Regăsiri

Recentele peregrinări prin ţară mi-au prilejuit reîntâlnirea cu câteva personaje despre care prietenii Cronicii ştiu deja unele lucruri.
De departe, cel mai emoţionant a fost să o descopăr pe coridoarele Institutului Oncologic din Cluj pe doamna Ichim (despre care amvorbit aici). Sincer, când am lăsat-o în pavilionul similar din Bacău, nu credeam că am s-o revăd vreodată – şi în viaţă. Dar după jumătate de an, deşi epuizată de cancerul neîndurător şi slăbită de tratamentele agresive şi de operaţii, femeia păstrează în privire acea încăpăţânare a omului decis să meargă până la capăt, cu orice preţ.

Şi am înţeles cât de mare poate fi acesta imediat ce am ghicit sub bluza largă infama pungă (din cauza citostaticelor şi a tratamentelor pentru durere – adevărate tranchilizante – mare parte dintre bolnavii de cancer suferă de constipaţie cronică sau, în cazurile mai complicate, fac ocluzii intestinale, care necesită operaţii şi soluţii extreme: punga, anusul contra naturii).
E ultimul sacrificiu pe care l-a făcut, ultima bucăţică din corpul ei pe care a cedat-o duşmanului invizibil, înainte de capitulare. De-acum înainte, o ştim amândoi, e doar o chestiune de timp, dar femeia e hotărâtă să-i fure timpului şi ultima clipă posibilă – exemplu trist şi, totodată, impresionant de erou fără cauză…
Cea mai savuroasă a fost revederea cu D.V. (pe care l-am întâlnit prima dată în Grecia). Este client al Agenţiei şi am dat unul peste celălalt pe holurile clădirii. Eu l-am recunoscut primul şi a durat ceva până s-a întors mental pe plajele însorite ale Paraliei de-acum patru ani, ca să mă plaseze în context. Dar odată îndeplinite “formalităţile”, totul s-a transformat într-o captivantă poveste despre lume.
Omul acesta a călătorit enorm şi este o adevărată enciclopedie ambulantă. Totuşi, când îmi spune că visul lui este să ajungă la Machu Pichu, îl opresc. Aceasta e şi fantezia mea nerostită şi, dacă mai continuăm în ritmul ăsta, am să las totul baltă şi am să-l răpesc pe o terasă umbrită, unde să depănăm impresii din călătorii şi să facem planuri de aventură la nesfârşit.
Data trecută ne-am despărţit cu urări de revedere – şi s-au împlinit. Acum ne promitem o ieşire împreună…
Iar cea mai neaşteptată a fost întâlnirea cu Struţul (despre care am povestit aici) din curtea bunicilor. Mă aşteptam să fie pierdut undeva prin Italia – e stilul lui – dar iată că s-a întors acasă (literalmente, la maică-sa). E agent de vânzări/distribuitor prin Bacău; am dedus după Loganul MCV, forjat de 250.000 km şi colat cu abţibilduri de firmă, pe care îl conduce. Oare ar trebui să-l întreb dacă, pentru prima dată în viaţa lui, face şi el cinste cu un suc? Neah, perspectiva unui Struţ independent financiar parcă n-are niciun haz…
Dar cireaşa de pe tort a constituit-o vizita la V., la centru. A reacţionat mult mai bine decât mă aşteptam şi sper că s-a bucurat mai mult pentru că a văzut o figură familiară şi nu pentru o eventuală plecare acasă. Oricum ar fi fost, asistentele m-au asigurat că îl ţin suficient de ocupat ca să nu lâncezeasă în gânduri negre. Of, biet suflet, dac-ai şti cât noroc ai, paradoxal, că nu eşti acasă, că eşti departe de şi mai multă durere şi tristeţe…
Oamenii vin şi se duc, într-un du-te-vino fără cap şi fără coadă, care transformă viaţa într-un caleidoscop fermecător.

Comments

  1. Macar cu atat sa te alegi la cat de nasoala e toata situatia.
    Total off-topic, am avut si eu caleidoscop din asta cu fragmente de sticla si oglinzi. Mi-a torturat copilaria din momentul in care am aflat ca fiecare combinatie de model e unica. Il puneam cu mare grija jos si-l ridicam cu la fel de mare, ca sa nu pierd nici o combinatie :).

  2. Am uitat sa intreb, cand mergi in Machu Pichu? Ca stiu ca tu nu esti genul sa vorbesti degeaba. Ma si gandeam ca ar fi o expeditie bine-meritata si absolut potrivita cu contextul. Adica merita luata in serios mai ales pe post “de tratament” anti-depresie. Mie unul imi place acel moment unic cand un “plan nebunesc” capata contur si substanta. Cand trece din virtual si real. E un moment scurt, ala in care incepi pe bune sa-l planuiesti. De atunci e cat se poate de “viu”. Pentru clipa aia traiesc. Fiindca am vazut ca de fapt ce-l mai greu e momentul in care-l scoti din imaginatie si incepi sa-l..concepi.

    1. Mestere, in contextul pe care il stii prea bine, asta e numai o fantezie. Momentan nu dispun de mine insumi, astfel incat sa zic mersi c-am reusit escapada pana la Viena…

  3. Eu ma refeream dupa. Cand ai sa dispui de tine. Mi se pare un mod de vindecare bun si cu semnificatii. Vorbesc serios, eu m-as gandi serios. In felul asta creezi si un pic de amintire pozitiva. Nu ma refer la cine stie ce calatorie initiatica, nu-s genul, nu prea le interpretez asa filozofic. Dar cand totul e super nasol si ai atins podeaua si mai jos nu se poate, mi se pare medicament curat sa-ti iei lumea in cap, spre capatul lumii, cu o tinta bine stabilita.

    1. De plecat sunt sigur c-am sa mai plec (chiar daca acum nu am un orizont de timp pentru asta). M. ar fi prima care mi-ar da impulsul asta.

      Dar la Machu Pichu… nu stiu sincer daca si cand voi ajunge. Ar fi incununarea aspiratiilor mele de calator/scriitor.

  4. Pai atunci trebuie neaparat sa ajungi. Vorbesc serios. In momentul in care chiar te gandesti sa o faci sa vezi cum sare din sfera de vis in sfera reala. De momentul asta ziceam ca-mi place. Atunci simt eu ca traiesc. Cand le fac sa se intample in pofida a tot.

    1. Stiu momentul acela. L-am trait de fiecare data inaintea unei plecari.

      Iar Machu Pichu va deveni realitate. Doar stii ca eu nu m-aprind decat dupa lucruri palpabile (gen Batman :))))) )

    2. Mai tata, eu nu l-as palpa pe Batman, zau asa! :)) Il iubesc…da' de la distanta.
      Pai asta incurajam ca o baba aici! :D. Sustin, aplaud si pisalogesc. Daca asta e ce-ti doresti pai fa-o. Pariez ca nici nu-i greu. Rabdare si timp sa ai :D.

  5. Am aterizat si eu pe aici. Si m-aprins repede lectura….cred ca mai sunt multe pagini de descoperit ca sa inteleg anumite imprejurari …..

  6. Imi este tot mai greu sa citesc despre unele amanunte din vietile celor atat de grav bolnavi. Si cu toate astea, devorez fiecare cuvant.

  7. Am citit. Am tot umblat prin spitale in ultimii ani. M-e foarte familiar mediul insa totusi…nu acesta.
    Ne “cunoastem” de prea putin timp ca sa inteleg. Dar sper sa se intample…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *