The Descendants (2011)

The Boys Are Back – doar că sunt fete.
Dacă aţi văzut – şi v-a plăcut – The Boys Are Back (2009), atunci şi The Descendants va fi pe gustul vostru. Iar dacă nu l-aţi văzut, n-aveţi absolut niciun motiv să nu vă placă ultima apariţie a lui George Clooney.
Matt King (Clooney) ajunge într-un moment de răscruce în viaţa sa, până atunci lipsită de griji, pe una dintre insulele arhipelagului Hawaii: soţia lui intră în comă (fără nicio prognoză de recuperare) în urma unui accident de navigaţie, iar el se trezeşte singurul responsabil pentru viitorul celor două fete – Alex (17), o rebelă fără cauză, şi Scottie (10), cu care, după cum singur recunoaşte, Matt nu ştie ce să facă. Toate acestea la numai câteva zile înaintea unei decizii foarte importante: King este împuternicitul întregii familiei (una cu vechi şi numeroase rădăcini în insule [să număraţi, de curiozitate, verişorii enumeraţi pe genericul de final]) pentru vânzarea unui teren de 12.000 de acri, într-o tranzacţie ce poate valoare şi un miliard de dolari[…]
Mai mult nu vă dezvălui din această dramă de familie, presărată cu momente comice savuroase. Cred că e suficient să vă spun că The Descendants a câştigat două Globuri de Aur (pentru cea mai bună dramă şi pentru cel mai bun actor în rol principal), devenind un candidat serios la Oscaruri.
Dar… Dacă tot mai vreţi nişte detalii, hai să vedem: ritmul acţiunii este unul liniştit (aşa cum ne imaginăm cu toţii viaţa în paradisul hawaiian – cu mai puţină adrenalină), condus pe alocuri de naraţiunea din off a lui Clooney; cadrele cu peisajele insulare sunt superbe; coloana sonoră este una specifică locului; personajele ce animă decorurile sunt credibile şi pitoreşti. Chiar dacă, în afară de Clooney, numele celorlalţi actori nu ne spun prea multe (apariţiile lui Robert Forster, Beau Bridges sau Judy Greer nu influenţează în mod semnificativ filmul), fiecare aduce un plus personajului pe care îl interpretează. Cât despre the leading man, de data aceasta Clooney nu mai este gentleman-ul carismatic (vezi The Ides of March, Up in the Air) cu care ne-am obişnuit, ci doar un omuleţ între două vârste, trist şi hazliu totodată. Adică, pur şi simplu, un om – poate – una dintre cele mai reuşite ipostaze în care l-am văzut pe Clooney pe ecran. Văzându-l pe Matt King cum aleargă după bărbatul care… hmm, dar am spus că nu vă dezvălui chiar toată intriga… aşadar, văzându-l pe King alergând pe plaja hawaiiană, te întrebi cum a fost posibil ca acelaşi om să întruchipeze fiasco-ul pe două picioare numit Batman (& Robin).
Un film în care un om moare şi două fete îşi pierd mama, dar care are – însă – abilitatea să te facă să înţelegi, chiar şi în aceste condiţii, că viaţa merită trăită. Cei rămaşi în urmă, găsesc împreună puterea de a se strânge pe o canapea şi de a privi înainte. Nu există sfârşit, ci doar noi începuturi.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *