Poveştile lui Richter

cutremur-vranceaSau O istorie alternativă a cutremurelor ultimului deceniu.

Cel mai palpitant cutremur l-am trăit în primul sau al doilea an de facultate (2003 sau 2004). De fapt, zgâlţâitura în sine n-a avut nimic deosebit faţă de alte manifestări de gen, dar, după cum veţi vedea mai departe, ceea ce s-a întâmplat cu câteva secunde înainte şi după cutremur l-a făcut memorabil.

Era spre miezul nopţii. Totodată, era una dintre puţinele seri în care stingerea se dăduse devreme pentru toţi cinci care împărţeam camera de cămin. Piroteam, într-o dulce îngânare a liniştii – parcă neobişnuite – din campus cu un vis care putea deveni erotic, când s-a întâmplat.

Mai întâi am auzit o bufnitură înfundată, ca şi cum căminul, după zecile de ani de înţepeneală [căminele C1, C2, C3 şi C4 din Târguşor Copou au fost construite la sfârşitul anilor ‘60], îşi scuturase betoanele îmbătrânite. Apoi un praf alburiu a început să iasă din pereţi, îmbrăcând lumina lunii într-un linţoliu fin şi straniu. Imediat, lampadarul cu un picior, luat “zestre” de la bunici, a început să se legene dintr-o parte în cealaltă.

M-am ridicat într-un cot, zicându-mi că e cutremur. Pesemne c-am gândit-o cu voce tare, căci din spatele frigiderului, I. mi-a confirmat cu o voce somnoroasă. Tocmai voiam să mă întorc spre el, când, dintr-o cameră alăturată, s-a auzit un strigăt disperat:

Stai, ăi, ci faci!?!

Un prim răspus a venit sub forma unei alte bufnituri, de data asta din afara căminului şi mult mai moale, ca şi cum ai arunca de la balcon un sac de gunoi.

Cel de-al doilea răspuns l-a dat A., proaspăt trezit din somn şi panicat:

Ăi, coai’, îi cutremur! Ci facim, ăi?!

Însă lucrurile deja se liniştiseră la locul lor. Motiv pentru I. să-şi tragă pătura înapoi peste ochi şi să mai spună câteva cuvinte, înainte de a adormi lemn până dimineaţă:

Dormim, bă, ce să facem?… Ăsta a fost cutremur?

Ăi, eşti nebun?!… M-o trezit din somn, nu-i suficient?

Dar I. dormea, cu atâta convingere, încât era clar că nici măcar un alt cutremur nu-l mai putea deranja în noaptea aceea.

A doua zi am aflat că sacul de gunoi pe care-l crezusem aruncat de la etaj (eram la unu), fusese de fapt un coleg de-al nostru, vrâncean de origine, care se aruncase pe geam, de teama cutremurului, probabil în virtutea unor amintiri mai vechi şi nu foarte plăcute de la el de-acasă…

…Un an mai târziu am prins un alt cutremur. De data asta urcam Copoul şi eram foarte aproape de cămin, când gardurile din jurul meu au început să zornăie nefiresc. Printre studenţi s-a creeat iarăşi panică, fetele din Puşkin şi din Codrescu ieşind în faţa căminelor. A curs cu amenzi atunci – pentru băieţii care concubinau vieţuiau clandestin alături de fete, abandonaţi prin forţa împrejurărilor la mila paznicilor…

…În 2008 am mai prins un cutremur – în plină zi, la ultimul nivel al unui bloc cu zece etaje. Locuiam cu chirie într-o garsonieră de 25 de metri pătraţi şi bâţâiala a fost atât de puternică, încât aproape m-am plimbat din perete în perete cu canapeaua…

În concluzie, cutremurul de 5,5 pe Richter de azi-noapte, a fost neaşteptat, dar n-a fost de speriat.

Comments

  1. Din 2004 pana in 2007 am stat cu inca 4 handralai in c4. Stateam la ultimul etaj la camera 100 cand un cutremur ne-a luat prin suprindere, cred ca prin 2004, rau de tot. Din fericire nici unul nu dormea, jucam wist si beam bere. In momentul ala eram vreo 7 in camera printre care si un focsanean. Saracu’ a facut atac de panica. A trebuit sa ii dam vreo cateva palme sail potolim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *