Rugăciune

O viaţă de om, două cuvinte.

E o seară de iarnă pustie şi rece. Oamenii s-au închis în casele înţepenite de frig. Pentru cei mai mulţi, ziua s-a încheiat şi, până la venirea dimineţii, nu le mai rămâne altceva decât să tragă un somn bun, în liniştea caldă a dormitorului.

Până şi ceasul indică alene că e aproape zece seara. Timpul însuşi se pregăteşte de odihnă. Altădată argint viu nestăpânit, curge acum tot mai greu, ca o pastă vâscoasă, în care secundele se întind la nesfârşit.
Undeva, în noapte, două uşi se deschid trântite. Nemişcarea albă de afară se contopeşte cu încremenirea la fel de albă a neoanelor dinăuntru. Din împreunarea lor se naşte o siluetă, care poartă pe braţe un copil. E un bărbat cu hainele răvăşite; din ochii lui înţelegi că doar disperarea poate răvăşi astfel un om. Iar fiinţa din mâinile sale e abia ceva mai mult decât un boţ de viaţă, pierdut între nişte pijamale.
Bărbatul urlă, se zbate şi cere ajutor. În mintea lui, golită dintr-o dată de orice, e un vacarm asurzitor. Dragostea nemăsurată pentru fiinţa ce-o are cu el ţipă deznădăjduită; ultimile sclipiri de luciditate ale omului obişnuit să aibă totul sub control dispar într-un vaiet prelung; braţele tot mai obosite îşi plâng slăbiciunea care le cuprinde – toate în mintea lui. Şi numai acolo.
Căci altfel omul e mut şi aproape redus la neputinţă de pustietatea din jurul lui. În spate, uşile se închid cu bufnet şi zgomotul se sparge de pereţii de faianţă. De undeva, printr-o uşă nebănuită, apare o umbră speriată. Cele două arătări se privesc mute: ochii bărbatului ard de durere nerostită, ochii umbrei ard de nesomn. Bărbatul dă să facă un pas, dar nu reuşeşte. Efortul e prea mare. În schimb, cu de la sine putere, mâinile ridică trupul copilului, într-un gest de implorare care spune totul. Din inerţia mişcării, capul celui purtat pe braţe se întoarce şi el, doar ca să descopere chipul adormit al unei femei.
Umbra se apropie şi capătă formă şi culoare. Tot o femeie – într-un halat vişiniu, de statură potrivită, cu ochelari mari şi groşi, dincolo de care se ghicesc ochii cuprinşi de cearcăne. Privirea-i coboară către fiinţa firavă, slabă şi trasă la faţă, ce pare un copil plăpând căzut într-un somn adânc. Nefiresc de adânc. O mângâie uşor pe frunte, după care-l caută iarăşi pe bărbatul vlăguit şi-i zâmbeşte.
Sau poate e doar un surâs şters, ori numai o festă jucată de lumina ciudată. Nu contează, fiindcă omul reacţionează imediat: clipeşte şi ochii se redeschid ceva mai liniştiţi. Chiar dacă e tot acolo, disperarea seamănă mai mult cu o îngrijorare stăpânită. Până şi buzele găsesc resurse să îngaime două cuvinte:
Vă rog…
Femeia se întoarce pe călcâie, se îndepărtează, redevine umbră şi dispare. Secundele trec chinuitor, de parcă timpul ar fi un aliment greu digerabil. Apoi umbra reapare şi, în spatele ei, alte umbre. Se apropie toate şi capătă iarăşi forme, culori, rosturi. Femeia cu ochelari îl prinde pe bărbat de braţ, protector, şi omul simte că pământul îi fuge de sub picioare.
Dintr-odată, timpul e resuscitat la viaţă şi începe să alerge nebunesc. Ca şi cum ar fi alunecat pe o coajă de banană, ar fi căzut cu capul de pământ şi toate simţurile s-ar fi trezit în acelaşi timp.
Dintr-odată, e tăcere deplină. În mintea bărbatului nu se mai aude nimic. Dar numai acolo e linişte, fiindcă în jur e un vacarm de nedescris. Cineva i-a luat greutatea din braţe şi a întins-o pe un pat. Altcineva verifică fiinţa adormită şi dă instrucţiuni. Un tânăr se apropie cu o măsuţă mobilă, pe care sunt înşirate pungi şi flacoane. Femeia cu ochelari îl trage spre o canapea. Se aşează, dar i se pare că el nu face, de fapt, nimic. În mâini simte ceva cald şi descoperă cu surprindere un pahar de ceai aburind în palmele lui, care sunt în palmele femeii. Ridică ochii şi vede cât se poate de clar zâmbetul de mai înainte.
Se privesc muţi: ochii lui ard de durere, ai ei de speranţă. Din ochii lui răzbat ore, zile, săptămâni, luni şi ani de luptă pentru viaţă, din ai ei dârzenia în faţa morţii. Buzele lui se străduie să găsească iar cuvinte, ale ei duc treaba până la capăt:
Eu vă rog…

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *