Un deget

Şi nu oricare deget, ci ăla mare de la mâna stângă.
Singurul opozabil pe care-l am în partea aia de corp. Şi cea de-a doua cea mai preţioasă moştenire lăsată de strămoşii mei, căci degetul ăla e în familia noastră de-acum 47 de milioane de ani. [Prima moştenire preţioasă de la strămoşi a fost celălalt deget opozabil, de la mâna dreaptă]
Primul strămoş cu degetul mare opozabil fost un Prosimian-Întuneric, poreclit şi Darwinius Masillae Tenebras, care, cu ajutorul acestui “deget minune”, reuşea pe-atunci doar atât: să se caţere şi să adune fructe. […]

Evoluţia a făcut, cum doar ea ştie mai bine, ca o altă rudă să înţeleagă pe deplin potenţialul acelui deget opozabil şi prehensil: Homo Habilis Tenebras. Alături de resturile fosile care i-au aparţinut, s-au găsit numeroase unelte, semn că omul începuse de timpuriu cu cioplitul pietrei, şlefuitul oaselor, cusutul pieilor şi picturile rupestre.
În cele din urmă, bunicul meu, Homo Sapiens Sapiens Tenebras, a căpătat siguranţă în executarea mişcărilor de fineţe şi a învăţat să materializeze ceea ce creierul doar imagina: obiectele hand-made.
Bunicul meu a avut doi băieţi: H.S.S. [A nu se confunda cu H.M.S. – Her Majesty’s Ship] Papilio Tenebras şi H.S.S. Necromantio Tenebras. Primul dintre ei a crezut că poate da lovitura pe piaţa nunţilor din România, şi-a făcut crescătorie de fluturi, a dat faliment cu ea şi a fugit din ţară. Al doilea dintre fraţi vorbea câte-n lună şi-n stele, astfel că s-a făcut cititor în palmă; şi în lună, şi în stele, şi în bobi, şi în cafea, şi în buzunarele oamenilor…
Cum ar veni, Necromantio Tenebras mi-era unchi. Şi fiindcă eu duceam o mare lipsă de veri, unchi, sau orice alte grade de rudenie, m-a numit nepotul lui favorit şi m-a învăţat, inevitabil, câte-n lună şi-n stele. Undeva printre Calea Lactee şi Alpha Centauri, mi-a vorbit puţin şi despre moştenirea noastră cea mai de preţ – degetul mare opozabil.
O trăsătură unică a acestuia este nervul radial, care este alcătuit din aceeaşi fibră nervoasă ca şi materia din centrul creierului şi din măduva spinării. Nervul radial este responsabil pentru capacitatea de a raţionaliza superior, lucru care ne deosebeşte de regnul animal. Prin urmare, degetul mare ne poate spune cum va lua decizii o persoană şi cum le va duce la îndeplinire.
Pe de altă parte, cu cât degetul este mai mare, cu atât poţi avea mai mult succes.
Dacă întâlneşti o persoană cu un deget opozabil foarte lung, vei descoperi pe cineva capabil în orice situaţie; o persoană inteligentă, hotărâtă şi cu voinţă puternică. Cei care au degetele opozabile scurte, au o voinţă slabă. Pot fi încăpăţânaţi, deseori fără motiv. Oamenii cu degetele opozabile de lungime medie (care ajung cel puţin la jumătatea falangei de la baza degetului arătător) sunt corecţi şi se pot apăra singuri. Au bun simţ şi o voinţă destul de puternică.
Dacă, privit dinspre unghie, degetul este lat, persoana este gata să facă orice pentru a obţine ceea ce doreşte. Oamenii ale căror degete opozabile par groase pot fi foarte direcţi şi deschişi. Ei sunt încăpăţânaţi şi nu renunţă cu niciun chip la ideile lor.
Degetul mare, ca şi celelalte degete, este împărţit în trei segmente, cunoscute drept falange. Articulaţiile împart degetele în trei părţi, în timp ce degetul mare pare să fie alcătuit numai din două. Muntele lui Venus, adică partea proeminentă de la baza degetului mare, înconjurată de linia vieţii, este considerată a treia falangă. În mod ideal, primele două falange ar trebui să fie egale ca lungime. Prima falangă, care include şi unghia, reprezintă voinţa, a doua logica.
Persoanele care au primele două falange egale ca lungime vor dispune în aceeaşi măsură de logică şi voinţă. Dacă prima falangă este mult mai lungă decât a doua, persoana respectivă va avea mai multă voinţă decât logică. Va face multe greşeli, dar îşi va reveni de fiecare dată şi va continua până la atingerea ţelului. Cei mai mulţi oameni au falanga a doua mai lungă decât prima, ceea ce înseamnă că au mai multă logică decât voinţă. Cineva cu o asemenea combinaţie va avea foarte multe idei, dar nu va reuşi să le pună în practică.
Dacă vârful degetului mare pare a fi pătrat, individul respectiv va fi practic, realist şi va avea simţul corectitudinii. Dacă vârful este spatulat, persoana va fi ocupată şi foarte activă. Dacă vârful este conic, persoana va fi rafinată şi sensibilă. Deseori, vârful conic este legat de o a doua falangă, care pare să aibă forma unei clepsidre, ceea ce înseamnă că persoana este diplomată şi are tact. Dacă vârful este ascuţit, persoana respectivă gândeşte subtil şi va putea să-ţi transmită o veste rea cu blândeţe. Dacă vârful degetului mare pare a fi lat şi turtit, individul va fi atent şi ferm. Dacă partea din vârf este plată, părând ca un fel de clanţă rotundă pe a doua falangă, ai în faţă ceea ce este cunoscut drept “degetul ucigaşului”. Întrucât este o trăsătură de familie, de obicei este moştenită genetic. Oamenii care au un astfel de deget mare îşi pot păstra răbdarea pentru o vreme, dar apoi ceva neînsemnat le poate declanşa o reacţie violentă.
…Tocmai la degetul ăsta, atât de important, am găsit şi eu să mă tai, astfel încât să nu mai aibă nicio formă şi să-mi devină aproape imposibil până şi să leg nişte şireturi.

Comments

  1. La mine e clar; am si vointa ff slaba, sunt si ff incapatanat ! Deci ma incapatanez in a avea vointa slaba de a ma lasa convins de oricine sa fac ce vor ei, preferand de cand ma stiu pozitia sigura de pres de sters picioarele din fata unui prag decat sa depun efortul necesar pt a trece peste acel prag ! Plus, avand si logica mai multa, imi gasesc cu usurinta si tot felul de rationalizari, in fond scuze, ca sa raman exact acolo si sa fiu exact cum stang, eu nefiind de loc revolutionar din fire, desi am o oarecare admiratie pt progresistii care isi scutura ghetele peste mine sau isi sterg pantofii de mine, trecand apoi pragul in casa, uneori eu chiar indragostindu-ma de unii din ei, mai ales de cei care poarta incaltaminte de calitate superioara, a carei atingere chiar o apreciez ff mult din punct de vedere senzorial, ba chiar si sexual, eu avand chiar fetish pt incaltaminte.

  2. erata: sa fiu exact cum sunt…(nu stiu cum naiba am scris tocmai “stang” in log de “sunt” ! cred ca e din cauza ca citeam sfarsitul textului tau in timp ce ma apucasem deja sa scriu comentariul)

    Am si eu o chestie despre degete cu care vreau sa sperii pe persoanele posibil mai slabe de inger, (desi nu prea cred ca vor trece prea multi din acestia pe aici): ratia dintre lungimea degetului inelar si cel aratator este se pare, cf studii destul de serioase, influentata de cantitatea de testosteron la care este supus un fat in utero in timpul gestatiei, (ori ca vine mai mult de dinafara lui, ori poate ca are el receptorii mai sensibili pt asa ceva): degetele inelare cele mai lungi se mai numesc degete Casanova, si se regasesc totodata si la stock-trader-ii de succes, si la profesoarele de sex feminin de matematica si de fizica care au si orientare sexuala lesbiana.

    1. Pe parcursul experientei mele in sistemul de invatamant, am avut o profa de mate care avea peruca si una de fizica, a carei principala trasatura era faptul ca niciodata nu ridica vocea. N-am apucat sa le numaram/masuram niciuneia degetele, deoarece ni le descriam perfect prin detaliile de mai sus.

      P.S. Daca la mate mai faceam misto, la fizica nu misca unu' in front.

  3. LOL ! Parca vad acum ca o sa incepa sa-si compare toti si toate degetele inelare. “Sac ! Prietena mea are degetul inelar mai scurt decat prietena ta ! Si nu stie nici decat sa numere decat pana la 10 ! Ba a mea il are mai scurt ! Si a mea nu stie nici ce e aia gaura neagra ! Hai, Alina, pune-ti degetul inelar pe masa ca sa vedem daca e mai scurt al tau decat al lui Laura !” Macar de ar duce asa ceva si la niste posibile ganduri ulterioare re cumparat inele de tip inele de logodna sau verigheta !

  4. Hmmmm,am avut doar impresia ca am mai citit acest articol in alta parte,publicat tot de tine,da pe alt site cu ceva timp bun in urma.Si mi s-a parut prea mare coincidenta sa traiesti de doua ori acelas lucru si sa povesteti despre aceste doua lucruri intr-un mod atat de asemanator.Da poate ma insel eu,nu?

    1. Stii, cand intru, aiurea, pe un blog si vad ca ultima insemnare a fost candva pe la jumatatea anului trecut, in timp ce arhiva imi arata ca, pana atunci, autorul scria constant, am senzatia aceea de casa parasita.

      Ei bine, cam acelasi sentiment l-as trai daca as intra pe pagina mea “de dincolo”. Pentru ca vreau sa sterg complet profilul de-acolo, am recuperat aici unele dintre insemnari.

      Aceasta, ca si altele, sunt ganduri mai vechi, dar pentru care am gasit o conexiune cu realitatea, astfel incat le-am (re)publicat.

  5. Da,dar cred ca ar fi fost de bun simt sa consemnezi ca is scrise cu ceva timp in urma…nu de alta,dar parca incerci sa te victimizezi si nu da bine,parerea mea!

    1. Ai grija: sugestia ta, “ar fi fost de bun simt” sugereaza lipsa bunului simt. Si eu nu cred ca se poate numi nesimtire faptul ca am adus pe blog o insemnare la fel de actuala acum, ca si atunci… In plus, toate insemnarile mai vechi au fost semnalate corespunzator, acolo unde diferenta de context (temporal) o cerea. ¤ P.S. Nu prea as numi victimizare doua randuri scrise la finalul unei insemnari cu tenta umoristica si trimiteri la chiromantie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *