Stoker (2013)

MV5BMjI3MTM5ODI5MV5BMl5BanBnXkFtZTcwMjE1Mzc4OA@@._V1_SX214_Richard Stoker – soţul Evelynei, tatăl Indiei şi fratele mai mare al lui Charlie – moare într-un accident de maşină. La înmormântare, toată lumea pare devastată, cu excepţia lui Charlie, un dandy rătăcitor prin lume, care afişează o relaxare stranie. După ce atmosfera apăsătoare a funeraliilor se mai limpezeşte, în casa familiei Stoker rămân doar Evelyn (Nicole Kidman), India (Mia Wasikowska) şi Charlie (Matthew Goode). Între cei trei se creează o relaţie ciudată şi, pe măsură ce emoţiile devin tot mai puternice, la fel se întâmplă cu sexul şi violenţa.

În centrul acestui triunghi se află India Stoker, o tânără cu veleităţi artistice, dar extrem de retrasă. Odată cu apariţia lui Charlie, adevărata natură a fetei iese la lumină. Pornirile de criminal cu sânge rece ale unchiului său stârnesc o atracţie nebănuită în India şi o plăcere perversă la vederea morţii.

Transformarea aceasta este redată de regizorul Park Chan-wook (un sud-coreean influenţat artistic de Alfred Hitchcock, aflat la primul său film în limba engleză) şi de scenaristul Wentworth Miller (Prison Break anyone?) într-o manieră neliniştitoare, prin metafore vizuale (un păianjen explorează piciorul Indiei, pierzându-se în ascunzişul fustei, ca apoi să o vedem pe fată provocându-şi singură plăcere sub duş, în timp ce rememorează o crimă abia petrecută), în defavoarea scenelor de violenţă explicită.

La un moment, poate părea că filmul este mai puţin despre ceea ce se întâmplă efectiv pe ecran şi mai mult despre abilităţile artistice ale lui Chan-wook. Echilibrul este dat, însă, de prestaţiile actorilor. Nicole Kidman este iarăşi femeia uşor nevrotică, emanând dorinţă sexuală, Matthew Goode este un fel de păpuşă Ken malefică – perfectă la exterior, dar cu intenţii dintre cele mai sumbre în spatele ochilor albaştri, iar Mia Wasikowska este o combinaţie intrigantă de inocenţă şi sexualitate reprimată.

Filmul nu este foarte lung – puţin peste o oră şi jumătate. Dacă aveţi răbdare în primele 40-50 de minute, când firul narativ cam trenează, ultima parte este demnă de un thriller psihologic în toată puterea cuvântului.

Comments

  1. Aoleu, nu-mi place de Nicole Kidman in filme horror acum ca e asa mai matura. Adica atunci cand era mai tanara exista o anumita vulnerabilitate in ea care facea totul mai emotionant adecvat, insa mi se pare oarecum ridicol si oarecum nepotrivit sa te uiti la o persoana de peste 40 de ani care e clar asa de functionala, chiar si fara sa vrea, adica asta razbate oricum din prestatia d-nei Kidman, oricat de buna actrita ar fi, si sa incerci sa ti-o imaginezi ca posibil in vreun pericol sau chiar ca generatoare de vreun pericol, adica asa in situatii mai clar horror…dar asta nu tine de talentul actoricesc al dansei, pur si simplu tine de gen…si oricat o admira poate dansa pe d-na Betty Davis, totuis NU e si nici nu are cum sa fie de acel nivel sau in acel gen, pur si simplu s-a nascut in alta mentalitate atat temporala cat si geografica, efectiv NU are CUM sa poata sa captureze ce a reusit d-na Betty Davis la vremea ei, sau hai, chiar daca ar putea, probabil ar avea nevoie de un scenariu si de un regizor cu totul si cu totul speciale, altfel risca sa devina asa pastisa, ceva ridicol, oricum ceva nesatisfacator in cadrul acestui gen de film horror, si e pacat….desi desigur acum nu am sa interzic d-nei Kidman de a accepta sa joace in ce filme doreste cand si cum vrea, si nici nu aveam de gand sa interzic producatorilor de filme horror sa se gandeasca la d-na Kidman in decursul procesului lor de casting.

    (Dau Disclaimer ca nu am vazut filmul si nici macar la trailer nu m-am uitat, ci doar la imaginea care apare fixa in acest trailer).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *