The Sitter (2011)

From the star of Superbad, a super-bad movie.
Singurul motiv pentru care m-am aşezat în faţa televizorului ca să văd The Sitter a fost Jonah Hill. După agitaţia produsă de Superbadşi apariţia eficientă din Moneyball, mă gândeam că trebuie să urmeze ceva care să dea totul peste cap. Şi nu m-am înşelat: filmul începe cu o tanti blondă dată la propriu peste cap de Noah Griffith (Jonah Hill), tipul prea umflat şi prea lameca să fie demn de prietenia unei bunăciuni, dar îndeajuns de priceput ca aceasta să-l lase să-i facă un sex oral. Yeah, right

Singurul motiv pentru am urmărit filmul până la final a fost să văd câte alte asemenea momente lamentabile poate oferi The Sitter. Ei bine, mai multe decât era necesar…În mod normal, ideea atât de uzitată a copiilor care fac tot felul de trăznăi ar fi prilejul ideal pentru clişeele şi mai uzate ale Hollywood-ului. De data asta, însă, ni se propun nişte întâmplări aproape inedite prin neverosimilul lor: un puşti hispano adoptat, care aruncă în aer toalete; un alb tupeist care intră peste noapte într-un gang de afro; trei copii în pijamale [mă rog, doar unul dintre ei – cel cu obsesia pentru WC-uri] care se arată pe la tot felul de petreceri, îşi fac nevoile pe ringul de dans [mă rog, doar unul dintre ei – acelaşi iubitor de bude] şi nimeni nu se întreabă cine sunt, de unde vin şi unde se duc etc… Unele faze ar trebui să fie comice, dar sunt forţate până la ridicol.
Singurul motiv pentru care am scris în Cronică despre The Sitter, dat fiind faptul că mi-am propus să scriu numai despre filme care aduc o oarecare plus-valoare privitorului, este nevoia unui termen de comparaţie pentru Jonah Hill. Am avut Superbadşi Moneyball, am suportat The Sitter şi urmează 21 Jump Street, ce pare a avea nişte referinţe mai bune.
Singurul motiv pentru care v-aş recomanda să vedeţi The Sitter ar fi o completă lipsă de inspiraţie pentru a veni cu o altă propunere.

Comments

  1. ALTE 2 filme MISTO de tot despre baby sitting care trebuie vazute in locul celui de mai sus, sau ca sa “stearga” memoria mai proasta a filmului de mai sus ar fi:

    a)comedia Adventures in Babysitting din 1987, cu actrita Elizabeth Shue

    b) horror The Hand that Rocks the Cradle din 1992, cu Annabella Sciorra si Rebecca de Mornay

    1. asta am inteles… dar nu stiu cum naiba fac ca de 2 saptamani numai filme proaste descarc… de-asta am zis ca l-am scapat 😀

      era de bine 😀

    2. Aaa, am inteles!
      Las' ca trebuie si niste filme dintr-astea, tocmai ca sa ai termen de comparatie pentru cele mai reusite.

      Am avut si eu asa o perioada, pe la sfarsitul anului trecut – vreo cateva zile am “mers” din porcarie in porcarie…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *