Spania – Jurnal de călătorie: Pelerinaj la Montserrat

montserrat y barcelona_1Nu sunt un fan al manifestărilor religioase de masă. În primul rând pentru că, în concepţia mea, definitorie pentru actul de credinţă este intimitatea în care acesta se produce [Fiecare individ îşi are propriul Dumnezeu, cu care comunică direct, fără mijlocirea nimănui]. În al doilea rând, fiindcă apariţia unor grupuri largi de persoane care răspund la aceiaşi stimuli are drept consecinţă directă mercantilizarea actului religios; dintr-odată, credinţa nu mai este suficientă, ci trebuie ajutată (întărită?) de tot felul de obiecte, ce transformă spiritualul în kitsch şi-l aruncă în derizoriu. În al treilea rând deoarece – fapt dovedit cu vârf şi îndesat în Românica – grupurile mari de persoane văd, în posibilitatea de a-şi exprima convingerile în public, doar ocazia de a-şi da frâu liber impulsurilor animalice, degenerând în manifestări care nu au nimic în comun cu motivul şi contextul religios respectiv. Iar în al patrulea rând, fiindcă românii au un queue management dezastruos.

Prin urmare, sunt reticent la evenimente de amploare, precum pelerinajele cauzate de sărbători religioase importante, ca sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi (14 octombrie) ori sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou de la Bucureşti (27 octombrie). În cozile kilometrice de pelerini se ascund, într-adevăr, poveşti de viaţă impresionante ale unor oameni care caută – şi aşteaptă – sincer alinare pentru durerile lor. Dar, puse laolaltă, aceste căutări individuale se transformă într-o îmbulzeală delirantă, în care oricine şi orice este bun de înjurat.

Totuşi, mai demult şi altundeva, am participat şi eu la un pelerinaj – e drept, fără voie. Să vă povestesc:

În 2011 m-am bucurat de o săptămână petrecută la Barcelona. Mai corect spus, pe străzile oraşului şi în împrejurimile metropolei, căci părăseam hotelul dimineaţa la ora 8.00 şi mă întorceam abia târziu în noapte.

Unul dintre obiectivele pe care mi le propusesem era mănăstirea Montserrat, situată pe pantele stâncoase ale munţilor cu acelaşi nume (montserrat = munte zimţat), la vreo 50 de kilometri de Barcelona. Pentru mine, un lăcaş religios este, în primul rând, un izvor de istorie, astfel încât mănăstirea benedictină, cu rădăcini care se întind până la începutul secolului XI (anul 1011 – aşadar un mileniu de umanitate în aceste locuri), nu putea fi omisă.

Până la baza muntelui se ajunge cu trenul (direcţia Manresa), iar ascensiunea până la mănăstire se face per pedes, cu maşina, cu funicularul (cremallera) ori cu telecabina. [De pe platoul mănăstirii mai pornesc două funiculare, către peştera Santa Cova şi Sant Joan – unul dintre vârfurile masivului; chestia faină e că un singur bilet, cumpărat înainte de plecarea din Barcelona, rezolvă toate aceste aspecte: transport, acces la diverse puncte de interes, chiar şi masă]. Eu am optat pentru ultima variantă, astfel încât, la zece dimineaţa, iată-mă în staţia Aeri Montserrat, punctul de plecare a telecabinei.

Montserrat 1

O singură privire spre vârfurile care se înalţă spre cer şi e clar de unde îşi trag munţii denumirea.

Montserrat 2

Totuşi, aspectul de fierăstrău al masivului Montserrat se observă cel mai bine din Manresa (sursa foto).

Montserrat_des_de_Manresa

Montserrat este primul parc natural al Spaniei şi, pe măsură ce telecabina se înalţă către platforma superioară, priveliştea este – pe drept cuvânt – fascinantă.

Montserrat 3

Montserrat 4

Montserrat 5

Montserrat 6

De jos, din vale, nu se vede nimic, însă – de-a lungul timpului – mănăstirea a dat naştere unui adevărat orăşel în jurul ei. Pe lângă platforma telecabinei şi staţiile funicularelor, aici se mai găsesc un hotel, câteva restaurante şi un muzeu. Ascuns în creierul munţilor (la propriu), locul are un farmec deosebit şi intim. Nu e de mirare că turiştii îndrăzneţi bat potecile şi pe întuneric, din dorinţa de a prinde răsăritul sau apusul printre stânci.

Montserrat 7

Montserrat 8

Montserrat 9

Montserrat 10

Curtea interioară a mănăstirii forfoteşte de lume. Prin uşile masive de sub înaltul orologiu, care bate grav din oră în oră, se pătrunde în basilica propriu-zisă. Undeva, într-o laterală, turiştii se aşează grupuri-grupuri la o coadă impresionantă, aşteptând să pătrundă într-o altă secţiune a incintei.

Sigur e ceva de văzut, astfel încât intru în rând. În zece minute înaintăm cel mult doi paşi, iar în spatele meu deja s-au înşirat alte zeci de persoane. După o jumătate de oră, devine clar că aşteptarea e una de durată, însă nimeni nu pare afectat. Oamenii discută între ei (într-un amestec de limbi demn de turnul Babel), citesc broşuri, ori ies când şi când din coloană, după apă, ori ca să admire arhitectura şi să facă poze. Chiar dacă rândul se deplasează, nimeni nu rămâne pe dinafară; oamenii îşi zâmbesc şi se dau în lături, ca niciun “rătăcit” să nu-şi piardă locul.

Montserrat 13

Montserrat 14

Montserrat 11

Montserrat 12

Montserrat 15

Montserrat 16

Montserrat 17

Montserrat 18

Aflu că aşteptăm, răbdători, să ne închinăm la icoana Sfintei Maria de Montserrat, protectoarea acestui loc şi, mă gândesc eu, a Cataloniei în general. Sculptată în lemn negru, cel mai probabil la sfârşitul secolului al 12-lea, Fecioara din Montserrat este alintată de localnici La Moreneta (“Cea cu pielea întunecată”). Conform legendei, întregul complex monahal a fost construit în jurul icoanei, sanctuarul fiind astăzi loc de pelerinaj. Statuia este amplasată într-un capăt al bazilicii, pe un mic eşafod, pe care urcă un singur credincios pentru a se închina. Câteodată, rândul aşteaptă şi cinci minute, dar nimeni nu tulbură liniştea celui aplecat în rugăciune. Am timp să prind un instantaneu al întregii incinte.

Montserrat 19

Montserrat 20

Ieşirea se face printr-o cavernă ce adăposteşte un lumânărar. Liniştea te înconjoară brusc şi zeci de lumânări licăresc în întuneric. Luminile albe, gălbui, roşii, albăstrui au un efect tulburător. Înainte de a păşi iarăşi în căldura de afară, aici te cuprinde o căldură interioară neaşteptată.

Montserrat 21

Pentru excursia la Montserrat trebuie să-ţi aloci neapărat o zi întreagă. Numai procesiunea la altarul sfintei umple câteva ore, care trec – totuşi – suprinzător de repede. Apoi, funicularele de afară te poartă spre alte părţi ale muntelui, drumuri bătute altă dată de paşii mărunţi ai monahilor care au ridicat altarul de la Santa Cova, ori ai pustnicilor care au trăit în chiliile de la Sant Joan.

Sus, pe stâncile golaşe, te înconjoară panorama Cataluniei scăldate de soare, la poalele munţilor.

Montserrat 22

Comments

  1. F impresionant…zau, cred ca daca as fi acolo chiar mi-as dori sa devin catolic fara sa-mi mai pese ca in religia catolica exista si preoti intermediari, (lucru care pe mine nu ma deranjeaza in mod special, dar l-am mentionat pt ca ziceai ca tie nu-ti place)..

  2. Am ajuns si eu pe acolo acum 2 ani si ceva cand lucram in Spania… si lucram chiar la vreo 100 km de Montserrat.. iar sefa mea.. era obsedata de locul asta…
    Mi-a placut… chiar as mai merge odata.. ramai mut de uimire.. chiar daca esti chiar daca nu esti credincios.. panorama este uimitoare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *