(s)curs de vânzări

Teoria altora şi practica românilor.
De când mă ştiu am vândut câte ceva. Totul a început cel mai probabil cu spovedania aceea eşuată (prima şi ultima) din vremurile claselor primare, când l-am minţit pe preot şi mi-am vândut sufletul întunericului. Mai târziu, le-am vândut gogoşi alor mei cum că eu nu-mi iroseam nopţile şi banii în căutarea unei iubiri chinuite. Apoi a trebuit să mă vând pe mine însumi, ca să-mi câştig pâinea. Şi, când în sfârşit cineva a găsit ceva interesant în CV-ul meu, a trebuit să vând diverse lucruri. De la apartamente, până la excursii în China şi creioane fermecate… la cursurile de vânzări.

Pentru că asta reprezint eu pentru societatea modernă: mai mult decât o pată de întuneric – un om de vânzări.
Prin urmare sunt (poate prea) familiarizat cu multitudinea de cursuri de vânzări, training-uri pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi cărţi automotivaţionale. Majoritatea cărora vin de la americani [în contrapartidă cu ploile care (nu prea mai) vin de la ruşi], aşadar dintr-o societate evoluată, care trăieşte şi se dezvoltă în baza unor premise încă SF pentru Românica noastră de aur.
Una dintre ele fiind aceea că, dacă vorbeşti clar, răspicat şi sigur pe ceea ce vrei/ceri, ţi se va răspunde la fel. Corolar: dacă discuţia pentru stabilirea unei întâlniri se termină ceva de genul Bine, domnule X, atunci ne vedem joi, la ora 16.00, tu poţi să fii sigur că ţi-ai asigurat o întâlnire, deoarece domnul X şi-a notat în agendă că într-o anume zi de joi, într-o dup-amiază însorită, se va vedea cu un necunoscut de la care nu vrea nimic.
Well, isn’t that cute?… But it’s WROOOOONG! (dacă vă mai amintiţi de Two Stupid Dogs)
Cum în Românica se poate orice, adică fix pe dos decât în lumile civilizate, eu am ajuns să fiu suspicios pe clienţii care-mi răspund din prima: Dacă vreţi să ne întâlnim, haideţi să ne vedem în ziua de…, la ora h. Când văd [nu ştiaţi că unii văd sunete?]atâta disponibilitate, nu mă gândesc decât că omul şi-a pus într-adevăr un memento: să nu fie la birou la ora respectivă.
Mai degrabă îi prefer pe cei care se codesc să dea un răspuns şi reacţionează doar când vin eu cu o sugestie: Hmm, în principiu sunt la birou, dar nu vă pot spune sigur acum… Haideţi să programăm pentru atunci, dar să ne auzim cu o jumătate de oră înainte pentru siguranţă. Asta înseamnă că omul e conştient de programul său, dar – şi mai important – înţelege că şi timpul meu e valoros, chiar dacă nu pentru el.
Până acum, am întâlnit prea puţini clienţi care să aibă într-adevăr agenda despre care vorbesc, cu aerul cel mai firesc din lume, cărţile de vânzări ale altora.

Comments

  1. Eu cred ca n-am invatat inca sa ne prefacem a fi foarte ocupati cand nu prea suntem 😉 La asta nu te-ai gandit?
    Stiu cam ce se pune problema la cursuri de gen. Am trecut pe la unul, in asigurari. Sa spun ca m-a deceptionat mentalitatea? Daca vreau sa fac o asigurare sau sa cumpar ceva, nu trebuie sa vina cineva sa ma convinga. O fac fiindca vad eu necesitatea. Nu fiindca imi baga asta in cap cineva. Cel putin asa sunt eu.

  2. Este destul de greu sa iti dai seama la telefon cu ce fel de om ai de a face. Nu poti decat sa speri ca se va tine de cuvant.
    Eu nu ma pricep sa vand nici macar un pix. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *