Pledoarie pentru somn

bedUnii sunt fani brânză. Alţii sunt fani Steaua. Acum e la modă să fii fan Simona Halep. Ori Klaus Iohannis. Depinde care aspect al vieţii de zi cu zi te atrage cel mai tare.

Eu, unul, sunt fan somn.

Să nu vă-nchipuiţi acum că sunt genul de om pe lângă care trece viaţa, în timp ce el doarme (nu m-am trezit niciodată mai târziu de ora zece, nici chiar după o noapte albă de Revelion).

[Să nu credeţi că, pentru mine, nopţile albe există doar de Revelion. Doar că întotdeauna m-a fascinat nemişcarea aproape cataleptică din prima zi a anului, când lumea îşi revine după distracţia de peste noapte. Dacă e o iarnă cu zăpadă şi ieşi afară în prima dimineaţă a anului, liniştea – amplificată de stratul de omăt – este deplină]

Mai degrabă sunt adeptul dormitului eficient: cât trebuie, când trebuie.

În liceu, nu trebuia mai mult de cinci minute, în pauzele dintre ore. Imediat ce un profesor ieşea din clasă, puneam capul pe masă şi mă prăbuşeam într-un somn profund şi odihnitor. Când auzeam vuietul făcut de colegii care se ridicau la intrarea altui profesor, deschideam pur şi simplu ochii şi eram ca nou pentru încă două-trei ore.

Mai târziu, în facultate, am învăţat că orice examen începe neapărat cu un somn bun. În ultimă instanţă, un student nepregătit, dar odihnit şi lucid, poate obţine mai mult dintr-o testare decât un student mai pregătit, dar nedormit şi buimac.

Iar acum, la şapte ani după ce am părăsit campusul şi viaţa s-a complicat într-un mare fel, învăţ că un somn bun este calea cea mai nimerită de a lega între ele două zile pline de stres.

Iar un somn bun vine garantat dacă îi oferi condiţiile necesare. Dacă te laşi să adormi într-o rână la televizor, dacă te prăbuşeşti cu capul pe masa de lucru [cum e posibil să mi se întâmple chiar mie, căci ora la care scriu este atât de târzie, încât pare devreme], ai toate şansele să te trezeşti şi mai obosit decât erai. Dar dacă te întinzi în patul tău, îmbrăcat lejer [sau, de ce nu, fără haine] şi îţi acordezi mintea la liniştea universului, vei dormi şi te vei odihni.

Bineînţeles, esenţială pentru un somn bun este o saltea potrivită. Chiar o saltea ortopedică dacă te “bucuri” de un spate mai sensibil. Şi nu putem uita pilota comodă.

Le găsiţi pe toate aici.

Nu-i aşa că a fi fan somn e cea mai bună alegere?

Comments

  1. Eu sunt fan somn si din cauza ca uneori visez vise interesante ! Din pacate sunt cu atat mai interesante daca adorm simtindu-ma vinovat de ceva sau daca mananc ceva cu multe E-uri imediat inainte sa adorm…dar ma rog, incerc sa nu abuzez in mod expres si sa fiu moderat in legatura cu diverse excese, plus imi zic ca nu e obligatoriu sa visez ceva ff interesant chiar in fiecare zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *