Jurnalul zânului măseluţă

pinkyÎntr-o vreme, ca să fii şmecher trebuia să ai curajul să-ţi scoţi singur dinţii de lapte, cu aţa legată de clanţa uşii. Moda asta a prins neaşteptat de bine, astfel încât toţi puştii se lăudau cu danturile ce se micşorau vizibil. Toţi în afară de mine… Noua garnitură de dinţi se insinua fără scrupule pe lângă cei existenţi, astfel încât trebuit să mă duc la dentist – o huidumă de om, care m-a rezolvat în câteva secunde, ca şi cum ar fi scos boabele dintr-o păstaie. Nici nu m-am prins ce s-a întâmplat. Nici nu mi-am dat seama dacă ar fi trebuit să plâng sau nu – drept pentru care am renunţat la idee.

[Oricum am plâns, ceva mai târziu şi de ciudă, când am aflat ce bunătate de comoară irosisem prin cotloanele cabinetului stomatologic, înţesat cu aparate care nu mai fuseseră mişcate din loc în ultima sută de ani. Câte n-aş fi putut face cu dinţii aceia! I-aş fi putut da la schimb Zânei Măseluţă, pentru un ban de aur sau un cadou vrajit. I-aş fi strâns laolaltă pe un şirag, pe care l-aş fi purtat ca pe o brăţară ori un colier, aşa cum vechii vikingi îşi purtau talismanele în bătălii. Sau i-aş fi îngropat la rădăcina înaltului cireş din curtea blocului – într-un scop încă neelucidat.]

Dar n-am renunţat la mersul regulat la dentist. Pesemne că bunica mea a confundat deruta şi lipsa bocetelor cu o fantastică tărie de caracter şi o rezistenţă la durere vecină cu masochismul – motiv pentru care m-a programat la vizite bilunare la stomatolog. După câteva şedinţe, în cabinetul amenajat în spaţiul strâmt al unei camere de la parterul unui internat pentru studente, era clar că nici măcar eu nu mâncam atâtea dulciuri cât să-i dau de lucru doctoriţei la fiecare întâlnire. Am pledat pentru o relaxare a programului. Iniţial, bunica nici n-a vrut s-audă: Las’, că nu-ţi strică! Te duci preventiv… Ca şi cum, căscând gura, literalmente, la întreg instrumentarul din cabinet, m-aş fi încărcat cu un fel de energie protectoare, capabilă să ţină cariile la distanţă. Până la urmă, am renunţat.

[Am renunţat la vizitele la dentist, nu la internatul de fete. Clădirea se afla în curtea interioară a unui cunoscut liceu băcăuan, lângă terenurile de sport, astfel încât ne făceam deseori veacul pe-acolo – zilnic. Niciodată apa rece de la robinet n-a fost mai bună decât băută dintr-un bidon de doi litri, aruncat pe geam de fetele de la etajul doi.]

De-atunci – şi mă supun oprobriului – n-am mai călcat în vreun cabinet stomatologic. Abatere pentru care fac penitenţă în fiecare zi, când spălatul pe dinţi (cel puţin o dată pe zi) e regulă sfântă. Nu e ceva de lăudat, dar nici de condamnat în totalitate: printre cei de-o vârstă cu mine, discuţiile despre implanturi dentare la preţuri mici sunt tot mai răspândite. Eu, recunosc, n-am un zâmbet de reclamă la pastă de dinţi ori site-uri specializate – precum Dentfix.ro –, dar măcar beneficiez încă de “dotările” originale.

[Asta şi pentru că am avut grijă de ele. Spre exemplu, de-a lungul timpului am fost implicat într-o singură bătaie care s-a lăsat cu pumni în figură. Atunci puteam să-mi pierd vreun dinte, dar am fost inspirat şi am ferit lovitura ameninţătoare, astfel încât m-am ales doar cu un maxilar fracturat.]

Sunt convins că n-ar strica un control general, că, vorba aia, de niscaiva tartru nu duce lipsa nimeni, iar un tratament pentru paradontoză este benefic. Dar când citesc, chiar pe blogul celor de la Dentfix) că el se compune din detartraj şi chiuretaj subgingival, parcă-mi piere orice elan. Cred că e vina ultimei operaţiuni, ce rezonează în capul meu cu un alt tip de intervenţie – nici aceea foarte plăcută.

Am să încerc să păstrez în continuare calea de mijloc: nu mă încântă să-mi umble tot felul de instrumente prin gură, dar nici nu neglijez această latură a igienei personale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *