Mica prinţesă şi puiul de aur

Ce semnificaţie mai profundă poate fi pentru sărbătoarea Învierii, decât aducerea pe lume a unei vieţi noi?
Încă o dată, toate felicitările pentru Prinţesa Urbană, căreia iepuraşul de Paşte i-a adus nici mai mult, nici mai puţin decât o bijuterie de fetiţă [n-am văzut-o, dar aşa am înţeles, că nou-născuţii sunt toţi – fără excepţie – adorabili] şi toate gândurile bune pentru prinţesa moştenitoare.
Oamenii de aici, din mica localitate C., s-au gândit să-i facă nou-venitei un cadou: un puişor de aur. Urmează epopeea în imagini a aducerii pe lume a 31 de suflete pufoase, înaripate şi piuitoare.

  
Incubatorul. Sau, într-un cuvânt ceva mai vulgar, dar plin de înţeles, clocitoarea.
Înăuntru sunt păstrate, de vreo trei săptămâni, 50 de ouă de găină. La momentul fotografiei, câţiva pui deja au eclozat, iar alţii trag tare să recupereze.
Aşa arată un pui auriu proaspăt ieşit din ou – debil, complet vulnerabil.
Până să se dezmeticească, puiul are parte de un mic tratament cosmetic. Sub aerul cald al uscătorului, organismul face trecerea de la temperatura constantă a incubatorului la un mediu ceva mai rece. În plus, sunt îndepărtate eventuale resturi de ou rămase.
Pe măsură ce ies din ouă, puii sunt adunaţi – provizoriu – într-o cutie.
Puiul de aur, la câteva ore după ieşirea din găoace, cu un look ceva mai pus la punct.
The Hive – pe româneşte, operaţiunea Căciula. Puii au nevoie de căldură, astfel încât sunt strânşi într-o căciulă de lână, în care se încălzesc, dar care – foarte important – le şi permite să respire în voie… Căciula este una specială pentru activităţi zootehnice – aţi avut posibilitatea să o vedeţi şi aici.
Spaţiul de joacă pentru următoarea săptămână. Bulgării pe două picioare se strâng la căldură în căciulă, dar ies în răstimpuri după mâncare şi apă. Dacă vreunul nu mai are loc în adăpost şi este lăsat pe-afară, începe să piuie mai ceva ca alarma de la maşină.
***
În total, 31 de pufoşenii piuitoare au nevoie de asistenţa oamenilor, până se vor înzdrăveni suficient ca să nu moară de frig, iar apoi se vor face suficient de mari ca să nu cadă pradă pisicilor.

Comments

  1. Acolo e locul în care tehnologia se întâlnește cu vechile obiceiuri babești… da' uscătorul ăla de păr chiar are un rol super important… :)))
    Să știi că nu toți copiii sunt frumoși când se nasc… al meu a fost chiar urâțel și tare mă mai simțeam vinovată că nu mi se pare frumos (că așa se zice, că mamele își văd progeniturile frumoase chiar de nu-s așa). Dar na, a recuperat el foarte bine, chiar peste măsură… 😛

  2. Pot sa carcotesc putin off-topic? 🙂
    Puisorii atat de mici nu ar trebui sa manance ceva mai … usor de digerat? adica eu stiu ca boabe le dadeau (la tara, la bunici) dupa o vreme, doua-trei saptamani. In prima faza mancau malai amestecat cu galbenus de ou, urda, sau nu mai stiu exact ce … de-astea mai de inceput de … diversificare :))
    Frumoase locuri pe la C pe acolo, si frumos gestul tau 🙂

    1. Ceea ce primesc acum puii este un concentrat pe baza de vitamine, pentru fortifierea organismului. Dupa o saptamana-doua, vor trece pe un mix de concentrat si cereale, iar de la o luna incolo vor fi hraniti exclusiv cu cereale.

      Informatia este luata de la oameni de incredere, care – la randul lor – au cercetat lumea si netul in lung si-n lat pentru dieta perfecta.

    2. Ok, merci de lamuriri! semanau a boabe de grau.
      In privinta “concentratelor” … mai bine tac, presimt ca as da cu batu'n balta rau, si-ai sa spui ca nu sunt multumita nicicum 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *