sanatos de acum stresandu-te si deprimandu-te. Oricum nu poti preintampina si probabil nici mult amana. Daca genetica ta e buna, atunci ce rost are sa o pui la incercare stresandu-te? Oricum ai da-o, cel mai bine e sa nu-ti bati capul cu ceva ce nu poti controla. Ca e doar pierdere de timp. Cand te-o lovi…te va lovi. Vezi atunci cum te descurci.

  8. Cred ca atata agitatie ca omul sa faca si aia si ailalta adica multa miscare, stil de viata sanatos, chipurile…nu sunt cel mai indicat lucru. Toate astea induc un stres imens in organism. Pe langa stresul zilnic de la joc sau din propriile familii.
    La 45 de ani e cam devreme pentru asemenea probleme…dar asta este acum…
    Poate ar trebui s-o lase mai moale cu toate initiativele astea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *