Pantera roz

1292574361panteraInspirat de o însemnare a lui Paul, m-am gândit să vă povestesc aventurile mele în dobândirea permisului de conducere. Ca la fotbal, a fost un demers în două manşe. Şi cum în tur n-am fost înscris suficiente goluri – doar 21 din 26 – calificarea a rămas să se decidă în retur…

07 Iunie 2008
O nouă zi cu soare. Ora 08.30 – mă urc în autobuz şi plec după Pantera roz. Aceasta e de găsit în buzunarul aproape fiecărui adult (în afară de mine, desigur), are o formă dreptungiulară, colţuri şlefuite, e foarte subţire, de culoare roz (sunt convins că nu vă închipuiaţi) şi se mai cheamă permis de conducere.

Din nou la prefectură (noroc cu examenul ăsta, că altfel n-aş fi aflat niciodată ce-i în clădirea pe lângă care trec, de altfel, aproape zilnic), lângă Moldova – mall-ul care doarme cu bun simţ într-o pană de curent. Şi din nou îmbulzeală: refugiaţi care pe unde poate, cu cartea de grile pe genunchi; emoţii de fete cu pantaloni albi, subţiri şi mulaţi deasupra unor bikini roşii, impudici şi de prost gust; priviri sictirite de vlăjgani semianalfabeţi şi tatuaţi, care au nevoie de aprobarea Panterei roz ca să intre în primul pom cu BMW-ul luat din banii produşi în Italia.

Am mai fost aici, ştiu care e procedura, aştept numai să înceapă odată.

Iese un ofiţer şi începe să strige. Intrăm iar ca animalele la tăiere (eu sunt berbecul numărul 68) şi dispărem în subsolul clădirii, furişându-ne pe lângă bucătăriile mirositoare unul după altul, ca şobolanii pe lângă pereţi.

În spatele ultimului nefericit, uşa se închide cu vuiet (sinistru), poliţiştii se răspândesc în sală ca lupii printre oi şi ni se face instructajul. Iarăşi, n-avem voie să facem mai nimic, doar bife pe anexa la chestionar. Începem.

Adică încep. Ei, că eu n-am cu ce să scriu – două pixuri mi-am adus şi amândouă mă refuză, deşi le-am verificat acasă. Oftez, mă agit cu gesturi largi, încât toată sala îşi poate da seama de necazul meu. Însă nu sare nimeni cu instrumentul salvator. Doar la apelul unuia dintre supraveghetori primesc un pix de undeva, din băncile din faţă.
Pot scrie. Stai să văd dacă am şi ce. Citesc în diagonală cele 26 de grile şi (taci, că-i bine!) descopăr o singură întrebare din contravenţii, pe care o ştiu. Îmi refac moralul după dezastruosul început de examen şi parcurg chestionarul. După prima citire, îmi scade din nou entuziasmul – au rămas şapte grile dubioase, cu răspunsuri formulate în coadă de peşte. Însă acum nu mai bravez – rămân în sală chiar şi ultimul, să citesc fiecare cuvând de n-şpe ori. Într-un final, după a patra citire, îmi bag liniştit picioarele, dau foaia şi ies.

Bineînţeles, aşteptarea e mai chinuitoare decât examenul în sine. După o oră, apare din nou ofiţerul şi începe din nou să strige – de data asta, a rău. Sunt chiar lângă el şi văd bine teancul de dosare. Al meu are coperţi roşii – primul dosar din mâna poliţistului e roşu. Dar scap, ar fi fost prea de tot să pic în stilul ăsta. Vraful scade considerabil şi semne roşii nu mai sunt…

Întune…

Gata, s-a dus fericirea!

riceală Maria!

Ptiu, drace, nu te mai juca, şerifule, cu nervii mei! Respir cu nesaţ oxigenul unei vieţi regăsite.

Întune…

Şi tot oxigenul îmi rămâne-n gât. Mă sufoc…

cosul Ştefan!

Mă lichefiez cu transpiraţie rece. Mai sunt doar dosare din carton. Am scăpat. Am luat. Hai în Copou! Pantera roz m-aşteaptă la stadion.

Instructorul m-aşteaptă fumând. Sunt singurul lui elev care dă proba practică azi şi vrea să ne grăbim. Trebuie să ajungă cu maşina la vopsit – acum arată precum un cameleon lovit de vitiligo. Să urc la volan, să mă pregătesc, că-l aduce pe tipu’ cu examinatu’, să terminăm povestea… Scaun, oglinzi, centură, treapta-ntâi şi frâna de mână trasă… Sunt gata; să vină omuleţul, că m-am săturat să ascult, calm, cum îmi bate inima-n gât.

Dar inspectorul Clouseau întârzie. Stau, privesc forfota din jur: emoţiile reţinute ale candidaţilor, nepăsarea plină de tutun a instructorilor hârşiţi şi privirile sictirite ale examinatorilor, ce-şi trăiesc momentele de dumnezeire. Soarele îmi bate direct pe pantaloni şi simt cum coapsele îmi iau foc.

Apare şi personajul, cu-n teanc de dosare. Urcă în dreapta, îşi dă scaunul cu un kilometru mai în spate (deşi nu e mai înalt ca mine) şi-mi scoate fişa de examinare.

Domnul Întuneric?

În persoană…

Felicitări, aţi obţinut 24 de puncte la proba teoretică…

Arunc un ochi pe grila corectată – “boabele” sunt nişte răspunsuri pe care le credeam limpezi ca lumina zilei. Nu mai contează…

Vom ieşi cu ocolire dreapta, pe lângă stadion.

Am înţeles…

Intrăm în parcarea din stânga şi facem o parcare cu spatele lângă Mercedes-ul acela argintiu.

Ia stai un pic, cum adică “facem”? Păi tu nu faci nimic, că motive s-atingi pedalele n-ai. Deci, ce-i cu pluralul ăsta prietenos, domnu’ poliţist? Ia vedeţi!… Că nu ne cunoaştem de nicăieri şi nu ne tragem de şireturi…

Domnu’ Întuneric, da’ ce faceţi? Unde vă băgaţi în spatele Mercedes-ului, că n-aveţi loc? E o maşină acolo, vreţi s-o-mpingeţi în stadion?

Ups! Cum poţi să faci nevăzut un Matiz? Îl ascunzi în spatele unui Mercedes… Zâmbesc precum Jerry în laba lui Tom şi fac parcarea acolo unde se face de când lumea: adică pe un loc liber, neocupat…

Facem dreapta, traversăm intersecţia şi mergem înainte, spre Sărărie.

Am înţeles.

De fapt, ia trageţi pe dreapta şi faceţi o plecare din rampă, cu spatele!

Urc cu spatele zece metri de deal, apoi iar la vale, pe Sărărie, fac o întoarcere din trei mişcări şi o parcare laterală. Undeva sus, rătăcit într-un pom (aşa se poartă mai nou indicatoarele rutiere în Iaşi, ascunse printre crengi de castani înfrunziţi şi salcâmi înfloriţi), un semn de limitare de viteză, dar nu-mi scapă ochilor de vultur.

Trageţi pe dreapta, opriţi motorul, ridicaţi frâna de mânâ, cuplaţi treapta întâi şi eliberaţi volanul.

Bă, da’ ce serios o zice, clar nu-i de bine…

Domnu’ Întuneric, vă felicit, aţi obţinut zero puncte penalizare la proba practică.

Nu serios, pe bune!?…

Eliberaţi locul şi treceţi în spate. Va veni cineva să ia maşina. La revedere!

Bă, stai aşa, unde pleci?… Şi Pantera roz?…

Pantera roz a fugit iar, din Copou pân-aproape de Bucşinescu, la Poliţia rutieră. M-aşteaptă cuminte la ghişeul doi şi luni mă duc s-o iau.

Comments

  1. :)) Si eu l-am luat din doua incercari. Prima data 17 puncte (ce sa faci, m-am crezut atotstiuor si nu am invata nimic), a doua oara 24 de puncte 🙂

  2. Cand o sa-mi iau eu permis sa fugiti, sa stati inchisi in casa un an pana imi expira mamaliga din geam, daca tineti la viata voastra.Ca eu incurc dreapta cu stanga si frana cu acceleratia!Plus cu o mana ma dau cu ruj si cu una fac semne pe geam si n-am comenzi vocale…

  3. O cunostinta de a mea l-a luat abia a 11-a oara,
    el nu trecea de chestionare, la condus s-a descurcat din prima dar la chestionare era in ceata totala !

    1. Exact.
      A venit apoi un nene, care m-a dus inapoi la locul de reunire, unde mi-am regasit instructorul.

  4. Când am dat examenul, luasem 26 de puncte la proba scrisă şi m-a picat Garcea la traseu fiindcă mă certasem cu el (el spunea că ultimii 3 ar trebui să dea examenul săptămâna următoare, eu nu şi nu). Astfel încât a trebuit să repet peste o lună şi proba scrisă şi traseul.

  5. Mama si la mine cand va fi sal iau va fi criminal :)) sper doar sa nu mi se intample ce am facut eu unui amic :))m-am orpit pe zebra sa ma leg la sireturi il vedeam creca mai avea un pic si trecea peste mine:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *