O inimă bolnavă

day_4__give_your_heartViaţa omului este o lungă coadă de aşteptare. La lapte. La promoţionale Pepsi în prag de campionat mondial de fotbal. La bilete pentru trenul spre mare. La înscrierea la facultate. La cazarea în cămin. La cantină. La vize pentru America. La examenul pentru permis auto. La depunerea actelor pentru copilul nou-născut. La paşapoarte. Şi, mai nou, la plata parcării în Palas.

Palasul este o idee românească, pusă în practică româneşte: ce-a sunat bine în mintea cuiva s-a transformat într-un proiect plin de hibe. Pornind de la birourile care vara se transformă în sere şi iarna în congelatoare – şi terminând cu execrabilul management al traficului auto. Aşa s-a ajuns ca una dintre cele mai tranzitate căi de acces în Palas, parcarea supraterană din faţa Palatului Culturii, să beneficieze de un singur automat de plată a parcării (în timp ce restul punctelor de intrare cu maşina au câte două asemenea “jucării), la care duminică am reuşit performanţa de a sta mai bine de cinci minute la coadă.

Totuşi, pentru Iaşi, Palasul este un plus, astfel încât însemnarea de faţă nu este despre complexul în sine, ci despre unii care-i trec pragul.

În speţă cei doi (ea – o şunculiţă blondă şi spălăcită, încorsetată într-o bluză mult prea strâmtă; el – un jambon umblător învelit în ţoale) care-şi dau coate şi chicotesc în faţa mea, fiindcă tocmai au descoperit un prezervativ la picioarele lor. Dat fiind contextul, aproape că-l văd, cu ochii minţii, căzând din buzunarul de la spate al unui macho ieşit la promenadă, care-şi scoate portofelul butucănos ca să plătească. Acum, sigilat în ambalajul său argintiu, prezervativul străluceşte de-ţi ia ochii pe pardoseala întunecată; aproape că strigă să fie luat şi aruncat într-un coş de gunoi – sau într-un alt buzunar de la spate. Un gest pe care şunculiţa şi jambonelul n-au nici cea mai mică intenţie să-l facă.

Aşa că m-aplec eu.

Şunculiţa mai că se îneacă, stupefiată:

Vai, e al dumneavoastră?!

Ridic ochii. Trec în revistă nişte picioare durdulii, ca nişte stabilopozi îmbrăcaţi în spandex, o burtă înghesuită sub bluza mulată, al cărei material strâmt face din buricul femeii crater supradimensionat, doi sâni planturoşi, o bărbie dublă şi, în final, o mutriţă porcină, pe care se citeşte limpede că un prezervativ rătăcit în mijlocul Palasului e unul dintre cele mai nostime evenimente la care a asistat vreodată.

Nu.

Păi, şi-atunci?

Sub claia de păr blond este un mecanism amorţit, care nu poate înţelege cum cineva poate strânge mizeria lăsată de altul.

Şi-atunci… nimic. Dacă mi-aş fi aruncat eu prezervativul pe jos, în faţa dumneavoastră, v-ar fi plăcut?

Ochişorii clipesc des în pernuţele lor de grăsime. În spatele lor, se lucrează febril la decriptarea acestui mesaj neaşteptat. Într-un final, operaţiunea se încheie cu succes şi femeia decide că trebuie să-mi întoarcă spatele indignată.

Arunc prezervativul. În timp ce revin în rând, şunculiţa mă măsoară din cap până în picioare. Mă gândesc amuzat că mă depăşeşte ca greutate. Ştiu, sunt un gunoi uman, cu nimic mai presus decât deşeul ce tocmai l-am dus la coş.

Palasul e inima oraşului, pompând chinuitor sângele civilizaţiei în arterele îngustate de colesterol şi prostie ale unora.

Comments

  1. Pai de ce arunci la cos un prezervativ ambalat sigilat inca posibil utilizabil de vreun om sarman care ar fi putut trece pe acolo si pe care astfel l-ai putea salva de risc de BTS…desi, ma rog exista poate un risc infim ca acel ambalaj sa nu fie poate sigilat perfect sau sa se fi agatat in cadere de ceva care sa fi cauzat o lipsa de integritate, insa riscul mi se parea mic. Zau, poate chiar in seara aia treceau niste copii mai mari ai strazii pe acolo si poate I-ar fi prins bine unuia un prezervativ.

    Gestul corect etic si social responsabil, dupa parerea mea, ar fi fost ca desigur mai intai sa ridici prezervativul de pe jos, ca sa nu riste sa fie calcat in picioare, insa in faza a 2a sa il asezi pe o suprafata mai la vedere , de ex pe pervazul unei vitrine, sau ceva asa la indemana si la vedere.

    1. Sunt foarte convins ca prezervativul ar fi ramas acolo (pe jos, ori pe o suprafata mai la vedere, cum spui). E inscris in codul nostru genetic sa respingem tot ce vedem abandonat aiurea, ca fiind rau, stricat – altfel, de ce-ar mai fi lasat acolo, aruncat?

  2. E interesant ca ai pus simbolul inimii in ilustratie ca tocmai ce am citit ca unii speculeaza ca acest simbol al inimii de forma asta pe care o stim noi azi asa din Evul Mediu incoace era de fapt un simbol pt prezervativele utilizate de romanii antici, ale caror imagini par destul de similare cu acea forma curbata si indentata…nu am momentan poza insa am sa o caut… (desi desigur e speculativ, nu e neaparat adevarat, si nu am avut nici timp sa verific sursele, insa revin)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *