Lincoln (2012)

MV5BMTc4Njk3MDM1Nl5BMl5BanBnXkFtZTcwODgyOTMxOA@@__V1__SY317_Cel mai recent proiect regizoral al lui Steven Spielberg ne propune o întâlnire cu unul dintre personajele marcante ale istoriei americane, Abraham Lincoln, cel de-al 16 preşedinte american, într-unul dintre momentele definitorii pentru ambii – istorie şi om politic deopotrivă: abolirea sclaviei negrilor.

Fără a urmări nici măcar o secvenţă din Lincoln, poţi să-ţi dai seama că e un film cu pretenţii. Pe lângă renumele lui Spielberg, distribuţia este una de primă mână: Daniel Day-Lewis, Sally Field, David Strathairn, Joseph Gordon-Levitt, James Spader, Hal Holbrook, Tommy Lee Jones, John Hawkes, Jackie Earle Haley. Iar pe parcursul filmului, e limpede că fiecare actor îşi foloseşte toate resursele, în frunte cu Day-Lewis, a cărui portretizare a lui Lincoln este magistrală.

Prestaţiile actoriceşti sunt completate într-o manieră ireproşabilă de atmosfera atent construită. Secolul 19 este reprodus în cele mai mici detalii, mergând chiar până la ticăitul ceasului preşedintelui. Din acest punct de vedere, savoarea o constituie de departe dezbaterile din cadrul Camerei Reprezentanţilor.

Ajungem astfel la politică – unul dintre motivele pentru care Lincoln nu va fi pe placul tuturor spectatorilor. Multitudinea de personaje şi contextul istoric în care este plasată acţiunea provoacă la o cunoaştere a istoriei americane care nu le este la îndemână multora. În plus, discursurile elaborate în limbajul vremii, jocurile de culise şi cele două ore şi jumătate de film îi vor plictisi pe unii. Dar cei care-şi vor găsi un domeniu de interes în povestea lui Lincoln vor avea parte de un recital strălucitor, cu personaje multiple şi cu o concluzie pe măsură: The most liberating constitutional amendment in history, passed by corruption, aided and abetted by the purest man in America.

Aşadar, Lincoln este un film complex, care încearcă să dezvăluie publicului şi omul din spatele… omului politic Lincoln, pus în scenă într-o manieră elegantă şi minuţioasă, oarecum inaccesibilă unei anumite categorii de spectatori. Dacă încă nu l-aţi văzut şi simţiţi că vă atrage, aveţi mai jos un trailer.

Comments

  1. Am citit ca si criticii de filme americani au fost oarecum dezamagiti ca filmul adreseaza personalitatea acestui om doar prin prisma unui singur conflict politic, pt ca Linclon chiar este admirat la nivel mult mai larg american, plus se cunosc si o gramada de anecdote in legatura cu viata lui personala, dar poate ca tocmai asta a vrut sa evite dl Spielberg, caderea in anecdotism larg popular si a vrut sa prezinte personalitatea lui mai complexa asa efectiv la birou, in decursul unui episod de la “serviciu”…este poate si un comentariu asupra politicii americane mai contemporane in care chiar conteaza destul de mult cine e mai sexy + se tot adreseaza deja de cel putin vreo 2 generatii niste teme pro sau contra deja cam rasuflate decat niste chestii mai “de substanta” in comparatie cu cele de la vremea d-lui Lincoln. Eu nu am vazut filmul, ca film in sine ma astept sa ma plictiseasca daca este atat de legat de “serviciu”, insa sunt curios sa-l vad macar partial, fragmentar, poate mai pe repede, din cauza pt ca doresc sa o vad pe d-na Sally Field in rolul sotiei lui Lincoln, deoarece Daniel Day Lewis precis ca e excelent

  2. Daniel Day-Lewis, Joseph Gordon Levitt si Tommy Lee Jones? I’m in, desi trailerul si multi critici sustin ca filmul istoric e puternic infestat de ultra-patriotismul american al ultimilor 50 de ani 🙂

  3. Am inteles ca D.D-Lewis chiar a facut un mare rol. Poate ca va lua si un Oscar.
    Totusi, tot nu cred sa-l vad…desi si din trailer se vede ca e croit sa fie un film important.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *