Semne

670---Maximum-70Primul semn i s-a arătat lui taică-miu undeva între două localităţi cu rezonanţă toponimică – Podu Iloaiei şi Târgu Frumos –, sub forma unui indicator de circulaţie; concret, o restricţie de viteză de 70 km/h, căreia taică-miu nu i-a dat foarte mare atenţie.

Map

Al doilea semn i s-a arătat puţin după aceea, sub forma semnalelor unui poliţist care i-a cerut să tragă pe dreapta, pe motiv că a depăşit limita de viteză cu nu mai mult, dar nici mai puţin de 60 km/h faţă de reglementarea sectorului de drum respectiv.

Al treilea semn a fost, mai degrabă, in absentia, respectiv permisul de conducere, care, pentru următoarele trei luni, va sta în fişetul unei secţii de poliţie.

Pentru un om care tocmai şi-a luat maşină nouă, albă şi strălucitoare ca o navetă spaţială, a fost – fără îndoială – cel mai “bun” lucru ce i se putea întâmpla. Însă, adevărata pierdere este pentru el nu imposibilitatea de a se bucura de noua achiziţie până la iarnă, ci faptul că, fără maşină, îi va fi mult mai greu să ajungă la cimitir.

Astăzi [însemnarea a fost scrisă ieri, 08.08.2013, însă, din considerente tehnice, am reuşit s-o postez abia azi dimineaţă] se împlineşte fix un an de când bietul om a fost nevoit să treacă prin cea mai cumplită experienţă a lui: să-şi înmormânteze dragostea de-o viaţă. De-atunci, din acea zi senină şi, totodată, atât de neagră, se duce în fiecare zi la mormântul lui M., pe care-l îngrijeşte ca pe ochii din cap. Astă iarnă, în timpul zăpezilor grele, în timp ce unele cruci abia se mai vedeau sub linţoliul de omăt, monumentul funerar sclipea de curăţenie, ca şi cum o cupolă nevăzută l-ar fi separat şi protejat de intemperii. Acum, vara, lespedea este mereu înconjurată cu flori proaspete, care mai alungă prin culoarea lor amarul locului.

Dacă nu este plecat pe undeva, taică-miu este în fiecare seară la cimitir. Atât de mare este dragostea pentru cea care şi-a găsit locul de veci acolo, încât bărbatul a început să se neglijeze pe el însuşi ca să fie aproape măcar de umbra femeii pe care a pierdut-o. Puţine sunt zilele în care înserarea îl găseşte în altă parte decât la cimitir şi, când într-un final ajunge acasă, pentru celelalte treburi pare că nu mai este timp.

La cum o ştiu eu pe M., sunt sigur c-ar fi fost prima care l-ar fi tras de mânecă, rugându-l s-o mai lase pe ea şi să mai aibă grijă şi de el însuşi. Dar aşa, cum M. nu mai e aici, mă întreb dacă acesta – suspendarea permisului pentru trei luni şi, implicit, pierderea accesului la maşina vitală pentru a ajunge la cimitir – nu e un semn de la ea…

Comments

  1. 🙂 Dragostea adevarata este ceva tot mai rar intalnit. E trista postarea ta, dar in acelasi timp mi-a adus si un zambet pe fata. Tatal tau face ceea ce orice om indragostit ar face pentru fiinta pe care a pierdut-o.

  2. eu, egoist, nu pot sa comentez decat ca uite de aia, din grija pt linistea si ordinea publica si a respectarii legilor de trafic de catre publicul larg, doresc sa fiu cremat dupa deces, astfel incat sa nu fie nimeni tentat sa se neglijeze plus sa mai si incalce in mod nesabuit legile de trafic pt a vizita un eventual cavou mortuar dedicat mie, desi, ma rog, eu sper totodata sa si fiu ultimul supravietuitor din cercul persoanelor care ma pot aprecia pe mine, astfel incat riscul sa fie si mai mic, plus sa nu ma obosesc eu acolo in Rai sa stau la coada in audienta la vreun secretar al cabinetului lui D-zeu sa fac petitii pt functionarii ceresti sa aiba grija de cei ramasi in urma, in acest sens fiind chiar total de acord cu generozitatea laudabila a regeloui Ludovic al 14lea care a opinat in mod cu adevarat social responsabil, (si probabil apocrif, insa am sa incerc sa verific), “dupa mine, Potopul”

    1. aoleu, bine ca am verificat ca sa pot corecta eroarea ! Fraza “dupa mine potopul” a fost atribuita, intr-adevar apocrif, (adica legendar), regelui Ludovic al 15lea (nu al 14lea), care, in mod chiar pertinent a mai fost si supranumit Louis le Bien Aime (Ludovic cel larg indragit)…desi a mai fost atribuita si uneia din iubitele lui cele mai apreciate, d-na de Pompadour, care dansa nu stiu daca a fost chiar atat de larg indragita de popor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *