KISS

Keep it simple, stupid!
Tocmai când începeam să resimt intrarea într-o pană (trecătoare) de inspiraţie, observaţiile lui Ratatouille despre americani mi-au adus aminte de cele două mari revelaţii ale aventurii mele în micul oraş Plattsburgh, pierdut în nordul statului New York, la opt ore de mers de metropola cu acelaşi nume şi la două de Montreal, printre păduri virgine.

Prima a fost toaleta cu senzor.
Astăzi pare cel mai firesc lucru din lume să vezi cum apa curge singură, dar atunci, “ajutat” şi de faptul că una dintre toaletele restaurantului avea senzorul defect şi flushing-ul se declanşa din senin, am avut nevoie de jumătate de oră de reflecţii profunde pentru a înţelege cu ce mă confrunt şi de a conştientiza ipostaza de primitiv-scos-din-peşteră-şi-pus-faţă-n-faţă-cu-lumea-civilizată în care mă găseam dintr-odată.
Iar a doua mare descoperire au fost cărucioarele cu fisă de la supermarket.
De-a dreptul patetic, dacă te gândeşti că, astăzi, orice pui de ţigan cunoaşte unul dintre sistemele elementare ale naturii: circuitul monezii de 50 de bani din buzunarul clientului în buzunarul cerşetorului, via căruciorul de cumpărături (o relatare extrem de pitorească pe tema asta găsiţi aici). Dar atunci, eu şi P. am trebuit să pândim o băbuţă cum bagă un quarter în dispozitivul de blocare, ca să înţelegem această mare invenţie a Vestului…
Pe acelaşi principiu al simplităţii am făcut şi alte descoperiri, cum ar fi brânza cu conţinut de 2% brânză (ce poate fi mai simplu decât nimicul?), dar niciuna n-a avut acelaşi impact emoţional precum cele două de mai sus.

Comments

  1. iaca am ajuns si pe blog! 🙂
    o curiozitate: cind se intimpla asta cu toaleta?
    apropo de asta, si eu am o intimplare hazlie cu o toaleta din Italia care daca se declansa cit erai inauntru iti facea un soi de dus cam pina la genunchi asa. Era o buda turceasca :))

    1. Un reper conventional ar fi 2006. Tradus, asta inseamna anul trei de studentie, intr-un camin in care colacul de buda era de-a dreptul ceva extravagant…

  2. In 94-95 strigam la camioanele care treceau pe DN1 “GUMMY! GUMMY!”. Cand am fost prima oara in Germania si am vazut o zona rezidentiala moderna din Koln am crezut ca intru in fibrilatie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *