To be or not to be… high

Spin-off de la o însemnare citită aici.
Una dintre premisele postării indicate mai sus este următoarea: părinţi, nu militaţi pentru închiderea magazinelor de vise, ci luaţi măsuri asupra copiilor voştri, astfel încât să nu le mai calce pragul! Să fie câte un boutique dintr-ăsta la fiecare colţ de stradă, ca presiunea să fie cât de mare şi nevoia de a acţiona imperativă…
Din strict punctul de vedere al calităţii magazinelor de vise din România, acestea ar trebui închise. Nu atât pentru tentaţia nefastă pe care o reprezintă pentru copii şi tineri (în general, dar nu numai), cât pentru porcăriile pe care le comercializează. Alea nu sunt “vise”, ci rahat la pungă, tot felul de substanţe dubioase, îndoite cu prafuri ordinare (câţi n-au tras, în şcoală, praf de cretă, pentru izbăvitoarea – pe atunci – durere de cap, care te scăpa de ore?). La o adică, dacă vrei să te omori, îţi tai gâtul sau venele cu o lamă ca lumea, care face treabă; nu te mutilezi cu o greblă ruginită, ca să te mai chinuie apoi şi ăia de la Urgenţe, când îţi repară “franjurii”…
În altă ordine de idei, în mod tradiţional, universul unui copil (să numim aşa, convenţional, elementul uman inclus în sistemul de învăţământ preuniversitar) este definit de câţiva vectori principali:
– propria percepţie asupra lumii, care îi determină acţiunile şi îi influenţează în mod continuu dezvoltarea;
– familia (părinţii, rudele, casa în care creşte, educaţia pe care o primeşte, comportamentele pe care le observă etc.);
– anturajul (cercul, mai larg sau mai restrâns, de prieteni şi cunoştinţe);
– şcoala (profesorii, locul în care învaţă, educaţia pe care o primeşte acolo, comportamentele pe care le remarcă acolo etc.);
– mediul exterior (toţi stimulii din jurul său ce nu ţin de factorii specificaţi până acum, de la cireaşa din copac, până la garajul de pe care, sărind, îţi poţi rupe piciorul; de la câinele din curtea blocului, la ţigările de la chioşc şi revistele porno de la taraba de ziare).
– cadrul exterior, impus de efectele deciziilor şi acţiunilor unor terţe persoane (o regulă de genul “Copiii sub 1.20 înălţime nu pot urca în scrânciobul X” îl exclude pe acesta din mediul exterior cu care un copil mai scund are contact).
Dezvoltarea armonioasă a unui copil este direct legată de găsirea unui mix adecvat între toate cele de mai sus – un demers la fel de realizabil ca şi descoperirea Graal-ului. J
În acest context, să reluăm ideea existenţei unui magazin de vise la fiecare colţ de stradă. Copilul vi fi suprasaturat de acest stimul venit din mediul exterior. Astfel, orice altă informaţie-indicaţie-restricţie primită de copil va avea un efect diminuat până la zero: de vreme ce sunt atât de multe, înseamnă că aşa este firesc. Magazinul de vise devine un “dat”.
La vârsta de care vorbim, singura posibilitate ca un lucru “dat” să fie perceput drept periculos este să fie încercat pe propria piele. Nu e de ajuns să-ţi spună altcineva că e rău, ori să vezi că altcuiva îi este rău – n-ai să crezi până n-ai să vezi ce ţi se întâmplă ţie. Iar la toate rahaturile pe care le vând aceste magazine, o singură dată e de ajuns ca să se întâmple ce e mai rău.
Pe de altă parte, închiderea completă a acestor magazine ar elimina complet stimulul negativ. Nu e o soluţie completă, fiindcă surse alternative de “prafuri” se vor găsi mereu, dar e o soluţie cu consecinţe vizibile.

Însă, fiindcă vorbim de un mix, nu e suficient să acţionezi doar asupra unei singure componente. Prin urmare, concluzia e alta: complexitatea situaţiei este mult prea mare pentru a putea fi gestionată eficient – în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *