Mediocru

Am aflat ce grupă sanguină am. Mi-au trebuit 26,992 de ani pentru asta.
Cum, nu ştiai ce grupă de sânge ai?! se auzi, pentru a n-miliarda oară, o voce din public.
Nu.
Da, ştiu, pe vechile buletine de identitate era obligatorie menţionarea grupei sanguine. Numai bine – imediat ce-am împlinit şi eu 14 ani, s-a renunţat la treaba asta. Şi cum interesul meu pentru spitale şi chestii spitaliceşti tinde vertiginos spre zero, am rămas aşa: neidentificat. Anul trecut, la acelaşi consult periodic, am crezut că, odată ce mi se ia lichid din instalaţie, o să aflu automat şi grupa. Pe naiba – dacă nu ceri, nu-ţi spune nimeni nimic.
Mda, după cum vă ziceam, grupa mea sanguină este 0. Fleoşc!… Atâta aşteptare pentru nimic… Mă gândeam că, cine ştie, poate îmi dau ăştia vreo veste tare, cum că donatorul compatibil cel mai apropiat e pe undeva prin Papua şi, astfel, orice tăietură mai serioasă e un pericol de moarte pentru mine… Da’ de unde! Eu sau tanti care stă pe bancă – în părculeţul de peste drum – tot aia. Câteva sute de oameni dacă trec pe sub geamurile Agenţiei într-o zi, nu mă deosebesc cu nimic de ei.
Sunt un tip comun. Mediocru.
Am grupa zero, colesterolul şi trigliceridele mărite. Ce poate fi mai comun, mai lipsit de senzaţional decât asta?…

Comments

  1. NU esti DE LOC comun. Comun in Romania e A (la fel de comun in centrul Europei, Scandinavia, la aborigenii australieni si la tribul amerindian Blackfoot din statul american Montana).

    Grupul 0 e pe locul 2 in Romania ! (Desi, la nivel universal, da, e cel mai frecvent.)

    Bonus-ul altruist este ca esti donator universal (in cadrul subgrupei Rh + majoritare), adica daca eu, care am A am nevoie urgenta de sange tu poti sa-mi donezi mie, dar eu tie nu sunt obligat sa-ti donez, si nici nu ti s-ar potrivi chiar daca as vrea !

  2. Uite, legat de cartea de Etologie. Exista una foarte buna scrisa in romana. Autorul Mihail Cociu, editura ALL, Se numeste ETOLOGIE (subtitlu: compoartamentul animal). Cred ca ai putea gasi und PDF online. Daca nu ti-o trimit daca vrei, doar sa-mi dai o cutie postala ceva.
    Vladimir

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *