The Contract (2006)

De-a v-aţi ascunselea prin pădure… cu împuşcături.
The Contract este ceea ce s-ar numi un slow-burning action movie.
Frank Carden (Morgan Freeman – RED, Invictus) este un ucigaş plătit căutat de toate agenţiile posibile şi imposibile din America, iar Ray Keene (John Cusack – 1408, 2012) este un tată ce se luptă să refacă legătura cu fiul său, după moartea destul de recentă a mamei acestuia. Cele trei personaje se întâlnesc prin forţa întâmplării, în mijlocul unei păduri – primul încercând să evadeze dintr-o maşină de poliţie, iar celelalte două fiind ieşite la o drumeţie ca între băieţi. Începe o lungă urmărire prin sălbăticie, între acoliţii lui Carden, care vor să-şi recupereze omul, şi grupul celor trei, condus de Ray, care vrea să-l predea pe fugar autorităţilor.

În condiţiile unui ritm nu foarte alert, punctul forte al filmului este interacţiunea dintre cei doi actori principali. Freeman este magistral (cum ne-a obişnuit, de altfel) prin calmul său şi vocea criminalului de treabă, iar Cusack este tipul aparent inofensiv, capabil de multe lucruri odată provocat.
Restul ingredientelor contează mai puţin. Avem parte de nelipsitele clinciuri dintre agenţii federali “de la centru” şi forţele de poliţie din teritoriu, replici ce se vor amuzante în momente dintre cele mai aiurea, obişnuita relaţie complicată dintre tatăl depăşit de situaţie şi fiul rebel etc.
Am avut un deja-vu cu A Lonely Place to Die, însă The Contract este un pic mai reuşit.

Comments

  1. Avand in vedere ce actori joaca in film, imi imaginez cat de bun e:)
    Din nefericire nu l-am vazut, o sa imi fac o lista cu cele mai bune recomandari si dupa ce termin cu licenta si examenele, o saptamana ma relaxez privind filme:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *