Optică denaturată

Banii sunt ochiul dracului. Ceea ce înseamnă că, pentru unii, dracul este orb, iar pentru alţii, că dracul e un miraj cu milioane de ochi.
În mai, anul ăsta, a murit mama unui prieten de-al meu. A lăsat în urma ei un apartament şi doi fraţi (amicul meu fiind mezinul) care să şi-l dispute. Pentru că de împărţeală frăţească nu s-a pus problema nici măcar o secundă. S-a ajuns la certuri şi vorbe grele pentru nişte bani cu gust amar, încasaţi dintr-o chirie chinuită.

Şi ca să fie clar că, pentru unii, nici cele mai apropiate legături de sânge nu mai contează în momentul în care la mijloc sunt nişte bani, cei doi n-au fost nici măcar în stare să se înţeleagă asupra pomenirii de şase luni a celei ce le-a fost mamă… Nu sunt religios şi nu înţeleg canoanele bisericeşti – dar le pot tolera. În schimb, ca doi fraţi să facă două parastase diferite, în două locuri diferite, în două momente diferite, în cinstea aceluiaşi neam de sânge, mi se pare absurd.
N-am ţinut niciodată la bani… Hmm, rectific: de când m-am făcut de ruşine furând din casă, pentru mine banii au trecut pe un plan secundar. Sunt importanţi, aduc multe bucurii, dar nu sunt suficienţi. Până la bani, suntem – sau ar trebui să fim – oameni.
E o lecţie pe care am învăţat-o în familie şi care credeam că se aplică în familie. Dar m-am înşelat.
Deunăzi, cineva apropiat mi-a propus să-l ajut într-o problemă, implicându-mă şi controlând o societate comercială. Cum noua postură ar fi fost într-o oarecare contradicţie (cel puţin deontologică, dacă nu mai mult) cu actualul meu statut profesional, am refuzat.
Printr-o conjunctură nefericită, povestea a survenit într-un moment de apropiere a relaţiilor noastre, mai ales în baza unui sprijin (lucruri utile într-o casă la început de drum, care m-au scutit de unele cheltuieli) ce mi-a fost oferit. Astfel încât, refuzată, cunoştinţa mea s-a supărat.
Am încercat să-i explic temeiul deciziei mele şi faptul că, indiferent cât de recunoscător sunt pentru sprijinul oferit, nu-mi pot asuma niste potenţiale riscuri pe care acum nici măcar nu le pot prevedea. Zadarnic. A luat cât se poate de personal o chestiune strict de afaceri…
Banii au marele neajuns de a stârni vrajbă din te miri ce. Dar există şi un lucru bun în treaba asta: cine are capacitatea, va înţelege că, pentru o existenţă liniştită, afacerile sunt afaceri şi viaţa personală este viaţa personală.

Comments

  1. Este aproape imposibil sa trasezi o linie despartitoare intre afaceri si viata personala, asa cum este aproape imposibil ca o afacere intre prieteni sau rude sa se termine roz …
    Cum ai spus chiar in preambul … banul e ochiul dracului si de-aici restul problemelor pe care le genereaza.

  2. Cred ca toti trecem prin asta la un moment dat – o poveste despre bani si prietenie – la finalul careia ne dam seama ca n-ar fi trebuit sa amestecam ingredientele
    Lucru aproape imposibil pe de alta parte deoarece te gandesti: cum pot sa am incredere intr-un necunoscut daca nu pot avea intr-un prieten (ruda, amic, etc)

  3. eu nu vad problema la tine. ci la el. tipul e lipsita de etica, nu tu. orice tip care e profesionist real in meseria lui ar intelege ce i-ai explicat tu. pur si simplu viata de la slujba si cea din afara ei trebuie delimitate maxim. si eu ma trag de sireturi cu prietenii mei in afara slujbei, ne ajutam si ne facem diverse. la slujba insa, respect ierarhia si ma astept si ei sa o faca. nu le convine? e problema lor de educatie.

  4. Din pricina banilor mi-am pierdut sora si m-am detasat aproape total de mama.Desi traieste, eu am declarat-o moarta pe sora mea, pentru ca n-am mai suportat al n-spelea cutit in spate.De 5 ani n-am vazut-o, auzit-o, nu mai exista pentru mine.Cand i-a fost greu am ajutat-o sa nu-si piarda casa, sa iasa la liman.Cand a dat de bine a furat” cu acte” si m-a dat deoparte sa n-o impiedic la furat…E ok asa, imi pare rau ca n-am luat distanta cu mult timp inainte, ma scuteam pe mine de gustul amar al tradarii si ticalosiei.Dar…fereste-ma doamne de prieteni si neamuri, ca de dusmani ma feresc singura1

    1. Foarte trist ca se intampla asa ceva.
      Am si eu….un frate sau o sora. Cand a sugerat mama sau bunica ca ne-.ar ramane ceva anume unuia sau altuia, n.am starnit niciodata discutii.
      Nu sunt in tara, nu vreau sa ma intorc, vreau sa le fie bine celor dragi ai mei. As fi cumplit de trista sa ajung vreodata macar la vreo discutie despre imparteli. Chiar nu sunt interesata, nici daca ar ramane o casa sau altceva fratelui sau surorii….

  5. Adelina, vino sa ne tinem de mana. Eu aveam 25 de ani si un copil de 2 ani cand mama si sora mea m-au lasat pe strazi.
    Imi este tot mai greu sa vorbesc cu si despre ele, desi comunicam cateodata, iar mama chiar imi reproseaza ca nu ma duc destul de des sa o vad.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *