Universuri paralele

Existenţa unuia sau mai multor universuri paralele a agitat întotdeauna apele ştiinţelor moderne. Dar poate că, până la a căuta necunoscutul în orizonturi SF, ar fi trebuit să privim mai întâi lângă şi printre noi.
Mănânc, mă plimb, dorm, mă duc la serviciu, văd un film, mă duc la cumpărături, joc fotbal, plec în concediu, scriu, mă joc pe calculator, vorbesc la telefon şi ofer cadouri. Iar dacă n-am chef de nimic, stau şi mă uit pe geam – privesc alţi oameni, care mănâncă, se plimbă, merg la serviciu ori la cinema… Acţiuni cât se poate de fireşti pe lumea asta. [Mă rog, exceptând partea cu mersul la serviciu – pentru că aspectul ăsta devine tot mai mult o problemă  în Românica zilelor noastre, şi jucatul pe calculator – asta în timp ce, în ţara care – statistic – are una dintre cele mai bune conexiuni la internet, sunt prea puţini copii care să-şi permită un calculator acasă] O lume în care ne-am obişnuit să luăm totul de-a gata, fără să ne gândim puţin la eforturi sau consecinţe. De prea mult timp, singura noastră gândire este că omul se află în centrul universului şi, pentru acest simplu fapt, universul nostru este şi singurul.
De la o vreme, însă, concepţia asta prinde să se schimbe. Cercetători din felurite domenii s-au lansat în căutarea altor universuri. Până acum, cei mai mulţi au fundamentat doar teorii, însă – pe ici, pe colo – apar şi unele rezultate surprinzătoare (vezi episodul lui Morgan Freeman din Curiosity pe Discovery Channel). Dar ei sunt cercetători şi pentru ei o particulă de mii de ori mai mică decât un cristal de zahăr înseamnă o poveste uriaşă… Noi, pe de altă parte, suntem simpli oameni şi avem nevoie de dovezi mult mai mari ca să credem în ceva. [Paradoxal, dacă stai să te gândeşti că nimeni n-a demonstrat, dincolo de orice dubiu, existenţa divinităţii, însă milioane au murit în războaiele purtate în numele credinţei] Însă, spre deosebire de cercetători, noi considerăm argumente doar lucrurile care ne convin şi luăm în considerare doar răspunsurile care nu ne deranjează în vreun fel.
Altfel nu văd de ce nu suntem capabili să acceptăm că, în spatele unei persoane pe care nu o înţelegem, se poate ascunde un univers paralel…
Mergem pe stradă şi ne oprim la un semafor. Undeva, lângă, un copil cu priviri rătăcite caută ceva pe sus, printre blocuri şi stele. Imediat, ne tragem un pas în lături de lângă copilul bolnav. Când se face verde, o luăm repede înainte şi, poate, mai aruncăm o privire spre fiinţa care merge şi ea, dar mai mult trasă de altcineva. Ajunşi pe partea cealaltă, ne oprim iar, de data asta în staţia de autobuz. Pe o bancă, o femeie durdulie se chinuie cu un plod care ţopăie întruna şi bolboreseşte lucruri neînţelese. Trebuie să vină autobul şi copilul ăla nu face decât să se arunce, aşa, aiurea, în calea oamenilor. Se vede de la o poştă că-i bolnav, ce i-o fi trebuit să-l scoată afară?…
Sunt atâţia copii bolnavi pe lumea asta!
Da, dacă prin boală înţelegem neapărat ceva rău, care incapacitează şi distruge.
Şi NU, dacă putem înţelege boala acestor fiinţe drept o condiţie aparte, care nu le permite să rezoneze cu ceea ce este împrejurul lor. În cazul lor, boala nu e altceva decât o barieră care-i face prizonieri într-o lume aparte – un univers paralel (cu foarte puţine tangenţe – spre deloc) cu al nostru. Iar asta nu e un rău, e doar altceva.
Noi nu-i putem înţelege, şi asta îi face bolnavi în lumea noastră. Dar câţi ne-am întrebat vreodată dacă, în universul lor paralel, nu suntem noi ce neînţeleşi, cei diferiţi – bolnavii?

Comments

  1. Uite o chestie, apropo de faptul ca in vremurile noastre copiii nu isi mai permit sa aiba un calculator : nu stiu cat de rau sa zic ca-mi pare ca este asa, pentru ca parintii sunt atat de preocupati de problemele de zi cu zi, incat adesea isi uita copii in fata calculatoarelor ore in sir. Poate ca faptul ca n-au calculator nu va fi o tragedie, ci ii va determina sa iasa din case si sa redescopere jocurile copilariei noastre. Sau sa inventeze altele. Si apropo de iesitul afaza si de “Se vede de la o poştă că-i bolnav, ce i-o fi trebuit să-l scoată afară?…” : un copil bolnav, nu este un animal pe care sa-l tii inchis intr-o cusca. Are nevoie de multa dedicare si atentie. Insa…noi nu ne mai oprim in loc nici macar sa ne intelegem unii pe altii, noi, astia…normali. Asa ca…,ce asteptari am putea avea cand vorbim despre autism sau alte situatii delicate si dificile? [Brainless]

  2. Intr-adevar, calculatoarele au furat copilariile multor copii de azi. Insa eu ma refeream la prezenta unui calculator drept un indicator al gradului de alfabetizare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *