Sfidare

Bizonul şoselelor şi asigurările auto.
Înaintea weekend-ului prelungit-sărbătoresc, vineri, am terminat curăţenia de Paşte. Adică am dus maşinuţa albă la service, pentru schimbul de cauciucuri [În sfârşit, am renunţat la gumele de iarnă! Sper să nu revin cu o nouă însemnare şi să vă spun cum, la munte fiind, am tremurat pe un drum înzăpezit în mijlocul lui aprilie – fiindcă prognoza meteo înspre asta bate], şi apoi la spălătorie, pentru un tratament de revigorare.

În toată hala, maşinuţa albă şi un Calibra – unul dintre modelele mai vechi de la Opel, preferat în special de amatorii de tuning-uri. Pe măsură ce Sandero-ul meu îşi leapădă masca prăfuită [construită cu grijă tocmai de la prima ninsoare], trec în revistă însemnele specifice sezonului rece (cred eu) încheiat. Spoiler-ul faţă şi capota de la motor sunt pline de ciupituri de la pietricelele din aşa-zisul nisip antiderapant. Tocmai când îmi spun că maşinuţa are nevoie de o vopsea nouă, aud o voce în spate. Privesc peste umăr şi descopăr un pitziponc uscat ca o scovergă, înfăşurat în cârpele uni_sex – no_sex – no_identity de la Zara şi Kenvelo, ascuns după nelipsiţii ochelari de soare tip faţă-de-muscă mai mari decât capul său roşcovan – fără îndoială proprietarul celeilalte maşini.
Îi răspund, amabil, dar suficient de evaziv cât să se înţeleagă că nu caut conversaţie. Însă, probabil, tipul i-a pus pe băieţii de la spălătorie să-i ungă maşina cu toate pomezile şi-acum se plictiseşte. Urmează un scurt schimb de replici, cu un scop evident: şoferul de duminică, cu maşină străină second-hand rulată mai mult pe autostrăzile din Germania decât pe drumurile peticite ale României, vrea să-mi arate ce şmecher e el, în comparaţie cu mine, fraierul cu maşină românească.
Îi ţin hangul apatic, fiindcă altceva n-am de făcut. Discuţia trece de la vopseaua mea sărită, la maşina lui vopsită pe calculator (ştiut fiind că românii vopsesc maşinile cu pensula, la ora de desen), apoi la asigurări auto.
Omul trăncăneşte întruna, dar eu l-am pierdut, cu gândul la propriile-mi poliţe: am şi Casco pe lângă RCA, dar – bineînţeles – nu la acelaşi asigurator, fiindcă ar fi fost prea simplu. În ciuda celor patru ani de şoferie fără evenimente notabile (câte-o amendă din când în când, just for fun), vârsta mea fragedă mă încadrează în categoria şoferilor cu risc. Prin urmare, fiind considerat un pericol public, a trebuit să caut destul de mult până să găsesc o ofertă de RCA care să nu fie ridicol de scumpă…
Poate era mai bine să fi urmat sfatul unui prieten şi să-mi iau un RCA ieftin de pe net, că tipul e foarte mulţumit: face plata online, primeşte poliţa pe mail, apoi nu-şi face griji că-i expiră, fiindcă au grijă “băieţii” să-i trimită mesaj de avertizare. El foloseşte metoda asta de vreo doi ani – dar parcă farmecul vieţii stă mai mult în înteracţiunea clasică, direct cu asiguratorul. Cum altfel aş fi putut asista la convorbirea extrem de savuroasă dintre un agent de asigurări [unul dintre colegii tipei care mi-a reînnoit RCA-ul în martie] şi o cunoştinţă (de-a lui), ce tocmai fusese oprită de poliţie pentru depăşire de viteză? A fost interesant să-i ascult uneltind împotriva celor de la rutieră, dar momentul cu adevărat distractiv a venit pe final, când vinovatul a recunoscut că a fost oprit oarecum întemeiat, radarul înregistrându-l cu 135 km/h în localitate…
Ies brusc din reverie când prind din vânt că insolitului meu interlocutor îi expiră RCA-ul şi n-are de gând să-l înnoiască. Nu admite să fie contrazis pe tema asta, iar argumentele sunt categorice:
În primul rând, pe el nu-l păcăleşte nimeni să arunce banii aiurea. Are el un prieten care lucrează în asigurări şi s-a convins de la el că chestia cu asigurările e prosteală pe faţă… În general, într-o discuţie poliţist-bizon, dă bine ca acesta din urmă să amintească de o relaţie de la asigurări, hârşit în domeniul penalizărilor, amenzilor, accidentelor etc. [Exact ce spuneam mai sus]
Apoi, el n-are nevoie de RCA. Ştie el cum se circulă în România şi e capabil să-şi poarte singur de grijă, să nu-şi boţească maşina… Îi amintesc că poliţa nu-l despăgubeşte pe el, ci pe o eventuală victimă a unui accident incident provocat de el, dar omul se înverşunează şi mai tare. Cu o vehemenţă tipic bizonească, mă asigură că n-are cum să i se întâmple tocmai lui beleaua. Bine, dar dacă involuntar… Exclus!
Din acelaşi motiv, faptul că RCA-ul e obligatoriu devine un detaliu nesemnificativ. I se rupe lui de gabori, că până acuma nu l-a oprit nimeni şi merge pe străzi liber ca pasărea cerului.
Adică şi fără rovinietă. Când s-au anunţat rovinietele electronice şi instalarea camerelor de luat vederi, a fost puţin îngrijorat. Apoi a citit undeva, pe net, că aproape jumătate din şoferii din România nu au roviniete electronice şi a revenit la atitudinea sfidătoare. Doar n-o să amendeze ăştia juma’ de ţară, ce dracu’! Stai tu liniştit, că-i an electoral şi gaborii or să fie cuminţi. Iar la anu’ om mai vedea…
Ajuns la capătul pledoariei sale, discuţia se poticneşte. Oare e momentul să-i spun că pe două dintre principalele bulevarde din Iaşi – Independenţei şi Păcurari – sunt filtre de poliţie?

Comments

  1. Nu, nu, lasa-l, bine ca nu i-ai spus, ca asa se face educatia, cu banu' :)). Si ticalos cinic ce esti, n-ai zis nimic gigea de masina lui ca sa aiba si el un moment unic de fericire?

  2. oftopic: sa stii ca imi place culoarea din background… s-ar putea sa o imprumut si eu. as vrea sa-mi deschid putin blogul la colorit…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *