Viaţa pe credit (4)

Pentru a primi răspunsurile de care ai nevoie, trebuie să pui întrebările corecte. Am să reiau astăzi seria întrebărilor începute ieri.
În momentul în care creditul devine palpabil, următoarea întrebare-cheie este Ce faci cu banii?
Asemenea circuitului apei în natură, şi banii au un circuit al lor – cum spune românul, vin şi se duc. Ideea este ca, în această foială a lor, să aducă plus-valoare. Un ban cheltuit ca să rezolve o nevoie înseamnă plus-valoare pentru cel în cauză. Un ban cheltuit doar de dragul de a cheltui nu înseamnă decât risipă.

La fel, un credit nu este altceva decât o cheltuială – o sumă semnificativă eşalonată pe o perioadă mare de timp. Dacă cheltuirea acestor bani determină un rezultat concret şi util, atunci plătitorul va simţi plus-valoarea. Dacă, în schimb, din banii de casă îţi pui silicoane şi îţi faci un concediu [nu râdeţi, cunosc cazuri], nu generezi decât o risipă de resurse… De asemenea, un credit făcut doar ca să pui acei bani deoparte, în caz de, mi se pare – din nou – o prostie. Împrumutând, generezi o cheltuială care nu aduce niciun beneficiu: banii nu mai sunt lichizi, ci imobilizaţi într-un depozit, iar situaţia ta de facto nu se îmbunătăţeşte cu nimic.
Creditul este un instrument. Iar instrumentele, prin natura lor, servesc (cel mai bine) unui scop bine definit de la început.
Dar să zicem că ştii ce ai de făcut cu banii. Te-ai gândit şi cum vei da acei bani înapoi?
Asta pare a fi o întrebare pe care societatea românească a ales, pur şi simplu, să o ignore. Cei mai mulţi dintre restanţierii de acum ai băncilor sunt indivizi care, în momentul când au semnat pentru credit, şi-au zis că trebuie să fii fraier să nu profiţi de banii pe care banca ţi-i dă cu atâta nonşalanţă. De cealaltă parte, multe dintre băncile care acum au un portofoliu mâncat de credite în defaultsunt aceleaşi bănci care, în 2007-2008, dădeau credite aproape oricui, pentru simplul motiv că individul exista şi respira pe acest pământ. Lipsa, de ambele părţi, a unei culturi bancare a dus la clienţi care nu au venituri câte rate au şi la bănci care se sperie acum şi de umbra lor.
Dar asta e altă poveste. Revenind la ale noastre, dacă vrei să iei un credit pe motiv că, şi-aşa, în 2012 mayaşii ne-au hărăzit sfârşitul lumii – deci hai să tragem acum tunul vieţii noastre –, ori eşti convins că n-ai să plăteşti la credit mai mult de un an-doi, până moare bunica de la ţară şi ai să vinzi pământul, atunci mai bine lasă-te. Aşa cum recunoşteam mai sus, un mediu incontrolabil în totalitatea lui este de asemenea imprevizibil. Şi, oricum, nu-i OK să-i vrei răul altuia.
Dacă, însă, eşti capabil să-ţi previzionezi un flux de venituri şi cheltuieli pe o perioadă viitoare, atunci creditul devine o problemă de matematică. Iar dacă, între timp, chiar se întâmplă să te pomeneşti cu o moştenire nesperată, cu atât mai bine.
Personal, toată lumea mi-a spus că viaţa mea se va schimba radical din momentul în care voi avea de plătit rate. Că se vor termina concediile, că nu voi mai avea bani pentru mine, că zi şi noapte nu voi visa decât ratele la bancă. Ei bine, chiar dacă nu mă dau banii afară din casă [ba din contră, mai este spaţiu suficient], încă trăiesc şi nu mă plâng, cel puţin din perspectiva ratei: e aceeaşi cheltuială lunară pe care o aveam şi în cei patru ani de chirie. E drept, plătesc 100 de euro mai mult, dar şi confortul este altul…
Cum-necum, iată că am ajuns la final. Eşti dispus să accepţi riscurile unui credit, lumea din jurul tău nu e chiar cea mai de speriat, ştii ce vrei să faci cu banii, ştii cum îi vei da înapoi. Mai trebuie ceva?… Poate n-ar fi rău să ai o idee şi de unde iei banii respectivi.
Da, mă refer la banca creditoare. N-am să dezvolt prea mult ideea, fiindcă sunt atâtea bănci şi atâtea opinii, dar am să fac o singură observaţie: mai ieftin nu înseamnă neapărat mai bun, aşa cum mai scump nu înseamnă obligatoriu mai prost. În funcţie de abilităţile fiecăruia, din relaţia cu banca se mai pot obţine nişte avantaje (pe româneşte: mai pot fi economisiţi nişte bani) deloc de neglijat.
Aşa văd eu un minim proces de conştiinţă înainte de a deveni, de bună voie (Vlad remarca foarte bine că un credit nu-ţi poate îngrădi libertăţile, de vreme ce ţi-l asumi voluntar), dator cuiva.

Comments

    1. Asa cum spuneam si in cuprinsul articolelor, lipsa de cultura bancara afecteaza ambele parti: atat consumatorii (pentru care notiunile de grad de indatorare si capacitate de rambursare nu exista), cat si “vanzatorii” de credite (care au aplicat niste filtre mai mult decat permisive in selectarea clientilor).

  1. Eu, din pacate pt banci, sunt acum total anti-credit, chiar in conditii de Norvegia, in orice conditii si orice cultura. Ca sa nu se zica ca doresc sa restrang un sector posibil profitabil pt banci chiar atat de drastic, pot sa spun ca sunt pro-pensii private pt angajatii la privati, care sa suplimenteze o pensie sociala de minima subzistenta venita de la stat pt orice cetatean, sunt si pt venture capital, daca unii nu au ce sa faca cu banii si chiar vor sa si-i puna la bataie.

  2. Aici am parerea lui Rudolph, mai ales ca in conditii de salariu stabil si decent, un credit nu merita toata bataia de cap (de al face). Le inteles sensul, nu as descuraja pe nimeni sa-l faca (mai ales daca nu se poate altfel) dar eu prefer sa nu-mi bat capul. In Elvetia nici nu este incurajat sistemul. Probabil asta este unul din motivele, printre multe altele, pentru care Elvetia nu stime criza mondiala. De fapt in general stirile despre criza la noi au un nivel minimal, populatia este total dezinteresata, si facatorii de credite oricum putini si de regula imigranti (adica n-au fost pusi pe fuga de criza, oricum erau putini).
    Eu urmez tendinta elvetiana da nu ma interesa de fel chestiile astea bancare. Pentru asta exista profesionisti care ofera consultatna. Eu voi fi amator indiferent de. Idem pentru criza mondiala. N-am simtit ca fost si nu stiu daca mai e. Credit oricum nu voi face niciodata. Nu de frica, ci fiindca mi se pare complicat si mi-e lene.
    Vladimir

    1. Mda… Tu nu faci parte din publicul tinta al articolelor mele :)))

      Din pacate, in Romanica noastra, pentru oameni ca mine, sa te descurci fara un credit este imposibil.

    2. Nici in Norvegia nu se simte criza, dar aici e pt ca poporul e deosebit de cumpatat re cheltuieli, si mai si doneaza benevol o GRAMADA de bani la bugetul statului, plus desigur mai e si petrolul, plus faptul ca Norvegia nu e in UE, plus si ministerul de finante e deobicei, ca orice norvegian, suspicios fata de alte ministere de finante sau entitati financiare straine…de nivel ca la un moment dat erau unii incantati de nu stiu ce termeni avantajosi si stabilitate norvegiana de voiau sa investeasca bani aici parca in real estate (proprietati), si ministrul de finante norvegian le-a spus in ziare ca nu e chiar asa de bine sa investeasca in Norvegia, ca e doar o parere temporar artificiala ca acest sector stat sta mai bine ca in alte parti, nu e chiar asa in realitate, si i-a invitat asa chiar sincer si politicos sa plece la ei acasa cu banii lor straini si aducatori de ispite cu tot !

    3. Norvegienii chiar isi doresc atat de mult sa nu li se faca reclama re economie incat chiar cred ca la nivel de natie le e oarecum rusine ca au momentan bani de la petrol. Si in ziare ne sppune sa nu ne bazam pe asta, ca de ex tocmai s-au descoperit inca 3 zacaminte, si, dupa cicnirea unui usor pahar de sampanie, imediat a venit ministrul de finante si ne-a anuntat sobru ca se bucura si el ca e bine, desigur, ca s-au descoperit aceste 3 zacaminte pt ca aceasta va salva pensiile pe urmatorii 50 de ani…doar 50 de ani si era deja dezastru si nu stia nimeni ? (Ca nu stia nimeni, ba chiar erau mai veseli si optimisti inainte de a se descoperi aceste 3 zacaminte ! Incepusera deja sa faca si reclame mai multe pt turistii straini sa viziteze Norvegia, ca asta e de nivel neobisnuit de exuberant pt norvegieni…dar acum dupa ce s-a descoperit petrolul la unii le e frica ca o veni cineva sa li-l fure, altora le e frica sa nu se afle, altora pur si sim[plu le e rusine de bogatie si nu vor sa afle vecinii, si s-a terminat si cu invitatul strainilor prin turism ! (Exagerez, desigur, dar cam asa au stat lucrurile cronologic).

  3. Re credite, aici se fac credite re case. Sunt ff populare. Lumii nu ii place idea de a da bani la un vecin norvegian, (doamne fereste sa fie vreun proprietar strain la ei acasa, doar daca e vorba de vreo proprietate de vacanta in strainatate), si prefera sa-i dea bancii. Exista si programul “prima casa” pt care chiar se construiesc si case si se dau si termeni avantajosi.

    Masinile sunt extraordinar de scumpe de nivel de Hyundai (nu Honda !) de 20,000 euro, majoritatea lumii isi cumpara masini 2nd hand cu banii jos. Cine are iaht mai luxuos si-l ascunde departe, prin Mediterana, sa nu se vada. Banii se dau pe vacante straine ieftine in Spania si alte insule similare. Mic business personal (inclusiv marital) se face cu popoare docile si indepartate, Tailanda, parca si India ar fi tentanta, dar prea e in ochii lumii…mai bine nu. Business mare e controlat de stat si se face desigur in legatura cu petrolul si se dezvolta de ex relatii cu Brazilia, cu unii care tot asa nu prea sunt in prima pagina a ziarelor. In legatura cu proprietati,norvegienii stau la panda sa aiba dificultati unii care chiar au proprietati de valoare si sa-i prinda la ananghie si sa cumpere de la ei avantajos. De ex a avut Franta la un moment dat niste dificultati economice mai acute, o nevoie mai acuta momentana de bani, hop si norvegienii au cumparat niste cartiere ff scumpe din Paris ! (Dar dupa aia le-au iesit vorbele alea re piata lor de real estate si au venitt altii la usa lor sa cumpere de la ei, si ei NU, NU VREM, plecati de-aici ! Ca le mai ies si vorbe ca ar fi poate in dificultate daca accepta asa pe primul venit, plus, desigur, e si tendinta nationala total protectionist paranoica, de nivel de “totul e doar o parere, Norvegia nici nu exista. Plecati de-aici, naluci ispititoare, cu banii vostri cu toti” !)

  4. Asa o lipsa de hedonism nu am mai vazut nicaieri in lume, de nu pot sa gasesc eu incaltaminte de piele si curele ca lumea, (portofele de piele mai solide de calitate durabila exista totusi), si in magazine exista doar 2 feluri de iaurt si de unt (din care ala norvegian mai si lipseste uneori de scrie in ziar de parca am fi pe vremea razboiului, “lipseste untul pana la vara, ce ne facem ?! nu mai e unt ! ajutor !”, si vine ministrul agriculturii si ne spune ca in primul rand e doar o parere, si ca in al doilea rand e din cauza ca taranul norvegian e obosit si are nevoie si el de relaxare sezoniera, dar e si el OK, o sa vina inapoi peste cateva luni din vacanta, si e total OK sa cumparam o perioada si unt strain ca totusi “nu e otravit”, (standarde de import stringente OK), chiar daca e frantuzesc posibil prea ispititor si o idee mai scump !

  5. Lumea nu isi ia credite pt consum pur si simplu cum e in America sau poate chiar si in Germania. Aici si magazinele sunt total inchise duminica, si mi-au zis unii ca acum vreo 15 ani chiar si in restul timpului aveau program doar pana la 1a ora 13, iar singura cofetarie mai misto din oras cu niste prajiturele mai ispititoare se inchide la ora 15, ca sa nu ispitesca cumva adolescentii si oamenii muncii, doar poate mamicile/taticii cu bebe mic si pensionarii care au timp mai liber in timpul orelor obisnuite de serviciu si de gradinita cvasi-obligatorie, (asa ca incurajare social acceptabila desigur, nu prin lege) de la 1 an incolo cu program 8-17.

  6. Si nu e pt ca sunt eu mai la tara. Asa e si la Oslo. Doar la Bergen, ca acolo sunt foarte liberali, si-au mai relaxat niste cluburi de noapte programul de se mai aude asa o muzica pe undeva noaptea. Restul e liniste de mormant noaptea si duminica, iar la TV vine paznicul de la rondul de noapte, si in loc sa strige cum era prin sec XVII, “totul e bine ! puteti sa dormiti linistiti ! rondul vegheaza la turn !”, ne mai da instructiuni cum sa ne ferim impotriva incendiilor, ca uite ce a patit o batrana din oraselul A, de a uitat o tigaie aprinsa de a trebuit chiar sa vina pompierii.

  7. Pe de alta parte, desigur, pe local-institutional e un jaf din alocatiile de bani de la bugetul statului de nu mai am cuvinte. Si tot asa, seful local al pompierilor, (care e ceam mai importanta personalitate din orasele mici din Norvegia), e amic de dat licente de constructii angajatilor companiei Piramidei (chiar asa se cheama o companie de constructii locala, ii povesteam lui Mircea Vladut). Despre standardele de constructie care se ocupa in primul rand de protectia fata de incendii, iar de ochii lumii afara de rampele pt handicapati (ce bine ar fi daca nu ar exista totusi, ca le e inca cam rusine cu ei), inauntru nu exista absolut nici un standard de protectie a clientului sau angajatului institutiei respective decat tot ala legat de pericolul de incendii…nu e prea mare grija fata de ergonomie, si alte feluri de protectie legate de ex sa nu se rastoarne vreun carucior de handicapat, nu exista nici macar telefoane mai moderne…si asta la cladiri relativ moderne din bani de contribuabili.

  8. Desigur, am ingrosat in mod caricaturistic chestiile care sar in ochi asa mai la prima vedere. Desigur ca exista si modernitate si in Norvegia, insa mentalitatea populara social culturala mai generala, care in Romania e ff adanc inradacinata in sec XIX, aici e in sec XVII, iar accentele de modernitate mai la vedere sunt de inspiratie zen-era hippy, (cu muzica metal ingaduita tinerilor ca se stie ca ei au energii si pulsiuni mai tari de cheltuit).

  9. P.S. Vorbesc desigur, de secole XVII si XIX continental europeene culturale, cu influente desigur din partea Reformatiei la primul si al Industrializarii + Isteriei relevate public la al doilea.
    Din punct de vedere de dezvoltare social-culturala oarecum de inspiratie literar-culturala psihanalitica, in Norvegia predomina inca conflictul legat de sentimentul de rusine. Sentimentul de vina a fost mai rezolvat si se manifesta prin tendinte de altruism national si acum si international. (Se insistase deja destul de mult si educativ popular organizat pt asta inainte de descoperirea petrolului.)
    In Romania, nu au fost rezolvate inca nici conflictele legate de sentimentele de rusine, nici de vina.

  10. Re activitati bancare in Romania…pe de o parte cred ca e vorba de niste programe din alea care au fost evaluate deja ca au cam dat gres deja in UE-SUA, sau oricum li s-au relevat deja public posibilele dezavantaje, si sunt vandute 2nd hand calitativ prost la romani. Pe de alta parte e poate necesar ca si Romania sa invete niste chestii pe pielea ei asa la nivel de dezvoltare istorica, astfel incat sa isi incheie cu bine trecerea curenta mai pe repede prin sec XX pe care l-a cam “pierdut”, ca sa ajunga si ea in sec XXI. Nu stiu ce sa zic, probabil ca e o parere subiectiva datorita faptului ca si eu trec prin propria mea tranzitie si am remarcat ca re-trec rapid prin niste etape de dezvoltare istorica anterioare personale, a fost un fel de regresie in fata traumei socului respectiv (al imigratiei la mine, al Revolutiei la Romania, daca imi pot permite, desigur sa fac o astfel de asemanare), pe care acum, in adaptarea catre revenire la o functionalitate cat de cat matura (atat cat pot eu, desigur sa fiu de matur, ca si asa sunt mai intarziat decat media optima la faza asta) o recuperez “re-crescand” in maturitate, nu numai emotionala, dar si de competenta si functionala sociala mai globala cred, treptat, de la o faza la alta dar mai pe repede. Sorry ca am luat-o pe pante “psihologice”, insa in ultima vreme SUNT real la moda teorii psihologice aplicate la probleme economice din perspectiva influentei comportamentului uman la nivel de mase mai mari de oameni asupra evolutiei economiilor, (desi dupa parererea mea economiile au/capata la un moment dat si un fel de autonomie care poate ca nu depinde integral doar de comportamentul oamenilor si mai capata si niste motoare interne de feed-back, ca un fel de masinarii mai autonome mai avansate care desigur ca necesita aport uman, insa se mai descurca si singure uneori la chestii mai mult poate legate de inertia unor corpuri inanimate puse deja in miscare decat chiar asa la nivel de robot rebel de nivel de horror !), plus mai e si dr Kahneman care e psihologul care a luat Premiul Nobel pt economie in 2002 si a fost in ultima vreme mai la moda decat dl Greenspan, pe care l-am urmarit eu destul de multa vreme din punct de vedere economic, ca eu nu am alti experti economisti decat parintii mei si ei cred ca sunt cam clasici si sustinatori ai teoriilor care explica economia care sunt mai de nivel de bun simt (nici ultra psihologizant care depinde total de comportamentul uman, nici alea ultra SF/de teroare marxist-total determinista)…poate, desi CHIAR ca nu ma pricep, de inspiratie Keynes-iana decat de inspiratie a scolii din Chicago a lui Milton Friedman, ca totusi sunt romani europeeni pensionari, nu sunt americani de la Chicago.

  11. Disclaimer: eu CHIAR ca nu ma pricep la economie de loc dar cu 2 parinti economisti in casa mi-a fost imposibil sa nu dau click din cand in cand pe wikipedia si despre diverse teorii economice, desi recunosc sincer ca NU am inteles profund mare lucru, deci in mod real NU stiu re Keynes si Friedman si Marx MAI NIMIC, deci nici nu stiu daca macar de pe wikipedia am reusit asa sa-mi fac o parere corecta incadrandu-i pe unii la “horror de tip fim Psycho”, pe altii la “horror de tip film SF”, etc, iar re alti teoreticieni economisti si ce-au zis ei, chiar ca HABAR N-AM, eu tin cu War Horse sa castige Oscarul in seara asta !

  12. @Rudolf Aspirant.Cum rezişti in occident alias Norvegia atat de viciat cârtitor? Am citit cartea unui român venit din America, “Adio, adio patria mea cu î din i cu â din a”(parcă),unde tocmai criticismul este motiv de poezie minora in cadru’ major american. Desigur existenta unui contract nu iti da posibilitatea de a face un depozit bancar din care sa deduci rata unui credit.Nu stiu, ma gandesc daca War Horse o sa castige.Poate The Artist cu Dujardine

  13. Dar eu NU sunt cartitor…poate de nivel de critic chibitz mai mult…mie chiar imi plac lucrurile astea pe care le observ din cand in cand aici, si NU numai aici, peste tot, desigur, la un nivel mult superficial si influentat de cristalinul meu propriu marca sector 2 Bucuresti seria 1980, dar poate, sper, usor mai impartial si mai corect mai tarziu, plus mie chiar imi place sa ma joc de-a criticul de arta total amator, si, desi imi dau seama ca EXISTA o problema reala posibila Etica de a ma juca in acest fel in public si nu in privat, te asigur ca m-am gandit la chestia asta, si chiar am luat in consideratie beneficiu vs detriment, atat pt mine cat si pt lb romana, (de care sunt in proces de despartire, desi va mai dura o vreme), chiar am determinat ca e OK sa continui sa ma joc in public in acest fel. Dar starea mea de spirit de obicei este OK, relaxata, cand comunic on line…desi RECUNOSC ca NU STIU sa ma exprim ff rafinat in scris in nici o limba incat sa nu apara cumva in mod gresit ca sunt trist sau incrancenat sau ca mi-e greu…eu daca chiar SIMT un sentiment deosebit de puternic in timp ce scriu, de obicei am sa anunt in cuvinte, “ma simt suparat”, “ma simt nedumerit”, “sunt bucuros”..iar enervat sa stii ca in mod real ma simt rar, si atunci de obicei nu-mi arde de scris ci de injurat direct ca sa scap de acest sentiment cat mai repede, ceea ce recomand si altor oameni !

  14. Chiar iti MULTUMESC, Anonim, pt ca eu acum sunt la un curs de creative writing (pt a invata sa scriu scenarii de phone sex) si eu chiar NU am experienta de scriitor de nici un fel, si abia acum imi dau seama ca exista TEORETIC o posibilitate de a te exprima in scris mai rafinat incat sa reiasa mai adecvat si Starea de Spirit (emotia) adiacenta atat a scriitorului, cat poate si a contextului temei despre care se scrie..este ceva la care eu personal nici nu m-am gandit pana acum si nici nu am ajuns la capitolul asta la cursul meu, eu fiind acum mai mult la inceput re incercat sa nu fac greseli gramaticale si sa nu scriu propozitii prea lungi. Dar acum chiar ca am sa ma gandesc la asta mai bine pt cand ajung la orele mai avansate de curs..este chiar posibil sa avansez in cariera de la scris scenarii de phone sex chiar la scenarii reale de Film porno…asa ceva efectiv nu credeam ca voi fi in stare niciodata sa fac cand am plecat din Romania, ca eu nu am experienta decat la phone sex concret dupa dialoguri scrise de altii…deci, efectiv, FARA nici un misto, MULTUMESC.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *