Muzica din întuneric – 1. Întunericul

O viaţă cu prea multă lumină nu face bine la ochi.
M-am născut ca o fiinţă a luminii: cu ochi albaştri şi blond – lumea îmi spunea “copilul cu părul de aur”. Asta o ştiu de la bunicii mei, în curtea cărora copilăria mea a început brusc, la ora 15.30, într-o dup-amiază toridă de vară.

Întunericul m-a atras de partea lui abia mai târziu, în perioada critică a oricărui adolescent – liceul. [Chiar dacă, recent, liceul a devenit o etapă critică prin dezastrele înregistrate la examenele de bacalaureat, eu mă refer aici la confruntările fiecăruia cu propria-i personalitate şi propria-i sexualitate]
Mai întâi, ai mei au început să plece în concedii de o săptămână sau două. De fapt, ei făceau asta de mai demult, însă abia atunci am început să conştientizez oportunităţile acestor voiaje. Şi cum altfel îmi puteam petrece zilele de libertate, dacă nu vânzându-mi fiinţa zeului Counter Strike-ului. Un zeu mai mult al nopţii, căci atunci se înfiripau cele mai straşnice bătălii, care, prin ochii arşi de nesomn ai unui puşti, prin creierul său ars de aceleaşi reflexe point-and-shoot repetate la infinit, deveneau încleştări de povestit nepoţilor, care meritau fiecare leu din buzunar şi fiecare oră lipsită de-acasă.
Apoi am cunoscut-o pe O. cea de demult şi banii au devenit vitali pentru relaţia noastră. Nopţile pierdute în sălile de net nu s-au rărit, ci doar şi-au schimbat obiectul, în interminabile discuţii de adolescenţi [mă rog, la 16 ani, adolescentul eram eu, ea având deja 18]. Apoi banii însemnau bilete de autocar sau de tren, ca să ne putem vedea măcar o dată la 2-3 luni – ocazii în care zilele şi, mai ales, nopţile erau prea scurte pentru gândurile neîmpărtăşite şi trupurile nealinate.
Moment în care a apărut Oz., singura căreia îi puteam încredinţa (măcar) o parte din zbuciumul meu de îndrăgostit luptând împotriva sorţii. Serile şi nopţile erau momentele cele mai bune pentru discuţii la scara blocului, ori telefoane pline de griji – de ambele părţi.
De O. cea de de mult m-am despărţit, de Oz. m-a despărţit facultatea. Cu excepţia unor interludii prin parcuri [iarna, la 3-4 dimineaţa, când o bulgăreală prin parc nu e nimic altceva decât un preludiu], ori prin cămine de fete, nopţile au devenit ale proiectelor de facultate, mare parte dintre ele lucrate împreună cu P.
Şi tocmai când o relaţie de lucru devenise o prietenie foarte strânsă (părinţii s-au cunoscut, au schimbat numere de telefon şi păreri despre viitorul odraslelor), am plecat în America. Împreună, e drept, dar apoi ne-am separat, fiecare în alt colţ de coastă (de est). Ceea ce a urmat a fost o noapte prelungită, de câteva luni, în care, în pofida unei munci asidue, raţiunea mea s-a odihnit într-un somn profund şi liniştitor, din care m-am trezit alt om, cu o viziune radical schimbată asupra lumii şi a vieţii, împăcat cu ideea că faptele bune nu rămân nepedepsite, iar o viaţă lipsită de întuneric – aşadar cu prea multă lumină – nu face bine la ochi.
M-am născut o fiinţă a luminii, dar tot mai bine mă simt la adăpostul reconfortant al umbrei şi în liniştea – aparentă – a nopţii.

Comments

  1. Eu la inceput cand ai zis de confruntarile cu propria personalitate si sexualitate am crezut sincer pt o clipa ca urma o iesire din dulap. Zau, nu pot sa imi dau seama daca in clipa aia m-am simtit bucuros sau trist, cred sincer, desi in fond habar nu am de unde sa am si e ceva total intuitiv, ca a fost probabil un sentiment asemanator al unui nou tata care afla ca i s-a nascut o fata, (nu un baiat)…(cu exceptiile de rigoare care confirma regula legate de tatii care chiar sincer au visat intreaga viata din toata inima sa aiba fete, sau tatii carora chiar sincer nu le pasa, ca stiu ca trebuie sa fie si din astia). Noroc ca m-am lamurit ulterior.

    Deci si pe tine te-a educat America (care de fapt nu reprezinta SUA sau continentul american, ci in general o posibila calatorie de tip initiatic, pe care multi baieti o fac fie cu entuziasm, fie chiar fortati de imprejurari, insa intotdeauna cu emotie, la intrarea in maturitate in multe culturi ale lumii) de aproape insa aceasta maturizare ti-a rapit un oarecare grad de inocenta, contribuind si la destramarea unor relatii personale anterioare, mai ales cu mama sau cu echivalente ale ei, (inclusiv locul natal si creierul format majoritar de limba laptelui matern, nu ma gandesc in mod nerespectuos la prostii, ci mai mult la figurat), care neintrerupte cine stie cum altfel ar fi fost ?

    Dar trebuie sa recunosc ca nu am citit inca urmarea.

    1. P.S. Cu aceasta ocazie am aflat si eu de ce am o relatie ff stransa cu mama sau in general de ce sunt mai conservator in loc de revolutionar si ahtiat dupa noutati, nu ca ar fi un cliseu gay, si dincolo de componenta probabil genetica ce imparte oamenii in cautatori entuziasti de nou si de riscuri si altii adversi la nou si la riscuri, dar pt ca pt mine anumite calatorii intiatice au inceput cam devreme si in mod oarecum nedorit de mine, plus s-au tot repetat de-a lungul vietii chiar in diverse culturi, si desi nu as putea sa spun ca mi-au daunat sau au fost prea dureroase dincolo de orice durere care e asociata cu un nou proces educativ, m-au facut totusi sa ma cramponez de vechi, de stiut, de neschimbat, sa fiu oarecum advers la noutati, oarecum recalcitrant la noi invataturi, desi totodata mai flexibil si mai disponibil la acestea, insa intotdeauna de la o oarecare distanta si mai superficial, fara angajament sau investitie afectiva personala prea mare. Insa nu cred ca as putea sa dau vina pe America pt asta, desi as putea spune ca mama mea chiar a dat vina pe America pt diferitele haluri in care am ajuns eu, precis diferit de ce si-ar fi dorit mama pt mine, desi a dat vina din ce in ce mai putin in ultima decada, dupa ce am trecut de 20 de ani, si in ultima vreme chiar de loc. In concluzie, desi nu ai iesit din dulap, pot sa iti transmit si tie, in caz ca esti oarecum trist in legatura cu America ta personala, sloganul gay sustinator de moral, “it gets better”. (Nu stiu daca ai auzit de el, e o inventie recenta pt a ajuta tinerii emergent gay sa nu se simta izolati, tristi, si sa priveasca ceva mai optimist la ani viitorului adult…desi unii zic ca nu e chiar asa de better niciodata, mai ales pe masura ce imbatranesti si incepi sa ai riduri si par alb, dar astia sunt totusi minoritari, pt ca se stie ca sloganele sustinatoare de moral nu au scopul principal de a descrie o realitate obiectiva, ci doar de a sustine momentan moraluri.)

  2. Off topic: Văd că ți-ai mutat domiciliul 🙂 Dacă nu mă înșel, la postul acesta aveai ceva mai multe comentarii, printre care unul și al meu, pe care nu le văd…s-au pierdut în tranzit?

  3. Mmmm foarte frumos 🙂
    Si eu m-am indragostit prima data tot pe net, tot la 16 ani, tot pierzandu-mi noptile la internet cafe 🙂
    Doar ca la mine nu s-a finalizat in niciun fel 🙂
    Esti un om puternic, te invidiez ca ai vazut America 🙂
    Pt mine intunericul inseamna liniste si inspiratie 🙂

  4. Exact o poveste din aceasta, ca a ta, si cu varstele protagonistilor din intamplare identice am scris eu, nu demult…:)
    Povestea altcuiva… nu o cunosteam pe a ta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *