Jurnalul unui divorţ (1)

break-up-65194029168_xlargeÎn sala de operaţie, Doctorul se uită către anestezist:

Anestezie.

De-a noastră, sau de import?

De import.

De import s-a terminat.

Atunci, de-a noastră…

Nani, nani, dooormi uşooor…

Doctorul se uită uimit la anestezist şi, văzându-l ridicând din umeri cu o expresie nevinovată pe faţă, hotărî că-i ajunse cu operaţia. Lasă bisturiul din mână şi-l rugă pe asistent să finalizeze. Îşi scoase mănusile însângerate, se întoarse şi ieşi din sală.

Abia apucă să inspire de câteva ori aerul proaspăt, că o asistentă îi şi puse un clipboard în mână.

Au venit rezultatele doamnei X. Cred c-ar trebui să vorbiţi chiar dumneavoastră cu ea. V-aşteaptă în sala de consultaţii doi!

Asistenta se roti pe călcâie şi dispăru după un colţ. Doctorul privi amuzat hârtiile din faţa lui; femeia îi indicase scurt ce-avea de făcut, ca şi cum ea ar fi fost superiorul şi nu el. Oftă, parcurse cu privirea materialele din clipboard şi se îndreptă spre sala doi. Ciocăni uşor în uşă, apoi intră.

Doamna X, am o veste bună pentru dumneavoastră!

Femeia se simţi deranjată şi se sclifosi înapoi:

Domnişoară, da!? Vă rog frumos…

Domnişoara X, am o veste proastă…

Câteva minute mai târziu, Doctorul părăsi sala cu-n gust amar. Nici c-ar fi putut să iasă mai prost. Ei, vezi, îşi spuse în gând, de asta suntem un popor vai de capu’ nostru: mâncăm neregulat şi regulăm nemâncaţi. Obosit, decise că era suficient pentru o zi de lucru.

Ajunse în vestiarul medicilor şi se dezbrăcă de halatul alb. În timp ce se schimba cu hainele de oraş, frunzări ziarul aruncat pe una dintre mese. Era sătul de boli, de bolnavi, de probleme, de vieţi nenorocite. Avea nevoie să simtă că lumea mergea totuşi înainte şi căută suplimentul de ştiinţă şi tehnică.

Doi japonezi creaseră un robot de prins hoţi şi deveniseră miliardari peste noapte. Invenţia lor se vânduse pe tot globul. În Japonia, în cinci minute, fuseseră prinşi 100 de hoţi. În SUA – 200. În România, aceleaşi cinci minute fuseseră suficiente să se fure robotul cu totul.

Gata de plecare, închise ziarul şi dădu să plece, când un articol de pe prima pagină îi captă atenţia. Curtea Europeană a Drepturilor Omului cerea comutarea pedepsei unui lepros, condamnat la trei ani de carceră şi izolare strictă. După toate aparenţele, condamnatul încercase să evadeze din penitenciarul unde era închis, dar colegul de celulă – un ardelean – îl denunţase. Citi declaraţia respectivului:

No, şi cum stăteam noi aşa în celulă, i-o căzut leprosului o ureche. Şi el o luat-o ş-o aruncat-o pe geam… Mai târziu, i-o căzut nasul. L-o luat de jos şi l-o aruncat şi pe ăla… Şi mai stăm noi ce mai stăm, şi-i cade şi-un deget. Şi l-o aruncat şi pe ăla după gratii… Şi văzând io aşa, că mă scoate din sărite, i-am zis că, no, bag samă că dumnealui vrea să evadeze şi l-am turnat la gardian.

Denunţul nu-l ajutase cu nimic pe ardelean, căruia îi lăsaseră pedeapsa neschimbată. Citi mai departe:

Câţi ani ţi-au dat?… 15… Pentru ce?… Am spart un geam la serviciu… Dumnezeule, pentru atât?! Unde lucrai?… Pe un submarin.

Doctorul simţi cum îl apucă din nou lehamitea pentru lumea murdară în care trăiau cu toţii. Avea nevoie să bea ceva, la barul de peste drum.

Ajunse la tejghea şi ceru un whisky dublu. Plăti şi banii se făcură nevăzuţi în mâna barmaniţei. Aşa-i, se gândi, care este punctul cel mai fierbinte al femeii? Podul palmei – cum îi pui un ban, cum îl topeşte.

Pe scaunul de-alături se trânti un arab nervos, care comandă cu un glas lătrat:

Ahrem bahra mahji Coca Cola!

Barmaniţa îl privi nelămurită:

Un pahar mare şi rece cu ce?

Doctorul abia se abţinu să nu se crucească. Mai bine taci, să dai impresia că eşti prost, decât să deschizi gura şi să înlături orice dubiu. Roti scaunul, cu spatele la bar, şi studie încăperea, sorbind din băutură.

Imediat în stânga, într-un separeu, părea c-avea loc o întâlnire de afaceri. Doi bărbaţi în costume discutau, analizând foile răspândite pe masă. Unuia dintre ei i se citi pe buze o întrebare:

Şi acum, dacă aveţi cumva vreo întrebare despre firma noastră…

Celălalt răspunse cu o voce neaşteptat de puternică:

Da! M-ar interesa să ştiu cam câţi oameni lucrează în firma dumneavoastră.

Ăăă… În general, cam un sfert…

In colţul opus, o ceartă era în plin. Femeia urla isterică, încercând să afle de la bărbatul ei cum de-i făcuse una ca asta, să se culce tocmai cu nevasta lui Ionică, vecinul de deasupra, şi s-o facă de toată ruşinea faţă de femeile din bloc. Mda, făcu doctorul filozofic, era vina lui că se culcase cu nevasta altuia, îns-ar fi fost păcat să rateze ocazia.

Plescăi din limbă, puse paharul pe tejghea şi ieşi în stradă. Îşi găsi maşina în parcare şi, în timp ce pornea motorul, îşi aminti propria lui nuntă şi motivul pentru care se însurase: nu-i plăcea mâncarea gătită de el… La scurt timp după căsătorie, începuse să-i placă la nebunie.

În ploaie, o blondă aştepta autobuzul. Într-un impuls de mărinimie, Doctorul opri lângă bordură şi întrebă:

Domnişoară, pot să vă conduc acasă?

Blonda zâmbi larg şi tâmp:

Desigur, unde locuiţi?

Văzând că n-are cu cine discuta, Doctorul demară, cu mintea încă la prostia unora, dar frână brusc câţiva metri mai încolo, lipindu-se de parbriz cu tot cu volan. Prin ploaie, aproape de nedesluşit, o bătrânică mergea cu bicicleta.

Unde mergi, mamaie?

La cimitir.

Şi bicicleta cine-o aduce înapoi?…

Într-un târziu, zări blocul şi dădu o roată împrejur, căutând un loc de parcare. Ca de obicei: ca şi femeile, toate locurile bune erau ocupate, rămânând numai cele pentru handicapaţi…  Lăsă maşina pe o bordură şi urcă în clădire.

Acasă nu era decât băiatul, soţia încă nu se întorsese de la serviciu. De cum păşi în apartament, puştiul sări pe capul lui, povestindu-i ce se întâmplase în ziua aceea la şcoală:

La ora de religie, părintele ne-a explicat că Dumnezeu l-a făcut pe Adam şi, cu o coastă din Adam, a făcut-o şi pe Eva… Dar i-am spus că tati meu mi-a zis că ne tragem din maimuţe. Ştii ce mi-a zis părintele atunci? Mi-a zis că nu-l interesează cazul familiei noastre, că el vorbeşte în general…

Doctorul se trânti pe canapea, în faţa televizorului. Brusc, îşi aminti că era ziua lui. Deveni dintr-o dată curios să vadă dacă şi soţia uitase sau chiar ţinuse minte şi-i cumpărase un cadou.

Femeia veni acasă plângând că i s-au furat banii din buzunarul cămăşii.

Dar n-ai simţit când hoţul ţi-a băgat mâna în sân? o întrebă Doctorul.

Ba da, dar n-am ştiut ce intenţii avea.

Nevasta îşi reveni repede, ştergându-şi lacrimile. Mai găsise nişte bani pe card, aşa că-i luase până la urmă bărbatului un cadou de ziua lui.

Mă gândeam să-ţi iau o lupă, zise ea. Dar ştii care e problema cu lupele? Măresc, dar nu întăresc!

Până ca Doctorul să găsească logica propoziţiei, femeia îi puse în faţă o broască.

Uite, dragule, pentru tine! exclamă fericită. Dac-ai şti cât m-a costat…

Cât? întrebă Doctorul, nesigur că vroia să afle răspunsul.

O mie de euro!

Doamne sfinte, femeie, ai înnebunit!? Ce-ai văzut la broasca asta de-ai dat o căruţă de bani pe ea?

Costă aşa de mult fiindcă face sex oral mai bine decât o zeiţă…

Soţia îi ură “La mulţi ani”, după care îi descrise calităţile nebănuite ale broaştei şi se duse la culcare, lăsându-l să se bucure de cadou.

Pe la trei dimineaţa, femeia se trezi din cauza unor zgomote ciudate. Bărbatul nu era lângă ea în pat, aşa că se duse să vadă ce face. Doctorul era în bucătărie, cu şorţul pus, plin de făină din cap până în picioare, cu borcane desfăcute peste tot, cu sucul de roşii pe foc şi cu broasca lângă el, privindu-l cu ochii bulbucaţi.

Dar ce faci, dragule, în bucătărie la ora asta?

Doctorul răspunse furibund:

Dacă o învăţ să facă de mâncare… Dacă reuşesc… Tu te cari!

Comments

  1. Ce poveste induiosatoare ! Si cu Happy Ending cu o broscuta fermecata..precis avea si o coronita asa cu pietre pretioase pe cap !

    Desi nu as putea zice ca personajul numit “Doctorul” mi-a fost chiar la fel de simpatic ca personajul broscuta fermecata, (cred ca mai mult din cauza ca prea avea atatea ganduri si activitati diferite in decursul a numai cateva ore, si cred ca mi-ar fi fost mai simpatic daca fusese angajat in numai maxim 1-2 conversatii, 2 ganduri, si 2 activitati, de ex una la serviciu, si una in drum spre casa de la serviciu, indiferent de daca erau placute sau triste sau obositoare, sau cu cine, etc, dar sa fie per total mai putine ca numar), am devenit totusi curios in ce anume domeniu de cunoastere umana avea acest personaj acel doctorat al lui.

  2. Și eu chiar mă pregăteam de o poveste profundă cu doctori și asistente 😀 Proză plină de glume – interesant și, implicit, haios 🙂

  3. Habar n-am de ce te incapatnaezi sa nu citesti postarile mele de la Happy weekend (ca stiu ca nici macar nu incerci). Majoritatea seamana cu povestea ta, fara sa ma inspir de nicaieri am creat un tipar oarecum asemanator. Si sunt chiar foarte bune. Daca nu erau…HW-ul dadea de mult faliment. :))
    Haioasa postare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *