O altă zi de luni?

Pen-paperEste ora 8.30 într-o dimineaţă de luni. Oraşul, grizonat de ninsoarea care a căzut toată noaptea, încearcă să se trezească la viaţă pentru o săptămână nouă. Dar, ca pentru orice organism şubrezit de trecerea inexorabilă a timpului, procesul este unul greoi şi chinuitor. Traficul congestionează bulevardele mâncate de iarnă şi de gropi. Maşinile se târăsc anevoie, precum fluidul vieţii prin nişte artere sugrumate de colesterol. Oamenii mişună pe străzi şi trotuare – celule agitate ale unui trup nevăzut, cuprins de haos… Prin sticla ferestrei, toate se văd ca prin lentila unui microscop imens, care augmentează în mod ciudat realitatea.

Geamurile de spital au obiceiul acesta ciudat de a transforma lumea. Mai ales când, dincolo de ele, în clădirea în care moartea şi viaţa se întâlnesc la tot pasul – într-o încleştare confuză, se află cineva drag. Iar în ultima vreme, mereu am avut pe cineva drag într-un spital, miza fiind o viaţă de om.

S-a făcut ora 9.00. Undeva sus, într-una dintre sălile de operaţii, medicii încep ultimul act al miracolului care este venirea în lume a unui suflet nou. Un suflet de copil. Copilul întunericului…

Veţi fi tătiiiic?!?…

Scriu pe genunchi, într-un carneţel cât palma, pe care-l port mereu în maşină, alături de un pix şi de trepiedul pentru aparatul foto [şi de un şiş] – iar privirile femeii de pe scaunul de-alături sorb fiecare cuvânt cu nesaţul cu care ţaţele din bloc trag cu urechea la certurile vecinilor de pe scară. Este ceva firesc… Ridic ochii spre interlocutoarea nepoftită şi-i ofer maxim de informaţii:

Da.

Vaaaai, ce frumos!… Îşi mângâie burta de gravidă aproape de termen… Eu sunt la al doilea, pentru dumneavoastră e primul?

Da.

Daaa, mi-aduc foarte bine aminte şi de primul. Aveam nişte emoţii… Bănuiesc că şi dumneavoastră aveţi emoţii acum, nu?… Vă văd destul de frământat.

În ultimele zece minute, singura parte din mine care s-a agitat a fost pixul pe hârtie. Aaa, şi sprâceana pe care tocmai am ridicat-o ca reacţie la vorbele femeii.

Nu.

Adică vreţi să-mi spuneţi că sunteţi pregătit pentru momentul ăsta şi pentru tot ceea ce vă aşteaptă după?

Nu.

Cum aş putea fi pregătit pentru aşa ceva? Omul este un mister perpetuu şi o provocare continuă şi, oricât am vrea să ne păcălim, încă nu s-a scris cartea care să dezvăluie, în toată complexitatea ei, paradigma fiinţei umane. Din acest punct de vedere, istoria încă se scrie, din mers. Copilul întunericului va fi, pentru mine, ceva la fel de nou cum voi fi eu pentru el…

Dac-aş vrea, într-adevăr, să vă spun ceva, ar fi să vă rog să vă ţineţi observaţiile pentru dumneavoastră, dacă altfel nu se poate şi ochii trebuie să vă stea la mine în caiet.

Chipul femeii a încremenit într-o expresie bizară. Doar mâna i se roteşte în cercuri mecanice pe pântecele umflat. Încerc să revin la gândurile, dar sună telefonul. E anestezista din sala de operaţii:

Întunericule, ai o fetiţă sănătoasă şi frumoasă, de trei kilograme şase sute. Haide, pa!

Pixul nu mai scrie, deşi povestea de-abia începe. E luni, 11 februarie 2013, ora 9.30.

Fotografie0050

Comments

      1. Ei, nu poți să ne lași așa, în întuneric, și pe noi. Pe mine, recunosc, m-ai cam pierdut… acum nouă luni??? Cum așa, de unde, când, cum, cum, cum? Încă mi se pare filă de poveste dar fotografia aia e cât se poate de reală… deci? 🙂

        1. La intrebarea cum? raspunsul e simplu: cand un barbat si o femeie fac dragoste… 😀 Stii tu, nimic spectaculos, nimic din ce n-au facut si altii inainte… Spectacolul de-acum incepe.

          1. Ce-ai mai lămurit misterul, ce să zic… 😛
            Asta a fost așa, ca și știrile alea Șoc din tabloide… doar că a fost pe bune… Ce urmează de-acum, un jurnal de tătic? Sau ne-anunți doar când… ești socru mare? 🙂

            În altă ordine de idei, de-acum începe viața serioasă și responsabilitatea. Să fie sănătoasă și să aibă parte de multă… lumină. 🙂

          2. Nu urmeaza un jurnal de tatic. Ci povestea devenirii unui om. Pentru ca vor alterna perspectivele si – la un moment dat, cine stie? – chiar povestitorii.

  1. 11 februarie 2013 e semn legat de “apa” si pe horoscopul chinezesc si pe cel “europeean” ! Apa e buna, e si flexibila, dar are si putere ! Apa e totodata si cantatoare si visatoare. Nu stiu daca chestiile astea sunt chiar adevarate, dar oricum mie mi-au sunat ff frumos si armonios.

  2. Bine, mai omule, sa nu spui tu nimica!!!sa lasi “consuliera” cu ochii in soare?Sa fie sanatoasa, norocoasa si ocrotita! Sa fii un tatic fericit, responsabil si emancipat!
    Eu tocmai am avut un deces in familie, de-aia nici nu prea am umblat pe bloguri.Deci e adevarat ca nimic nu se pierde, totul se transforma, cum pleaca cineva altcineva ii ia imediat locul!Si in cer niste ingeri se bucura…Cum ma bucur si eu pentru tine!

  3. Mi-ar fi placut sa fiu in locul femeii, sa vad ce scrie in carnet, un tatic ce-si asteapta copila sa apara pe lume, presupun ca asta scriai, ganduri. Dar sigur as fi fost discreta si m-as fi abtinut sa verbalizez ceva, chiar daca probabil as fi avut lacrimi in ochi, de emotie, pt el.
    Poate un simplu “felicitari”, intr-un moment bine ales, si atat. E ceva mult prea intim ca sa te bagi in viata unui om, chiar si daca il cunosti cat de cat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *