Lume, lume, hai la job-uri, oportunităţi şi glume!

TDCTârg de cariere la Iaşi – lăudat prin ziarele locale şi regionale, strigat de pe toate gardurile de afişe pestriţe şi lipite strâmb, explicat în mail-uri fancy care-ţi iau ochii cu siglele unor companii mari din piaţa locală, oficializat de legătura directă cu o platformă (destul de) importantă de recrutare online. Nu sunt genul care să fie dat pe spate de atâta reclamă, dar – căutând o schimbare în viaţa mea profesională – ar fi indicat să văd şi eu despre ce e vorba.

Sunt conştient – chiar înainte de a parcurge lista firmelor participante – că e un eveniment organizat în special pentru IT-işti. Confirmarea o am imediat ce mă apropii de standuri: locul forfoteşte de indivizi între 25 şi 35 de ani, îmbrăcaţi ca de un concert Paraziţii, bărbieriţi ultima dată în perioada de aur a Antichităţii – softişti, freelancer-i, the next generation. Dintr-o vitrină, imaginea unui corporatist aranjat la patru ace priveşte înapoi spre mine, întrebându-mă ce caut acolo.

Intru în mulţime – sunt două firme la care chiar aş fi interesat de un interviu.

targul-de-cariere-2013-la-iasi-i90007

La standul uneia dintre ele, câteva replici schimbate cu unul dintre promoter-i mă lămuresc că nu sunt ceea ce caută ei. Deşi n-au spus-o nicăieri, ei recrutează începători, nu indivizi cu experienţă. Dorinţa mea de a stabili, totuşi, o întâlnire cu un recrutor capabil să evalueze nivelul meu de pregătire, îl pune efectiv în derută.

La standul celeilalte firme, o piţi tinerică este mult mai practică: singurul rost al prezenţei ei acolo este să colecteze CV-uri. Foaia de hârtie este singura conexiune pe care un doritor o poate stabili cu posibilul său angajator. Îi dau CV-ul, în formatul impus de organizator (având de-acum celebrul cod de bare, dobândit pe nenumitul site de recrutări de mai sus), iar tanti strâmbă din nas. Nu mai am un alt CV, eventual într-o formă care să mă reprezinte pe mine cel mai bine?… Normal că am, fiindcă modelul standard e o porcărie ilizibilă şi ştiu cât de mult contează aspectul comercial la o primă întâlnire.

În rest, trec în revistă ceilalţi expozanţi, fără un interes anume.

După nici doi paşi, descopăr o firmă de consultanţă, care organizează, bineînţeles, sesiuni de consultanţă în afaceri. O piţi (de data asta, din toate punctele de vedere), întreabă entuziasmată:

Adică faceţi training-uri şi mă învăţaţi şi pe mine?

La stand, o tipă cu privire serioasă, de om care n-are timp de prostii:

Aveţi firmă?

Cine, eu?… Să am firmă?… Nuuu, eu am un CV

Atunci, nu – nu facem!

Cineva din public îi explică entuziastei posesoare de CV că firma respectivă oferă consultanţă pentru companii şi că ei nu caută potenţiali angajaţi, ci potenţiali clienţi…

Îmi închei rondul. N-a trecut mai mult de jumătate de oră şi trag concluziile: organizare defectuoasă, anvergură mult exagerată.

E frustrant să te pregăteşti în nişte condiţii comunicate de organizatori (în cazul de faţă, CV standard, în limba română), iar la faţa locului toată lumea să-ţi ceară altceva (spre exemplu, CV într-o limbă străină). E frustrant să participi la un eveniment ca să-ţi extinzi portofoliul de firme colaboratoare şi, în schimb, la standul tău să se perinde absolvenţi naivi, care nu ştiu cu ce se mănâncă piaţa muncii. E frustrant să-ţi doreşti o discuţie serioasă cu un reprezentant informat al companiei în care te-ai vedea muncind şi să n-ai parte decât de un promotor de HR, care nu ştie şi nu face altceva decât să adune CV-uri într-o cutie.

Sunt convins că o mai bună gestionare a evenimentului, în special la capitolul informare către public, ar fi fost în beneficiul tuturor celor implicaţi. Un eveniment B2C (business to consumer, în cazul nostru employee) este cu totul altceva decât unul B2B (business to business). Un târg de job-uri pentru angajaţi cu experienţă presupune un alt nivel decât o sesiune de recrutări entry level. În lipsa unor asemenea distincţii, sunt convins că mulţi dintre cei care au trecut pe la modestul Târg de cariere n-au făcut decât să-şi irosească timpul.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *