Porcul, curca şi nepotul

Când eram mic, vroiam să mă fac poliţist. Apoi mi-am revenit şi mi-am dorit să fiu Space Ghost.
Conform noilor uzanţe, cu ocazia aniversării lor colective din 1 Decembrie, românii practică şi următoarele activităţi “de sezon”: băi de mulţime cu valuri învolburate de huiduieli şi flegme; asalturi necoordonate asupra tarabei în spatele căreia un nene gras şi unsuros a făcut păcatul să moşmondească la o oală de cârnaţi cu fasole etc. Eu am decis să fiu altfel, aşa că m-am refugiat la ţară, în localitatea C., mică şi inertă [alta decât cea despre care am scris aici], la nişte rubedenii care au tăiat un porc.
Prin urmare, am dedicat 1 Decembrie (şi ceva din ziua următoare) vechiului obicei al sacrificării şi pregătirii acestui animal. Sacrifică-l, pârleşte-l, taie-l (nu înainte de a închina un păhărel de ţuică la capul animalului), tranşează-l, pune grăsimea la topit (fără a uita, desigur, să jupoi şoricul în fâşii lungi şi fragede), pregăteşte carnea, curăţă-i şi fierbe-i maţele, bagă carnea la tocat, fă cârnaţii şi caltaboşii, fierbe tobele, afumă hălcile de carne… Este incredibil de câtă muncă e nevoie ca moartea unui animal să capete un sens! Şi nu doar munca unui singur om.
Când travaliul s-a încheiat, am lăsat întreaga producţie în magazia răcoroasă a casei bătrâneşti şi ne-am retras pentru un somn bine-meritat.
Am plecat noi şi au venit alţii, dintr-un alt timp: trei hoţi cărora le picase cu tronc porcul, neştiutori de neşansa aceluiaşi animal de-a fi “lăsat” din lumea asta cu o zi înainte. Bănuiesc că mare le-a fost surpriza când, în locul namilei dătătoare de fleici, şuncă şi şoric, au găsit trei curci – păsările primiseră spre domiciliu vechiul coteţ al defunctului, imediat după “funeraliile” acestuia. Dar siguri n-au fost mai suprinşi decât am fost noi, în dimineaţa următoare, când am descoperit uliţa şi ograda pline de pene.
Ce-i mai nimerit, într-o dimineaţă de duminică, decât să-ţi pui mâinile-n cap, să te duci la postul de poliţie şi să-i pui pe bieţii oameni pe drumuri, iar apoi să umbli razna prin sat, după nişte curci – ce-i drept, de rasă?… Noroc de vorba românului: Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc singur!, pe care am urmat-o îndeaproape, ca să dibuim păsăretul (între timp, una murise, pesemne de frică) în curtea unui nepot de-al n-şpelea.
Acum, nu ştiu cine s-a bucurat mai tare: stăpânul, pentru că hoţii n-au avut inspiraţia să caute şi-n magazie (unde “mutasem” porcul) şi s-au mulţumit doar cu păsările; acelaşi stăpân, că şi-a recuperat oarecum paguba; nepotu’, aşa îmbibat cu alcool cum l-am săltat din casă direct în duba poliţiei, pentru că n-a sărit nimeni să-l caftească… sau poliţiştii?
O să mă întrebaţi care e treaba poliţiştilor în toată vânzoleala asta? În mod normal, v-aş răspunde că niciuna – agenţii din zonele rurale sunt pur şi simplu depăşiţi de numărul de spargeri, agresiuni, violuri, bătăi şi omoruri care se petrec în sate. După cum îmi spunea chiar agentul căruia i-am fost copilot pe dubă, se confruntă cu cel puţin zece furturi într-o zi, majoritatea cu autor necunoscut.
Dar, în cazul de faţă, vajnicii oameni ai legii s-au trezit că au cazul pe jumătate rezolvat de însăşi victima spargerii. Altfel nu-mi explic luminiţa din ochii aceluiaşi agent când l-am întrebat ce mai facem, odată ce unul dintre făptaşi e chiar în fundul dubei, cu păsările-n braţe:
Cum, domnule? Mergem să prindem hoţii!… Azi numai asta facem!

Well, Go Planet!

Comments

  1. pai, poate sunt si eu politist: faptas e un hot … “trei hoţi cărora le picase cu tronc porcul” sunt trei faptasi, iar un faptas in duba nu-i acelasi lucru cu trei hoti in duba.

  2. Mi-am dat seama ca am blog din 2009 :)) azi ma gandeam sa-mi fac si eu cont si realizez ca aveam deja unul. Astfel pot sa fiu mai la curent cu postarile tale.:P
    Mmmm..ce-as manca un soricutz si un cartabosel :)) D.

  3. @INTJ: …atunci poate ai sa dai dovada de diplomatia care-i face cinste unui ofiter si n-ai sa mai cauti, cu orice pret, motive de controversa.

    @Doriss: te mai astept!

  4. Vai vai ce mi-a placut!!! Cat m-am mai ras 😀 “păsările primiseră spre domiciliu vechiul coteţ al defunctului” -genial. Si aia cu “Go Planet” la fel 🙂
    Eu sunt ne-mancatoare de porc de aproape 12 ani. Mi-a ajuns dupa ce am avut un incident mai neplacut cu o ceafa… Timp de un an si jumate am reusit sa nu mananc absolut nici un fel de carne dar deh… e mai usor cu. Sincer treaba cu parlitul si rontaitul de urechi bine spalate e singurul lucru care-mi lipseste din toata povestea 😛 In rest, sa vezi ce sarmalute bune ies din pieptul de curcan (ca tot suntem la subiect) si ce carnati gustosi ies din carnea de vita amestecata cu cea de oaie. Dar traditiile noastre cu taiatul porcului si facutul crucii in frunte cu cutitul, sunt tare frumoase, n'am ce zice 🙂

  5. @intuneric – nu-i vorba de “motive de controversa” ci (in cazul de fata) de simpla subliniere a unei erori logice. diplomatia e doar o forma de a nu spune nimic cu multe cuvinte sau a minti frumos … si eu nu dau doi bani pe ea: daca vreau spun, daca nu tac. da' poti rasufla linistit: ai scapat de mine … in fond nu-i treaba mea cat de logic gandesti si te exprimi tu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *