Ultimul stinge lumina

light_bulbTrecând zilele astea pe lângă un magazin Praktiker căruia nu-i mai trece pragul aproape nimeni, mi-am adus aminte de o experienţă mai veche.

Se întâmpla acum mai bine de doi ani, pe timpul unei promoţii la corpuri de iluminat şi becuri. A fost ultima dată când am călcat într-un Praktiker şi, între timp, am găsit destule soluţii pentru corpuri de iluminat pentru interior, pe Electromax.ro. Iar în viitorul neprecizat în care voi avea propria mea afacere şi voi intra în rândul antreprenorilor indigeni, fie că mă voi ocupa de staţii de carburant, locomotive sau panouri publicitare, în acelaşi loc voi găsi şi variante de iluminat special cu leduri

Dar să vă povestesc:

După minute-n şir de boldit la luminile care tot flicker-eau prin Praktiker, am zărit o plafonieră pe care am ştiut că trebuie s-o pun în living. Preţul nu era foarte îmbietor, însă, cu reducerea de 20%, devenea rezonabil.

M-am dus la Informaţii, s-o rog pe tanti de-acolo să cheme pe cineva pe raion [Unul dintre principalele motive pentru care nu intram nici înainte foarte des în Praktiker este acesta: când ai nevoie de nişte informaţii, e o adevărată aventură să vină cineva să-ţi dea răspunsurile pe care le cauţi], am aşteptat sfertul de oră regulamentar, până când a venit un nene în albastru, care nu mi-a fost de folos la nimic.

Pentru că-mi trebuiau două corpuri de iluminat şi pentru băi, l-am întrebat dacă modelele respective intră în promoţie. A ridicat din umeri, mi-a zis că numai colega de la casă ne poate spune [sau oracolul din Delphi] şi, preventiv, mi-a tuflit cele două cutii în braţe: Ia, ţineţi-le dumneavoastră!

Mă rog, nu sunt genul care să nu se implice, astfel încât n-am dat prea mare importanţă aspectului şi l-am întrebat de plafoniera cu pricina. Omul s-a dus, s-a uitat, a plecat, a dat roată raionului, a mai venit o dată şi s-a uitat din nou, a înconjurat iarăşi rafturile, cu ochii aţintiţi pe cutiile de mai de sus, apoi a revenit “la bază” şi mi-a dat raportul: V-o dau pe asta expusă!

De ce, nu mai aveţi pe stoc?

Ba da, mai avem două, sigilate, însă nu ştiu unde sunt.

Nu vreau să credeţi că am ceva cu Dumneavoastră, însă eu aş prefera să cumpăr plafoniera de nouă, în cutie şi cu tot tacâmul.

Păi, am şi la asta cutia – staţi să v-o aduc!

Domnul meu!… Bănuiesc că ştiţi mai bine decât mine cum e cu durata de viaţă a becurilor. Prin urmare, sper că nu vă închipuiţi că am s-o cumpăr, de nouă, pe asta care flicker-eşte întruna numai de când sunt eu aici şi, oricum, cine ştie de când e scoasă la vânzare.

Na, cum vreţi… Doar că habar n-am unde sunt cutiile… Şi o să dureze[eeeeee] să le caut… Şi o să vă ţin aicea… Aşa, v-o dădeam pe asta expusă, că doar nu i-a făcut nimeni nimic.

Revenind la vechea problemă: eu am nevoia, eu pun întrebările, eu am soluţia. N-aş vrea eu să mă duc să-mi caut singur produsul prin magazin, ca să nu-i mai dau lui atâtea bătăi de cap?

Văd că nu ne înţelegem… Nu-i nimic. Îmi puteţi spune dacă la celălalt magazin o au colegii Dumneavoastră?

Omul se duce, butonează, se întoarce:

Da, mai au două.

În regulă, mulţumesc frumos. O zi bună!

Da’… Vă duceţi dincolo?!

Da! Mă gândesc că poate cei de-acolo vor vrea chiar să mi-o şi vândă.

Îmi închipuiam că n-o să priceapă mesajul din replica asta – ceea ce s-a şi întâmplat: omul a ridicat din umeri şi mi-a întors spatele. De fapt, cred c-a înţeles el ceva, altceva, căci nici măcar n-a mai salutat.

Whatever. Plafoniera mea era în capătul celălalt de oraş, aşa c-am pornit la drum. Am ajuns, am intrat, m-am dus direct la raionul cu pricina, am agăţat o tanti care-şi făcea de treabă pe-acolo şi, două minute mai târziu, desfăceam cutia la bancul de probe. Din cinci elemente luminoase, n-avea decât patru – nu-i nimic, pe ăla l-am recuperat de la un alt produs [rămas incapacitat şi, tipic românesc, la vânzare]. Am luat şi chestiile de baie, nişte becuri de rezervă (că tanti a fost drăguţă), m-am înfiinţat la casă şi… Surpriză! Socoteala de acasă nu se potrivea cu cea din târg: pe bon, plafoniera mea costa X lei, pe când preţul la raft era X minus ceva.

Înapoi la tanti cea drăguţă. Da, aşa e, e o problemă, punem mâna şi sunăm “în spate”. Ca să vezi, a fost o modificare de preţ pe 2 ianuarie. Şi noi nici măcar n-am lucrat atunci!… Ce chestie, dom’le, şi cu preţurile astea! Cum se schimbă ele aşa, singure, pe neveu, când oamenii nu sunt prin preajmă să le păzească!… Şi cum nu se dau de gol decât aproape o lună mai târziu (eram pe 21 ianuarie), din cauza vreunui client mai păcătos.

Pentru rezolvare, tanti cea amabilă dispare câteva minute, după care revine cu domnul Pompiliu, un nene la costum, probabil cu vreo funcţie managerială.. Într-adevăr, s-a schimbat preţul şi colegii de pe raion nu le-au actualizat. Ca să rezolvăm simplu, să mai cumpăr ceva pentru diferenţa de bani [Nimic de zis, omul a vorbit foarte politicos, respectându-şi sarcina de vânzător: mai cumpăraţi ceva!] – nişte becuri. Ca să înţelegeţi, acel ceva ar fi însemnat un braţ de becuri. L-am refuzat, deoarece, fără supărare, deja luasem vreo zece, ca să nu pic de neam prost în faţa colegei atât de amabile. Oricum, nu vedeam o problemă în a face o ştornare.

Ce-a urmat au fost cele mai aiurea douăzeci de minute pe care le-am petrecut într-un magazin, privind-o pe altă tanti, de la Informaţii, completând hârtii, bătând într-o casă, şi într-un calculator, scriind alte hârtii, scoţând nişte bonuri, băgând iar în casă, apoi şi în calculator, apoi din nou în casă, printând iarăşi hârtii, rupându-le pe primele, spunându-mi codul de casierie [WTF?!] şi, într-un final, tipărind a n-a hârtie, pe care trebuia să dau şi eu o semnătură ca să-mi primesc diferenţa cash

Tot respectul pentru domnul Pompiliu şi pentru tanti de la raion, care s-au străduit să salveze cât de cât situaţia (profitând de atributele de conducere ale primului, i-am furnizat un feedback extrem de detaliat privind modul cum am ajuns în magazinul lui), însă nu cred c-am să mai calc prea curând într-un Praktiker.

…Şi nici până azi nu mi-am călcat promisiunea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *