Trance (2013)

1311450Angajat al unei case de licitaţii, Simon (James McAvoy) facilitează unei bande de hoţi, condusă de Franck (Vincent Cassel), furtul unui valoros tablou de Goya. Aşa cum se întâmplă de multe ori, ceva merge prost şi, într-o altercaţie, Franck este nevoit să-l doboare pe Simon cu o puternică lovitură la cap. Ca urmare a şocului, Simon se alege cu o amnezie care-l împiedică să le spună celorlalţi unde a ascuns tabloul. Întrucât nicio metodă – nici măcar tortura – nu se dovedeşte eficientă în a-i reda lui Simon amintirile, grupul apelează la Elizabeth (Rosario Dawson), un hipnoterapeut care ar putea obţine informaţiile dorite cât timp Simon este în transă.

Până aici, totul pare destul de clar. Însă, odată ce Elizabeth capătă acces către mintea lui Simon, totul se transformă într-o cursă nebunească de roller-coaster, cu suişuri, coborâşuri şi răsturnări de situaţie halucinante. Pentru mai bine de o oră, intriga este atât de convolută, încât realitatea filmului devine complet instabilă. Jocul de-a v-aţi ascunselea prin mai multe universuri paralele poate dezorienta uşor spectatorul, astfel încât cei prea puţin impresionaţi de producţii anterioare precum Inception sau Shutter Island nu vor fi convinşi nici de Trance.

Limita dintre un scenariu înşelător şi haos este foarte subţire, astfel încât, pentru ca povestea să funcţioneze, protagoniştii par mai degrabă nişte pioni care execută comenzile regizorului din umbră, decât personaje care există prin propriile puteri. În schimb, filmul compensează din plin la nivel artistic. Vizual şi sonor, Trance este un extaz senzorial: imaginea aeriană a unui nod rutier este un tablou în mişcare, Simon îl împuşcă pe unul dintre hoţi într-o scenă de o duritate şocantă, iar Rosario Dawson oferă unul dintre cele mai impunătoare nuduri feminine pe care le-am văzut pe marele ecran [de altfel, filmul se adresează evident unui public adult] – toate pe fundalul sonor conceput Rick Smith, acelaşi care a orchestrat şi ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Londra 2012, eveniment pus în scenă tot de regizorul lui Trance, Danny Boyle.

Atât cât scenariul le-o permite, actorii sunt la înălţime. McAvoy este credibil în pielea funcţionăraşului cam tocilar, victimă a unei adicţii periculoase, iar Cassel – un obişnuit al rolurilor negative – este un amestec bizar de politeţe, virilitate şi brutalitate. Adevărata vedetă este Dawson, o prezenţă de-a dreptul electrizantă, împletind suspansul cu emoţia pură.

Acţiunea din Trance explorează fiecare direcţie posibilă până a ajunge la finalul în care apa, focul şi exploziile se contopesc cu cei trei protagonişti. Chiar dacă ameţitoare pe alocuri, aventura îşi merită fiecare dintre cele 101 de minute.

Comments

  1. Imi place la nebunie actorul scotian. Dupa ce l-am vazut in Ultimul rege al Scotiei cu Whitaker, un film senzational, pe care il recomand tuturor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *