Underworld Awakening (2012)

Deja-vu.
În lumea oamenilor speriaţi de întuneric [Who, me?], vampirii şi lycan-ii poartă un război ce se întinde peste secole. Raportul de forţe este dat peste cap când Seline (Kate Beckinsale) îl descoperă pe Michael, un hibrid mai puternic decât oricare dintre specii…

Asta se întâmpla în prima parte a seriei Underworld. Continuarea (Evolution) ni-i arată pe cei doi, Seline şi Michael (bănuiesc că e inutil să spun că între cei doi se înfiripă idila de rigoare), reuşind să scape de dubla ameninţare, a vampirilor şi lycan-ilor deopotrivă… Moment în care firul narativ începe să se dea peste cap, la propriu. Mai întâi suntem aruncaţi în Evul Mediu, pentru a înţelege cum au ajuns lycan-ii să reprezinte o asemenea ameninţare pentru vampiri (Rise of the Lycans), apoi povestea este dată pe fast-forward 12 ani din ziua în care omenirea descoperă existenţa celor două specii [n-am înţeles când se are loc revelaţia în raport cu momentul în care se încheie Underworld Evolution], ca să asistăm la o nouă transformare – acum e timpul ca oamenii, din simpli spectatori, să devină conducătorii jocului, eliminându-i sistematic atât pe vampiri, cât şi pe lycan-i, aducându-i în pragul extincţiei.
Aşa începe Underworld Awakening, cu Selene făcând o recapitulare o epopeii celor două specii însetate de sânge. Prilej cu care ne amintim că primele două filme ale seriei (mai mult Underworld şi ceva mai puţin Evolution) au creeat un background destul de complex pentru lupta la care asistăm, cu unele fire care au rămas încă despletite şi ar trebui, în mod normal, puse cap la cap în Awakening.
Ceea ce nu se întâmplă. Cel mai recent episod al poveştii merge pe politica faptului împlinit, introducând în scenă personaje fără prea multe prezentări şi lipsindu-ne de explicaţiile pe care unele elemente ale intrigii le impun. Dintr-odată, oamenii găsesc puterea de a fi peste vampiri şi lycan-i, exterminându-i (sunt convins că, în loc de Rise of the Lycans, episodul “revoltei” umanităţii ar fi dus la un film mult mai reuşit); Selene are o fiică, deşi, nici măcar pentru o clipă, în Evolution nu ni s-a sugerat această posibilitate; de unde erau consideraţi slăbiţi, bolnavi şi înfometaţi, ascunzându-se prin cine-ştie-ce locuri uitate de lume, lycan-ii conduc de fapt centrul de cercetare însărcinat cu găsirea unui vaccin împotriva muşcăturilor de vârcolac şi de vampir deopotrivă (din nou, un fragment care s-ar fi potrivit foarte bine într-un alt film numărul 3).
Şi dacă povestea e aşa cum e, din păcate, nici personajele nu cunosc cine ştie ce evoluţie. După o asemenea istorie împreună, ne-am aştepta să o cunoaştem mai bine pe Selene, să ne arate mai multă emoţie, dar – la fel – it ain’t happening. Kate Beckinsale e perfectă în costumul de latex, cu trenciul regulamentar, împrăştiind moartea şi executându-şi salturile care au devenit cartea ei de vizită, însă e doar atât: o maşină de ucis. Pe interior n-avem parte de nici cea mai mică tresărire emoţională. Cele cateva lacrimi vărsate pentru hibridul Michael se pierd în ploaia de sânge şi hăcuiala neîncetată a vârcolacilor, încât devin neconvingătoare.
Ce se întâmplă, concret, în Awakening n-are rost să vă spun. Acţiunea e previzibilă de la un capăt la celălalt, inclusiv perspectiva unei (alte) continuări, de dragul lui Michael. Cum se întâmplă, însă, toate – asta ar merita amintit.
Din perspectiva unei francize care creează un univers şi trebuie să livreze nişte concluzii pentru acesta, în paralel cu ridicarea unor noi semne de întrebare, e clar că Awakening dezamăgeşte. Dar, din punctul de vedere al acţiunii, filmul e numai bun: nu prea sunt momente moarte şi avem parte de întreg spectacolul sângeros pe care-l presupune un măcel între nişte bloodsuckers. Dacă v-a plăcut Resident Evil (de fapt, dacă vă place, pentru că acuşi avem şi pentru el o continuare), Awakening va fi un deja-vu: gloanţe trase în neştire, tipa fatală care omoară tot ce prinde [din punctul meu de vedere, parcă-parcă Milla Jovovich e ceva mai hot decât Kate Backinsale], monştri care sfâşie şi împroaşcă sânge… Si fiindcă suntem la capitolul monştri, CGI-urile şi – implicit – lycan-ii de generaţia a patra mi s-au părut cam slabi realizaţi (cel puţin, pe la începutul filmului, când Selene şi fiica ei, împreună cu David, companionul vampir, sunt urmăriţi de trei vârcolaci, aceştia din urmă par mai degrabă nişte broaşte mari şi întunecate, sărind de colo-colo). În plus, n-am găsit justificarea pentru 3D – atmosfera întunecată a filmului anulează complet senzaţia de imersie.
În concluzie, luat de capul lui, ca un mindless fun with blood & gore, Underworld Awakening îşi face treaba. Însă, pus în relaţie cu history-ul deja creeat de predecesorii săi, filmul nu străluceşte deloc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *