Regăsire

Care este cadoul pentru cineva care are nevoie de singurul lucru ce nu i-l poţi da?…
Până pe la sfârşitul gimnaziului, Crăciunul a fost pentru mine sărbătoarea totală. Peste V. şi peste mine curgeau cadourile. “Curgeau” nu neapărat pentru că erau multe (deşi, dacă-mi amintesc bine, într-un a fost un Mosh demenţial), ci mai ales pentru că – aproape de fiecare dată – ne depăşeau aşteptările. Părea că Moşul venea cu nişte upgrade-uri serioase la lucrurile înşirate pe lista lui.
Apoi sărbătoarea a intrat într-un discret con de umbră. Balanţa Moşului se reaşeza – venise timpul să “produc” şi eu ceva.
La început au fost nişte încercări timide, după sugestii preluate de la alţii. Era un chin să mergi cu întrebatul şi apoi să te întrebi tu, pe tine însuţi, ce-a vrut ăla să zică şi cum s-ar traduce în bugetul tău limitat. Cu timpul însă, am învăţat să pun cap la cap informaţii şi să-mi definesc propriile idei.
A fost momentul de comeback of Christmas, mai strălucitor decât până atunci. De data asta nu mă mai interesa dacă şi ce primeam, atât timp cât îl vedeam pe V. bucurându-se de partea lui şi pe ceilalţi tresărind de uimire la cadourile primite de la mine. Mi-am găsit adevărata mulţumire în plăcerea celorlalţi.
Acela a fost un Crăciun magnific… Umbla de multişor vorba prin târg că eu voi deveni ajutorul Moşului, dar atunci a devenit o certitudine. Ne-am strâns toţi în dormitorul lui V. (cândva şi al meu), într-un clar-obscur al luminiţelor din micul brad, în jurul bunicului [varianta antierou a lui Moş Crăciun, fiindcă el e un moş înalt, drept, suplu şi fără barbă, pe care vârsta l-a încoronat cu un magnific păr nins], ascultând cu sfinţenie povestea fiecărui cadou… Acela a fost un Crăciun unic.
De-atunci şi până azi s-au schimbat multe. De-atunci şi până azi s-a petrecut o dramă: dintre toate ideile mele, am pierdut una singură – cea mai importantă… Ideea cadoului pentru M.
Care este cadoul potrivit pentru o persoană care-şi doreşte singurul lucru ce nu i-l poţi oferi: viaţă?
Răspunsul este simplu: o altă viaţă. A mea.
Viaţa înseamnă sânge, dar ştiu că sângele meu n-ar ajuta-o cu nimic. Însă viaţa mea înseamnă experienţe şi am s-o fac părtaşă la ele. Marea ei aventură sunt acum drumurile periodice la Cluj. Dar eu o voi lua cu mine din străfundul mormintelor din Valea Regilor, până în vârful teribilului Hurakan Condor din parcul PortAventura şi de pe magnificul Charles Bridge de peste Vltava, până pe canalele pitoreşti ale Veneţiei Nordului – Brugges.
Cred că de fapt n-am pierdut niciodată ideea. Trebuia doar să caut mai atent şi s-o regăsesc într-o altă formă.
Prin urmare, cadoul lui M. de anul acesta va fi un jurnal complet al aventuri egiptene de la sfârşitul lui 2010.

P.S. Ăsta va fi şi cadoul vostru, fiindcă veţi putea citi totul aici. Începând de astăzi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *