Prietenul cărţilor

411148Citesc de când mă ştiu. Bunica mea, învăţătoare, a avut grijă să mă familiarizeze cu cartile imediat ce-a fost posibil. Aşa m-am împrietenit cu o sumă de personaje extrem de pestriţe: de la animalele din fabulele lui Tolstoi, până la Doctorul Aumădoare şi Moş Bărbuţă – ultimul fiind protagonistul unor cărţi de colorat, care aveau şi versuri. Multe versuri, comparabile cu Luceafărul lui Eminescu, iar cei din casă îmi spun că, la un moment dat, le ştiam pe toate pe de rost. Ceea ce nu s-a întâmplat niciodată cu vreo poezie de-a lui Eminescu, sau orice altă compoziţie în versuri (exceptând colindele, pluguşoarele şi imnul – ante- şi postrevoluţionar).

Înainte de a merge la şcoală (iar la şcoală am mers înaintea vremii) am citit prima carte, în adevăratul sens al cuvântului: romanul Lassie vine acasă, de Eric Knight, pe a cărui pagină de gardă am scris pentru istorie: Citită de mine înainte de a merge la şcoală. Anul 19…. Întuneric. Căci, da, înainte de a merge la şcoală ştiam şi să scriu, cu nişte caractere mai mult hieroglifice decât alfabetice, dar totuşi scriam. Realizare care, un pic mai târziu, mi-a adus prima mea notă din sistemul de învăţământ: 4 (patru) la caligrafie.

Apoi cărţile au început să curgă… Mă rog, ele stăteau locului în bibliotecă, dar eu am început să le parcurg ca un fluviu învolburat şi nerăbdător să se verse-n mare. Primele au fost cărţile de poveşti, poate cele mai frumoase care există pe faţa pământului. Spun asta nu pentru că erau, cum ar veni, ale mele, ci pentru că – în opinia mea – o copilărie fără poveştile nemuritoare ale lumii e o copilărie seacă. Româneşti, aromâne, macedonene, germane, nordice, franceze, japoneze, chinezeşti, ruseşti, sud-americane sau, desigur, miturile Greciei antice – toate îşi au farmecul lor inegalabil. Dac-ar fi să recomand o lectură obligatorie, astea ar fi cu siguranţă: poveştile lumii. Dar, pe de altă parte, nu cred că există lecturi obligatorii. Obligatoriu este doar să citeşti.

În ideea asta, nimeni nu mi-a spus vreodată ce să citesc. Nici când am traversat o criză existenţială, fiind de-a dreptul obsedat de cărţile lui taică-miu despre extratereştri şi Zona 51, iar imediat după mi-am găsit fericirea într-un dictionar de antonime… Sigur, pentru vacanţele de vară primeam de la şcoală liste de lecturi, dar le includeam printre cărţile “mele” în mod cu totul şi cu totul spontan. Mereu am citit ce-am vrut şi nimeni nu mi-a pus niciodată piedici. Singura carte cu care m-au bătut la cap nişte oameni a fost La Medeleni, drept pentru care n-am citit-o niciodată.

Cărţile sunt o parte importantă a vieţii mele şi îmi place să vorbesc despre ele cu oricine îmi împărtăşeşte pasiunea. Cu toate astea, nu sunt sigur c-aş fi atât de entuziasmat de o întâlnire faţă-n faţă cu autorii de cărţi. Pentru un autograf pe-o ediţie princeps – poate, dar mi-e teamă că o discuţie despre un subiect anume m-ar dezamăgi. La urma urmei, dacă scriitorii s-ar exprima mai bine în viu grai, atunci n-ar mai scrie cărţi, ci s-ar apuca de oratorie şi lobbying, nu? În plus, omul din faţa reflectoarelor s-a dovedit a fi, de multe ori, altul decât cel din spatele rândurilor tipărite.

Din păcate, mai apuc să citesc doar când Flippy prinde două-trei ore de somn la amiază. E puţin faţă de alte vremuri, dar parcă momentele în care mă rup de agitaţia de zi cu zi sunt astfel şi mai gustate – în liniştea living-ului meu însorit.

Comments

  1. Eu am stiut doar sa citesc, nu sa si scriu, cand m-am dus la scoala, iar temele de caligrafie au fost un chin pt mine mai mult acasa decat la scoala, pt ca la ele m-a supravegheat mama, care a incalcat drepturile oamenilor muncii, dupa parerea mea, in acea perioada a anului 1 si a primelor 2 trimestre ale clasei 2, de-a lungul carora m-a supravegheat la teme, si chiar daca incercam sa ii spun ca ma dor degetele, incepand asa sa oftez, si sa cer o pauza garantata prin recomandarile Org Internationale a Oamenilor Muncii, ea imi radea in nas si-mi rupea foaia si ma punea sa o iau de la capat…dar asta a fost numai pana cand chiar am invatat sa scriu asa in propozitii si am inceput sa scriu compuneri…cand a vazut ce compuneri lungi aveam de gand sa scriu, gata, a renuntat si ea la orice supraveghere, au renuntat si profesorii sa le mai citeasca integral pt a le cotecta mai la detaliu, zau, am scapat ! Tot ce a trebuit sa fac pt asta a fost sa incep sa scriu eseuri intinse pe minim 4 pagini la inceput, crescand ulterior la 6, in sc medie generala, si culminand cu 8 pagini per un singur subiect la Bac, si de atunci din clasa a 2a incolo, am primit invariabil nota 8 la orice avea drept tema sau subiect de examen scris sub forma de eseu ! Inclusiv o posibila materie mai stiintifica, daca era de raspuns cu eseu si nu cu bifat casute, sau nu de raspuns asa concret cu 1 cuvant sau 1 cifra, gata, aveam garantat nota 8 ! Oriunde, oricand, pe orice limba chiar, si la materiile de lb straine adica daca aveam de scris o compunere !

    1. Dar acum nu stiu daca mai merge asa…ca de cand exista bloguri, lumea vrea comentarii scurte si la obiect…zau, eu nu cred ca as fi reusit sa iau Bacul daca ar fi existat blogosfera de lb romana pe atunci ! Ca si profesorii si curriculum-ul s-au mai moddernizat de cand cu WordPress pt toti !

      1. Mda, dar vrea si comentarii capabile sa transmita o informatie (interesanta, nu neaparat utila) si nu multi sunt in stare de asa ceva.

        …si nu care cumva sa te simti vizat, ca nu ma refer la tine.

  2. On topic, si eu am fost si chiar si cred ca raman fan al povestilor nemuritoare ale lumii, numai ca la un moment dat mi s-au parut ca alea principale seamana, plus m-am luat cu alte chestii, asa ca nu am stat sa caut unele mai inedite, mai originale, si chiar am pierdut destule, despre care aflu si azi, si chiar ma bucur daca gasesc una mai interesanta, de ex unele asiatice, unele polineziene, unele nativ-indigen-americane, unele mi se par ff misto de descoperit…nu ca nu ar avea niste elemente larg comune si ele, re functii principale,insa uneori se pune un altfel de accent sau o altfel de perspectiva pe relatia cu natura si alteori si relatiile cu regnul animal aduc perspective interesante, sau maniere de relationare mai inedite, sau prezinta animale poate mai necunoscute in UE, cu alte roluri si functii, chiar daca unii autori britanici mai familiari cu coloniile au adresat deja de ex anumite aspecte aparent mai inedite, ca de ex intelepciunea iepurelui, nu doar anxietatea lui, dar astea deja sunt cunoscute si in UE…insa unele zeitati sau animale vulcanice sau insulare polineziene sau montane africane (fiind si mai greu accesibile chiar de catre colonisti), nu sunt mereu asa de cunoscute…si mie imi place sa descopar basme noi si azi.

  3. Plus tot on topic, mie tata si mama chiar mi-au recomandat in mod activ niste carti asa cam intre varsta de 7 si 13 ani, nu ff des, doar asa poate cateva numarabile pe degete, pe care mereu le-am gasit ff adecvate si placut personalizate, si acum tin minte pe fiecare si cum si cand mi-au fost recomandate, chiar daca nu le-am citit imediat pe unele, dar le-am citit mai tarziu, dar toate mi-au placut si chiar mi-au deschis perspective noi, despre care poate ca nu as fi aflat de unul singur, ca eu am citit in general cam de-a valma, chiar daca pot identifica niste faze de preferinte si interese, insa altfel nu am avut o indrumare speciala. Desi am avut acces la biblioteci, atat personala familiala acasa, cat si la cele publice si scolare. Si acasa mama si tata pusesera pt mine pe raftul de jos carti pt copii usor accesibile mie, pe care tin minte ca erau acolo inca de pe cand incepusem sa stiu sa citesc si ma asteptau. Plus nu am absolut nici o amintire cu mama sau tata citindu-mi povesti, desi mama mi-a zis ca mi-au citit, insa daca am invatat sa citesc singur asa destul de devreme, pe urma citeam singur, singura amintire pe care o am cu un parinte si cititul era cand tocmai invatam literele din ziaralaturi de tata si atunci stateam la el pe genunchi si citeam ziarul amandoi, de fapt eu incercam sa silabisesc cu voce tare, si el mai completa cate o silaba sau o litera, sau chiar zicea un cuvant intreg in timp ce eu ma uitam la cuvant si incepeam sa inteleg cum se potriveste, si asta e de un pic tocmai inainte sa implinesc 5 ani, dar de pe la 4 ani pana cam pana la 5 ani, mai am amintiri cu tata si cu mama, (si cu bunica, si cu gradinita), insa nu cum imi citea cineva, ci alte evenimente mult mai dramatic si dinamic interesante ! Dar oricum nu cred ca am stiut sa citesc bine bine fix la 5 ani, ci poate pe la 5 ani jumate, insa tot nu tin minte vreo imagine asa cu tata sau mama cu o carte in mana citindu-mie o poveste in timp ce eu stateam si doar ascultam. Tin minte ca ascultam povesti la radio si de pe caseta, dar singur.

  4. Nu stiu de ce nu am indraznit sa scriu la mine pe blog articole principale despre carti, doar in comentarii pe la altii sau chiar si la mine pe blog, dar tot in comentarii de raspuns ! Cred ca e o chestie pe jumate pt ca am o relatie absolut clar fetishista cu obiectul carte plus pe de alta parte respect totusi literatura si imi dau seama cat de ignorant sunt fata de ea, cat si fata de activitatea de a citi mai organizat riguros, chiar si de placere, dar sa fie riguros, nu ritualistic pervers ! Zau, am un fix cu morala, si cu tinuta in public, plus cu actul educativ, inclusiv in presa, si sunt anumite chestii despre care nu doresc sa-mi asum eu raspunderea editoriala de blogger principal pt asa ceva ! Si precis nu imi identific blogul meu ca unul artistic creativ, ca in cazul asta ar mai exista o latitudine re incalcari de granite de morala, il mentin la un nivel de vaga popularizare in stil infotainment noncomercial, (desi nici nu exista infotainment noncomercial, infotainmentul fiind prin definitie comercial, insa am decretat eu ca masura extraordinara constitutionala dictatoriala ca exista), insa nu imi iau nici raspundere jurnalistica propriu zisa, ca in jurnalism raspunderea educativa si morala e si mai mare ! Sa nu cumva sa dea vina cineva pe mine ca am influentat sau mai rau, am corupt vreun tineret, sau am influentat pe cineva chiar si adult,
    inclusiv si politic sau comercial, nu numai educativ, ca fac infarct de stress daca ma voi gasi vreodata in aceasta situatie !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *