Nu ştiu şi cavalerii apei chioare

Că sunt un admirator al scrierilor lui Cristian Tudor Popescu nu mai e un mister pentru nimeni. Articolul de mai jos îi aparţine, este luat de pe gândul.info, dar nu pentru (re)numele autorului, ci pentru ideea de plecare, filmul – pe care o veţi găsi în linie cu înclinaţiile cinematografice ale Cronicii – şi pentru cea de conjunctură, lipsa de consistenţă a politicului românesc – care, şi pentru mine, nu reprezintă nimic altceva decât apă chioară.
Am vorbit ieri despre arta filmului cu elevi în clasa a IX-a ai Colegiului Sf. Sava. O premieră pentru mine: să stabileşti un asemenea dialog nu cu studenţi, cu masteranzi sau doctoranzi, ci cu adolescenţi de 15 ani, nu-i chiar floare la ureche.

Am început prin a-i întreba ce film preferat au fiecare. Răspunsurile m-au uimit. Fiind o clasă cu destule fete, mă aşteptam ca Saga Amurg, cu Robert Pattinson, să bată tot. Nici gând, nu l-a pomenit nimeni pe bietul bampir. În schimb a fost nominalizat Dogville al lui Lars von Trier! Pe locul întâi s-a clasat Shutter Island, de Scorsese, care nu e original şi nici vreo capodoperă, dar e un film despre realităţi paralele, condiţionare mentală, obsesii şi spaime ontologice, nu vreo comedie sau un thriller uşor digerabile. Pe locul doi, surpriză, Godfather (menţionat chiar aşa, nu Naşul) partea intâi, al lui Coppola – un film din anii `70!
De sub o claie de păr negru şi creţ, un puşti a zis Once upon a time in America… M-a uns pe suflet, aşa că l-am întrebat cine e regizorul, cine sunt actorii principali. A răspuns perfect, Leone, De Niro, James Woods, Joe Pesci… L-am întrebat şi cine-i autorul splendidei muzici a filmului. Nu ştia, dar merita să-l fi văzut şi auzit în ce fel nu ştia!…
A răspuns “Nu ştiu” fără să piardă mai mult de o secundă, fără să simuleze cu un ăăăăă… şi priviri în sus sau către colegi că i-ar sta pe limbă sau că roteşte în cap zecile de nume de compozitori de muzică pentru film pe care le-ar şti şi îi e greu să aleagă.
A fost un “Nu ştiu” spus pe exact acelaşi ton cu care răspunsese corect, fără urmă de aroganţă, fără a se scuza şi a cere îngăduinţă sau a insinua că răspunsul e lipsit de importanţă, ca şi întrebarea, am răspuns la trei, ce mai vrei… Nimic din trucurile generaţiilor de politicieni H2O, cu răspunsuri şi justificări la orice întrebare, pe care îi văd de 20 şi ceva de ani sub semnul părintelui lor întemeietor, A. Severin, politicianul care îi asigura, la începutul anilor `90, pe nişte reporteri de la Caţavencu, întrebat fiind ce părere are cu privire la dublarea hidrogenului faţă de oxigen în apă, că el a avertizat în legătură cu acest pericol ecologic şi la Consiliul Europei.
Fireşte că mi s-au bulucit în cap imediat cavalerii apei chioare: Mircea Geoană încercând să paseze ca pe o leapşă răspunsul la întrebarea în ce sector al Capitalei e platforma Măgurele, Traian Băsescu negăsind prin minte ce-a fost pe 22 iunie 1941 şi năzuind să-şi compenseze ignoranţa prin diversiuni brutale, Adrian Năstase în faţa întrebării cu vânătoarea şi estetica sângelui pe botul căprioarei, Theodor Stolojan scrâşnind hotărât ca un partizan “Nu comentez” la solicitarea de a recita prima strofă din imnul naţional, Crin Antonescu rugat să îşi prezinte pe scurt candidatura la preşedinţie în limba engleză…
“Nu ştiu”, spus de savistul “afro”, m-a făcut fericit, mai mult decât Ennio Morricone. Cunoaşterea autentică, de sine şi de ce e în jur, începe cu un astfel de “Nu ştiu”.
Aşa că am prins curaj şi, fiindcă a venit vorba la un moment dat, i-am întrebat care dintre ei nu fumează – să ridice mâna. O pădurice de mâini a zvâcnit pe loc, verticale şi drepte, ca în spielbergul Întâlnire de gradul III, când indienii sunt întrebaţi de unde vin sunetele stranii. Ironia amară a nu-ului din întrebarea mea fusese spulberată într-o clipă. Mâinile acelea nu puteau să mintă.
Am plecat cu o speranţă. Poate că generaţia lor, a chenzinarilor anului 2012, va reuşi să transforme România din tărâmul lui “N-am aflat, dar ştiu”, în ţara lui “Nu ştiu, dar voi afla”.

Comments

  1. Daca e adevarat ce a povestit acest jurnalist si nu cumva e un fel de proiectie a ce isi doreste el si inca pe o clasa de copii totusi protejati la max din Bucuresti, atunci e total OK, si imi pare bine. Numai ca NIMENI NICIODATA in Romania nu pomeneste despre 66 % sau poate chiar mai mult, dar mi-e frica sa zic, din copiii populatiei Romaniei care nu sunt ca aceasta clasa de copii de la un liceu recunoscut select din Bucuresti. Si nu mai zic ca sunt sanse deosebit de mari, chiar ff mari, cred eu, ca 66 % din aceasta clasa de copii exact peste 3 ani cel mult, maxim 6, nu se vor mai afla in Romania, si nici nu vor mai reveni vreodata acolo, decat poate sa cumpere o bucata de teren in “tara” Transilvania, (ca e cotata bine la real estate, si zic “tara” pt ca in Norvegia 98 % din toata lumea cu STUDII universitare e convinsa ca e o tara separata asa total de nivel de Principatul Monaco sau Andorra, desigur un fel de taram de basm pt bogatasii super mari ai lumii, ca lumea obisnuita din Norvegia se duce sa cumpere teren in Peninsula Iberica, iar la nivel de investitii de stat se cumpara cartiere din Paris, ca se stie ca francezii au nevoie de cash in perioada asta, dar nu in Transilvania, ca se zvoneste ca e doar pt super-miliardari si poate familii regale, pe acolo). Ceea ce desigur nu e rau pt ei individual, insa visul jurnalistului va rame doar vis romantic de secol XIX, insa asta are priza atat la jurnalisti cat si la publicul inca cititor de texte in cuvinte din ziare din Romania.

  2. Sa muti accentul dinspre infatuare spre ambitie nu mi se pare mare lucru. Ce-ar fi fost sa raspunda “nu stiu inca”,adica echilibrul dintre ceea ce stii si ceea ce vei afla.sa zicem bataia unor cuie in lemnul unor scanduri.

  3. eu cred ca pe la 15 ani, oamenii se aleg, ca masinile la semafor.
    povestea asta a picat bine, intr-un context in care viitorul e impins spre prapastie.

  4. Eu cred ca fie:
    1) Textul e inflorit/selectat binisor de stimabilul jurnalist.
    2) Pot sa cred ca-i reala, dar aia mici l-au lucrat pe stimabil. Exact aia voiau sa faca, sa epateze. Fiind destepti s-au prins ce gen de raspunsuri trebuie sa le dai adultilor sa-i ungi pe suflet si sa-i lasi cazuti ini fund. Fiindca asta iti ofera avantaje (pari avangardist, iesit dib curent, citeste speranta in ochii lor, multumire, etc). Eu la liceu am fost intr-o clasa care era des vizitata de inspectori si jurnalisti. Stiam raspunsuri din astea ca pe apa fiindca “dadeau bine”. Si realmente erau avantaje cand adultii erau multumiti. Si nu e vorba doar de relatia cu adultii…dar mai cad si doua-trei fete cu picioarele in sus la asa raspuns.
    Altfel sunt de acord cu Rudolph. Daca vrea sa ia pulsul generatiei nu e cazul sa se duca la licee unde elevii sunt hiperselectionati din start, gen Sava, Lazar, Mihai Viteazu, Vianu etc. E ca si cum ai face un test de IQ printre olimpicii loturilor nationale si ai stabili ca tineretul Romaniei are IQ peste 160.. Ca sa nu mai vorbim ca astia oricum parasesc tara la nivel de facultate sau doctorat. Ca si-n Rusia, unde situatia e similara. Nu-s o resursa folosita de tara care i-a crescut.
    Dar nu ma mira din partea lui “cap de piele” :D. El insusi vrea sa epateze si se transforma in intelectual miorlait/disperat/oboosit/covarsit/plin de speranta (ultima mai rar), dupa cum crede ca da bine. E genul care “flexeaza statisticile” sa-i foloseasca la ce-i trebuie fara rusine. Desi cred ca e tipul ala de actor sincer si-si crede propriile roluri, saracul. Nah, ti-am mai zis ca individul e prea miorlait si trist si pe mine unul ma irita :D.

  5. Pare un jurnalist interesant atunci cand este pasionat de subiect.Interesant d.p.d.v al viziunii ingineresti asupra lucrurilor.Este vizibil contestatar al oricarei ordini,anarhist care se opreste in limitele propriului
    orgoliu.Dar aduce pe ecran ceva din cum sa-i zic? “Romania profunda”, un termen care ar trebui sa ii reprezinte si pe copiii fara sansa de a merge la scoli inalte.Ei si? Habar n-am ce-i cu filmele alea.Ultimul pe care l-am vazut a fost The Iron Lady

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *