The Words (2012)

auIW4The Words este conceput pe principiul povestirii în povestire. Acţiunea se desfăşoară pe trei planuri care se includ reciproc, dar – în acelaşi timp – reuşesc să-şi creeze un univers propriu. Astfel, spre deosebire de Cloud Atlas, unde nu mai puţin de şase fire narative se intersectau la intervale de câteva minute, succesiunea logică a evenimentelor din The Words este mult mai uşor de urmărit şi fiecare poveste are timp să se insinueze în mintea spectatorului.

Prim-planul îi aparţine lui Clay Hammond, scriitor de succes, aflat la o lectură publică a celui mai recent best-seller al său: The Words. Romanul prezintă povestea lui Rory Jansen (al doilea nivel), un necunoscut visând la celebritate, care găseşte accidental un manuscris remarcabil, anonim, şi decide să-l publice sub propria-i semnătură. Imediat, cartea devine un succes, iar autorul noua vedetă a scenei literare. Faima îl ajută să-şi vândă propriile lui scrieri, dar Jansen este bântuit de gândul că nu va fi niciodată la fel de talentat precum necunoscutul din spatele textului iniţial. Subiectul cărţii “lui” Jansen reprezintă planul al treilea al naraţiunii, plan care devine cât se poate de real pentru tânărul plagiator în momentul în care ajunge faţă în faţă cu autorul necunoscut, un bătrân al cărui singur scop (declarat) este de a-i dezvălui lui Jansen întreaga poveste a manuscrisului.

Din punct de vedere artistic, calitatea filmului creşte pe măsură ce avansează de la un plan la altul. Nivelurile doi şi trei ale naraţiunii sunt realizate cel mai bine, atât din punct de vedere al dramei, cât şi al cinematografiei în sine. Bradley Cooper este foarte credibil în rolul necoptului Rory Jansen şi dovedeşte, o dată-n plus, că rolurile cu tentă dramatică (vezi Limitless) i se potrivesc mult mai bine decât cele de comedie bufă (The Hangover). Catalizatorul conflictului său intern este autorul necunoscut, întruchipat de veteranul Jeremy Irons, care preia rolul de narator, vocea sa aducând şi mai multă emoţie povestirii.

Planul întâi este cel mai slab realizat. Dennis Quaid drept Clay Hammond nu reprezintă nicio problemă, însă declanşatorul confesiunii sale este întâlnirea accidentală cu studenta Daniella (Olivia Wilde), moment urmat de nişte scene mai degrabă bizare între cei doi… Dar, pe de altă parte, dacă ne gândim că Hammond ar putea fi un om bântuit de fantoma propriului trecut, în care tinereţea şi dorinţa de glorie l-au împins să fure munca altcuiva, devine lesne de înţeles de ce adevărata emoţie se găseşte într-o altă poveste… a unui bătrân necunoscut, întâlnit într-o dimineaţă pe o bancă din parc.

The Words nu este ceva nou pentru lumea filmului. Dar, mai ales pentru publicul pasionat de cărţi, modul în care se îmbină cele trei poveşti şi – în special – coada de peşte din final, conferă filmului un farmec aparte.

Comments

  1. Mie nu-mi place Bradley Cooper, nu mi se pare ca are credibilitate. He’s just another pretty face (with a six pack). N-are nici un scop precis afirmatia mea, vroiam doar sa existe undeva pe internet o marturie cum ca individul asta nu starneste nimic in mine. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *