Paşi pe circumferinţă

O viziune pe fastforward asupra vieţii, prilejuită de faptul că anul viitor o bună prietenă va naşte, iar eu îi voi boteza bebeluşul.
Înţelepciunea colectivă spune că, oriunde te-ai afla pe circumferinţa unui cerc, şi în orice direcţie te-ai deplasa, ajungi mereu în acelaşi loc.
Tot legat de cerc, o întrebare pentru care omenirea nu are un răspuns pregătit (pentru că, probabil, nimeni nu i-a găsit rostul) este Unde începe şi unde se termină un cerc?
Păi, depinde de cerc sau de ceea ce poate fi asimilat drept unul. În situaţia noastră, viaţa însăşi.
Caz în care punctul zero al cercului este chiar momentul naşterii tale. N-am putea vorbi de cerc fără ca tu să exişti, pentru a avea cui să-i aplicăm conceptul, nu?
Al doilea pas important (numerotat cu 1[unu] şi constituit din mulţi, mulţi alţi paşi mai mici) este ora de desen: momentul când pui bazele altui cerc, pentru altcineva – copilul tău ce trebuie să se nască. Ai primit viaţă, acum e timpul să dai viaţă.
Din drumul său pe cercul nou creeat te vei hrăni şi tu, pe măsură ce al treilea pas se apropie vertiginos. E acel punct controversat, în care ţi se spune că ai ajuns la capăt şi ciclul vieţii e complet: ai primit viaţă, ai dat viaţă, părăseşti o viaţă. You’ve come a full circle şi, conform teoriei, ar trebui să te întorci de unde ai plecat.
Însă, de la primul tău pas, circumferinţa ta s–a intersectat cu cele ale altor, viaţa ta s–a împletit cu vieţile altora, iar experienţele pe care le–ai trăit şi amintirile pe care le revezi nu mai sunt doar ale tale. Nimic nu mai e ca la început.

Şi, oricum, nimeni nu s–a întors să–ţi spună cum e să fii a doua oară pe aceeaşi circumferinţă.

Comments

  1. Eu sper sa nu.
    Pentru ca asta presupune reincarnare. Si ar fi mult prea dureros ca atatia oameni morti sa se reincarneze nu doar in alti oameni, ci si in animalele de care nu le-a pasat de-a lungul primei lor vieti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *